EXCLUSIV: Blocul groazei din Copou a fost vândut pentru 530.000 de euro
Licitatia organizata ieri de compania Delgaz Grid SA, în proprietatea careia se afla imobilul, (...)
citeste totsambata, 06.03.2021
Nu mai puţin de trei contestaţii s-au depus la licitaţia pentru lucrările din cadrul sistemului de management de trafic. Ce nereguli acuză aceştia.
Contractele de zeci de milioane de lei implementate de Primărie par blestemate. Nici bine nu a fost anunţată licitaţia pentru lucrările la sistemul de management de trafic, că au şi apărut contestaţiile. Contractul în valoare de 71,7 de milioane de lei trebuie scos la licitaţie abia pe 26 aprilie, dar a fost deja contestat de trei firme. Toate acestea acuză condiţii ilegale, restrictive şi discriminatorii care ar fi impuse de Primărie în documentaţia tehnică. Contractul Primăriei a fost la licitaţie şi anul trecut, însă a ajuns să fie anulat din cauza mai multor contestaţii.
Societatea Edil Contract din judeţul Cluj a solicitat asfel modificarea documentaţiei de atribuire şi reluarea licitaţiei, invocând cerinţele nelegale şi abuzive de calificare tehnică şi profesională cerute de Primărie. Contestarul este de părere că acestea „sunt de natură a restrânge nejustificat accesul operatorilor economici la participarea la procedura de achiziţie publică“. Firma din Cluj a criticat vehement cerinţele municipalităţii privind pregătirea profesională a echipei care ar implementa proiectul, considerate discriminatorii şi restrictive. „Nu reprezintă în fapt cerinţe privind capacitatea profesională a personalului ofertantului, ci elemente aleatorii ce potrivit fişei de date a procedurii sunt obligatorii a fi luate în considerare la evaluarea ofertelor, dând dreptul autorităţii contractante să declare potenţiala ofertă a subscrisei ca neconformă, sens în care accesul operatorilor economici la participarea la această procedură de achiziţie publică este condiţionat de îndeplinirea unor cerinţe ambigue şi subiectiv interpretabile“, au declarat reprezentanţii firmei. O altă contestaţie a fost depusă de firma Evolusys Services din Bucureşti. Societatea a criticat dur modul defectuos în care a fost întocmită documentaţia tehnică, dar şi de modul în care au fost stabiliţi factorii de evaluare care „au rolul de a distorsiona concurenţa, neavând o legătură directă cu natura şi obiectul contractului de achiziţie publică“. Reprezentanţii firmei din Bucureşti motivează faptul că au găsit mai multe nereguli şi obstacole pentru participarea liberă la licitaţie, acuzând Primăria că „încearcă vizibil orientarea viitorului contract către un singur provider de sistem IT în domeniul traficului rutier“. Aceştia au cerut suspendarea şi anularea procedurii. Cea de-a treia contestaţia a fost depusă de firma Casido din Brăila, care nu a fost de acord cu faptul că Primăria a împărţit contractul în cinci loturi. Societatea a renunţat însă la contestaţie în urma clarificărilor oferite de Primărie.
Contractul cu miza de peste 71 milioane de lei prevede ca 90 de intersecţii şi treceri de pietoni să fie semaforizate şi echipate cu automate de dirijare a circulaţiei cu detectori de vehicule de tip video. De asemenea, va fi realizat şi un sistem de comunicare între intersecţii şi va fi amenajat un centru de comandă şi control al traficului.
Cuvinte cheie: + trafic, management, licitatie, primarie
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cinci persoane, între care doi copii, rănite după ce două autoturisme s-au ciocnit
Renate Weber este convinsa că demiterea sa loveşte în instituţia Avocatului Poporului
Twitter testează un buton de „anulare” în timp ce se trimite un tweet
Celebrele trucuri de memorie ale lui Sherlock Holmes sunt într-adevăr eficiente
A fost actualizată lista statelor considerate cu risc epidemiologic
Canada a autorizat vaccinul Johnson & Johnson: “există dovezi puternice care arată beneficiile”
Poliţişti cercetaţi, după ce au agresat jurnaliştii unui post de televiziune
Mikloş Andrea s-a calificat în finală la 400 metri, la CE de atletism indoor, de la Torun
VIDEO: Lider AUR, fost candidat la Camera Deputaţilor, arestat într-un dosar de proxenetism
Elevii din anii terminali vor merge la şcoală fizic chiar şi în localităţile din scenariul roşu
Un camion a spulberat patru autoturisme. Ce s-a întâmplat cu pasagerii
Balerinul francez Patrick Dupond a murit la vârsta de 61 de ani
China face obligatorii testele anale pentru COVID-19 pentru toţi turiştii
O fată de 13 ani a fost abuzată sexual timp de cinci ani de mama şi de tatăl ei
Comitetul de coordonare a vaccinării: 47.353 persoane vaccinate în ultimele 24 de ore
Toate persoanele care intră în Republica Moldova, plasate în izolare pentru 14 zile
Soţia bărbatului care a ucis doi muncitori în Oneşti rămâne în arest preventiv
Poliţia din Cluj caută o persoană care a decapitat două pisici
Bărbatul ucis de roata desprinsă era bulibaşa romilor din Vrancea. Roata a urcat scările
S-au decis scenariile în care vor funcţiona şcolile din Iaşi săptămâna viitoare
Tănărul care s-a sinucis credea că iubita face experimente pe creierul lui. Fata, martoră la scenă
Polițist implicat în furtul a 300.000 € din Arad. Victima legată, agentul stătea „de șase”
Rădoi a anunţat lista lărgită a "stranierilor" pentru meciurile din preliminariile CM
”Să tacă armele!”, ”Ajunge cu violenţele, extremismul, intoleranţa”, tună Papa Francis la Bagdad
Chirica dă vina pe Chichirău că nu l-a lăsat să aranjeze cu concurs
Curtea de Apel a respins cererea DNA de plasare a Elenei Udrea sub control judiciar
Hacker reţinut de procurorii ieşeni pentru o lovitură de 620.000 de euro
Studiu despre Covid-19: Muzeul este mai puţin periculos decât un supermarket
Operațiune fără precedent în SUA. Poliția a găsit 150 de copii care erau dați dispăruți
O companie IT cu sute de angajaţi la Iaşi cumpără agenţia Five, cu sedii în SUA şi Croaţia
Tot mai mulți copii ajung cu arsuri grave la Spitalul Sf. Maria. Avertismentul medicilor
Universitățile din România schimbă strategia de examinare, după scandalul de la Drept
Prima româncă depistată cu tulpina sud-africană, o cunoscută jurnalistă TV
De ce nu au fost puse perne pneumatice în cazul tânărului care s-a aruncat de pe un cămin
Duș mobil pentru oamenii străzii din Iași. Mașina va fi sfințită de PS Iosif Păuleţ
SUA înregistrează sub 40.000 de contaminări zilnice pentru prima oară după cinci luni
Fostul baron ALDE, Ioan Ciugulea, a „ciugulit” o şpagă de 300.000 de lei
Cum au fost româncele afectate de pandemie: 58% spun că munca de acasă a fost o corvoadă
Beatrice Rancea află abia luni dacă scapă de controlul judiciar
Polițistul care a coordonat intervenția eșuată de la Onești, dus de urgență la spital
Papa Francisc a sosit in Irak intr-o vizita istorica de trei zile
Iașul urcă în clasamentul județelor cu multe cazuri noi de COVID: 143 în 24 de ore
Se înrăutățește situația. 4.342 cazuri noi și 101 decese în 24 de ore
Pacient cu arsuri, transportat la Bruxelles cu o aeronava a Fortelor Aeriene Romane
Bucureștiul a intrat în scenariul roșu. Rata de incidență COVID a urcat la 3,05
Un student din București s-a aruncat de pe cămin, după ce a amenințat că se sinucide
Un român a plecat cu bancomatul în mașină din foaierul unei bănci din Austria
Iliescu, mai radical decât Ceaușescu la cenzurat filme. Cazul „Reconstituirea”
Radu POPESCU„Ajutorul” rusesc |
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Alexandru CĂLINESCUDe la un martie la altul |
George PLEȘUNevoia de o nouă clădire simbol pentru Iaşi |
Nicolae CREŢUOdiseea, „la feminin”? |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.