anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

miercuri, 22.03.2023

„România, te iubesc!”, cu Mihai Chirica şi Costel Alexe

GALERIE
Toni Hritac
  • Toni Hritac
- +

Liderii din Iaşi iau totul în uşor. Se uită în cameră şi spun minciuni flagrante, râzând. Pentru ei, se poate ca Marx să fi avut dreptate atunci când spunea că istoria se repetă. Mai întâi apare ca tragedie, apoi ca farsă. O farsă care ne afectează pe toţi şi face din administraţia Iaşului o caricatură.

Ce am găsit nou la emisiunea „România, te iubesc!”, difuzată de ProTV duminica trecută? Mihai Chirica şi Costel Alexe, ambii inculpaţi în dosare de corupţie, au spus că sunt oameni săraci, dar că familiile lor sunt bogate. Astfel, Costel Alexe abia de are două proprietăţi pe numele său, restul aparţinând soţiei, de care a divorţat acum doi ani. Pentru muritorii de rând, neobişnuiţi cu subtilităţile birocraţiei maritale, a făcut şi un anunţ de ţinut minte. Încă din 2012 are partaj voluntar cu soţia, un înscris la notariat care certifică faptul că fiecare soţ ţine separat evidenţa averii, astfel încât, dacă ne întrebăm care este valoarea averii familiei Alexe comitem o eroare. Trebuie să întrebăm care este averea fiecăruia şi să facem precizarea că averea soţiei nu are legătură cu cea a soţului, iar că acesta din urmă nu are o influenţă asupra celei dintâi. Dacă actele spun că soţia şi fraţii au avere, iar el nu are, atunci chiar aşa stau lucrurile. Ar fi o calomnie să susţinem altceva. El a mai spus că actele trebuie citite până la capăt, pentru că, în eventualitatea în care la începutul declaraţiei sale de avere se pomeneşte de o sumă mai mare, sau de un imobil mai consistent, atunci neapărat spre final acestea trebuie să poarte adaosul că sunt pe numele soţiei, nu al său. Astfel, separat de soţie în acte, Costel Alexe pare un flăcău tomnatec, sărac ca un şofer de taxi divorţat.

Despre dosarul „Tabla” de la DNA, Costel Alexe spune că este o făcătură, că nu există denunţ şi procurorii nu fac dovada că ar fi avut legal vreo putere de a influenţa din poziţia de ministru al Mediului emiterea de certificate verzi către combinatul de la care a primit marfa. Tabla a fost livrată legal, iar Costel Alexe a spus că va câştiga disputa cu procurorii. Siguranţa afişată în faţa camerei a fost atât de mare, încât un amănunt care-l contrazicea flagrant s-a putut vedea din satelit. Era în offside. El a cerut tabla la care face referire dosarul, nu o altă persoană. Iar aceasta a ajuns ulterior la afacerea soţiei. Ori, mai înainte spusese că nu are nici o legătură cu averea acesteia. Este o dovadă că averea ei este făcută împreună cu el, datorită funcţiei sale, şi ascunsă în acte pe numele ei. Această inginerie din acte îl apără poate legal, dar din punct de vedere al bunului simţ nu ţine. Când spune contrariul, insultă inteligenţa celui care îl ascultă.

Mihai Chirica a prezentat o situaţie în oglindă. Dacă Alexe are o soţie şi trei fraţi, la Chirica este invers, are trei soţii şi un frate. La fel ca Alexe, pretinde că este sărac, în timp ce fratele şi fostele neveste au ceva avere. Numai că el nu se poate prevala de faptul că bunurile adunate de-a lungul timpului au venit pe filiera soţiilor. Acestea au fost lăsate prin acte notariale copiilor. Din acest motiv a apelat la o altă explicaţie, pe care a spus-o fără să clipească în faţa camerei şi ne-a invitat să-l credem pe cuvânt. Anume că acestea au apărut din senin. De exemplu, spune el, din senin, la botezul ultimului copil, au apărut la petrecere 40 de imobiliari cu interese în oraş, iar până s-a dezmeticit din iureşul specific scăldăciunii, masa cu daruri s-a umplut cu 125.000 de euro. Dar a avut prezenţa de spirit să îi declare imediat, spre lauda sa, ca să nu iasă vorbe. A limitat proporţiile răului astfel. Apoi, s-a întâmplat din nou. Din senin, fratele său, muncitor la o firmă de stat, s-a trezit cu vilă, teren, acareturi şi chiar un paraclis la Moldoviţa, în Suceava. Ce putea să facă el într-o asemenea situaţie? Este vinovat cu ceva? Apoi, primarul a spus, uitându-se la Cosmin Savu, realizatorul emisiunii „România, te iubesc”, că dacă vreodată vreun primar din această ţară va fi făcut sfânt, adică va fi canonizat de Biserică, atunci cu siguranţă el va fi acela.

„România, te iubesc!” a lăsat senzaţia că cei doi iau în râs şi publicul, şi legea, şi pe Dumnezeu. Publicul, pentru că îl iau de prost, indiferenţi la logica explicaţiilor şi la bunul simţ al contextului. Ne mai amintim cum Dumitru Sechelariu se referea la public ca la o adunătură de guvizi. Legea, deoarece pentru ei este doar un accesoriu. Un context pe care-l deformează în aşa fel încât să le iasă partajul sau mutarea averii pe copii. Dumnezeu, pentru că Îi iau numele în deşert.

În urmă cu vreo zece ani, situaţiile de acest tip, în care mai-marii zilei erau acuzaţi de fărădelegi, aveau o oarecare încărcătură dramatică. În judeţ la noi, Gheorghe Nichita afişa o resemnare de martir în faţa judecătorilor, iar Cristian Adomniţei demisiona grav din funcţie. Amândoi invocau, îndureraţi, dreptatea divină. La nivel naţional, fostul premier Adrian Năstase a mimat un act de suicid, trăgându-şi un glonte în gât, sau undeva pe aproape. De data aceasta, liderii din Iaşi iau totul în uşor. Se uită în cameră şi spun minciuni flagrante, râzând. Pentru ei, se poate ca Marx să fi avut dreptate atunci când spunea că istoria se repetă. Mai întâi apare ca tragedie, apoi ca farsă. O farsă care ne afectează pe toţi şi face din administraţia Iaşului o caricatură.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Despre marea coaliţie (II)

Lucian DÎRDALA

Despre marea coaliţie (II)

În prezent, în contextul războiului din Ucraina, conducerile celor două partide au la îndemână tema interesului naţional pentru a-i reduce pe membrii nemulţumiţi de funcţionarea guvernării sau de însăşi ideea marii coaliţii.

opinii

Identităţile multiple ale lui Mircea Eliade

Florin CÎNTIC

Identităţile multiple ale lui Mircea Eliade

Pentru cei care depind de gândirea magică, locul, ora şi ziua naşterii au un caracter special. Sunt oameni care cred că jocurile astrale ale horoscopului le predefinesc destinul şi modul de a trăi. Şi Mircea Eliade făcea parte din această categorie şi e surprinzător cum a promovat toată viaţa o dată a naşterii falsă.

Ergo bibamus!

Radu PĂRPĂUȚĂ

Ergo bibamus!

La CUI (restaurantul-crâşmă al Centrului Universitar Iaşi) sau la alte crâşme din astea simandicoase nu trebuie să bei până ce te faci cui şi să te trimită chelnerul acasă ca pe ultimul pilangiu. Sau, mă rog, să-ţi dea cu flit sau, în fine, să te uşchească, dar aşa, mai manierat, o îmbrânceală acolo - nu cu şuturi în fund ca la Zoiosu sau alte „bombe” asemănătoare. 

O nucă tare: muzica academică modernă

Alex VASILIU

O nucă tare: muzica academică modernă

Programate uneori în funcţie de aniversări/ comemorări, lucrările definitorii pentru muzica secolului XX-XXI îşi găsesc foarte rar locul în stagiunile filarmonicilor din România – stagiuni simfonice, vocal-simfonice, camerale. Invocate deschis ori trecute sub tăcere, motivele sunt obişnuinţa publicului de a asculta capodoperele clasice, romantice, concerte (mai ales pentru pian şi vioară), lipsa cronică a fondurilor necesare achitării drepturilor de interpretare, comoditatea reluării lucrărilor binecunoscute sau a însuşirii opusurilor scurte, relativ uşoare din punct de vedere tehnic. 

pulspulspuls

Stand-up comedy cu Tanţa şi Costel la Gala Sportului ieşean. Momente şi schiţe!

Stand-up comedy cu Tanţa şi Costel la Gala Sportului ieşean. Momente şi schiţe!

Chestiuni tare faine auzim că s-au petrecut la finele săptămânii trecute, stimaţi telespectatori, la gala sportului ieşean, eveniment care i-a avut în prim plan pe cei doi penalişti de la liberali: Tanţa şi Costel, cum li se zice mai nou prin politichia de Bahlui. 

Caricatura zilei

Xi Jinping si Putin

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Credeti ca blocurile ridicate dupa anii 2000 in Iasi si in tara sunt sigure in cazul unui cutremur major?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.