Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

„Regele cocainei din Milano” a evadat din închisoare printr-o gaură din acoperiș

GALERIE
Rocco Morabito
  • Rocco Morabito
- +

Rocco Morabito, un lider al mafiei italiene, supranumit „regele cocainei din Milano”, împreună cu alți trei deținuți, a evadat dintr-o închisoare din Uruguay, acolo unde aștepta să fie extrădat în Italia, anunță The Guardian.

Morabito, în vârstă de 53 de ani, lider al uneia dintre cele mai puternice grupări de crimă organizată din Italia, ’Ndrangheta, a reușit să evadeze din penitenciarul din Montevideo printr-o gaură din acoperișul închisorii.

Alături de el au fugit și alți trei prizonieri care urmau să fie extrădați în Brazilia și Argentina, inclusiv un deținut care era acuzat de crimă. Cei patru bărbați au coborât pe o frânghie într-o casă din apropierea închisorii și l-au jefuit pe proprietar.

Rocco Morabito se ascundea de poliție de mai bine de 23 de ani, dar a fost arestat în septembrie 2017, într-un hotel de lux din Montevideo, împreună cu soția sa. Mafiotul a fost condamnat în lipsă, în Italia, la 30 de ani de închisoare. El era căutat de polițiști încă din 1994, când a încercat să importe o tonă de cocaină, în valoare de 7,64 milioane de dolari, din Italia în Brazilia.

„Este inacceptabil faptul că un infractor precum Morabito a reușit să evadeze din închisoarea din Uruguay, în timp ce aștepta să fie extrădat în Italia. Voi cere explicații imediat guvernului de la Montevideo și com continua să îl vânăm pe Morabito, oriunde s-ar afla”, a declarat ministrul de interne italian Matteo Salvini.

Morabito a obținut acte de identitate în Uruguay după ce a prezentat un pașaport brazilian fals, pe numele „Francisco Capeletto”. El a ajuns în Uruguay în 2002 și și-a cumpărat o vilă luxoasă pe coasta de sud, în resortul Punta del Este.

La perchezițiile în locuința lui Morabito, polițiștii au descoperit 13 telefoane mobile, 12 carduri bancare, două mașini, 150 de fotografii în format pentru pașaport, în care bărbatul apărea sub mai multe deghizări, bijuterii, 50.000 de dolari bani cash, dar și un pistol.

Morabito a petrecut doi ani și jumătate în închisoarea din Montevideo, așteptând să fie extrădat în Italia. De-a lungul timpului, el a încercat mai multe metode prin care să evite extrădarea și l-a insultat pe judecător.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri