A scăpat la două controale „la sânge”, dar s-a pierdut la final. Avea droguri în bagaj
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

A scăpat la două controale „la sânge”, dar s-a pierdut la final. Avea droguri în bagaj

GALERIE
bagaje
  • bagaje
- +

Ieşeanul a fost prins cu droguri aduse din Belgia.

Un ieşean şi-a adus din Belgia droguri în valoare de peste 10.000 de euro la un singur transport. A transpirat la intrarea în ţară, când autocarul a fost controlat, fără ca pastilele de ecstasy să fie găsite. A tremurat la intrarea în Iaşi în timpul unui control inopinat. A scăpat şi de această dată, dar s-a pierdut la autogară. În primă instanţă, Tribunalul l-a condamnat la 6 ani şi 2 luni de închisoare. Un posibil complice a fost scos din cauză.

În cursul lunii septembrie a anului trecut, Marius Merinde şi-a procurat din Belgia 1.450 de comprimate de MDMA, drog cunoscut uzual sub numele de „ecstasy”, intenţionând să le revândă engros dealerilor din Iaşi. Le-a introdus în trei sticle de balsam de rufe. Şi-a luat toate măsurile ca pastilele să nu poată fi găsite la un control obişnuit, lipindu-le de fundul recipientelor cu spumă poliuretanică şi folosind mai multe straturi de ambalaj. Pe geanta în care se aflau sticlele a trecut ca destinatar al coletului numele şi numărul de telefon al unei cunoştinţe, G.N.C.

Pentru a-şi supraveghea marfa, Merinde s-a urcat în acelaşi autocar în care se afla şi coletul, împreună cu G.N.C. La intrarea în ţară, bagajele transportate de autocar a fost verificat de poliţia de frontieră, fără ca pastilele de ecstasy să fie descoperite. La intrarea în Iaşi, a fost efectuat un nou control, de către un echipaj al Secţiei 2 Poliţie, care i-au legitimat pe pasageri şi au efectuat un control corporal sumar şi al bagajelor. Nici de această dată drogurile nu au fost descoprite, dar Merinde a intrat la bănuieli.

A luat decizia să apeleze la o altă persoană pentru a ridica geanta din autogară, din afara cercului său de cunoscuţi, astfel încât să nu poată fi stabilită o legătură directă între coletul cu droguri şi persoana sa. Nu a putut însă găsi pe nimeni dispus să ridice coletul, iar în cele din urmă, agitaţia sa a provocat suspiciuni. A doua zi, coletul a fost verificat cu mai mare atenţie, drogurile fiind descoperite.

Merinde şi G.N.C. au fost trimişi în judecată pentru introducerea ilegală în ţară a drogurilor şi pentru trafic de droguri de mare risc. În faţa magistraţilor, Merinde şi-a recunoscut fapta, fiind judecat în procedură simplificată. Merinde mai fusese condamnat în Belgia pentru infracţiuni de trafic de stupefiante. Hotărârile judecătoreşti din străinătate nu urmaseră însă nicio procedură de recunoaştere în ţară, nefiind astfel reţinută starea de recidivă. Tânărul a fost condamnat în total la 6 ani şi 2 luni de închisoare. Sentinţa poate fi încă atacată cu apel.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dialog pre-diplomatic între Rusia şi Occident (I)

Lucian DÎRDALA

Dialog pre-diplomatic între Rusia şi Occident (I)

Dacă Moscova doreşte un cadru bilateral de discuţii cu SUA, prin care să-şi etaleze statutul de mare putere, este bine să îl aibă: orice ţâfnă occidentală este, în acest moment, contraproductivă.

Filmuletul zilei

opinii

Ziua Culturii Naţionale Underground

Florin CÎNTIC

Ziua Culturii Naţionale Underground

15 ianuarie a intrat deja în imaginarul colectiv ca o zi fastă! Dar ce-ar fi să sărbătorim şi ziua de 14 ianuarie, ziua de naştere, acum 75 de ani, a lui Luca Piţu, un eseist erudit şi muşcător, unul dintre corifeii culturii alternative, neoficiale, underground. El, care a fost în timpul dictaturii mentorul „Grupului de la Iaşi”, cred că ar binemerita o reverenţă postumă chiar în aceste zile cu focuri de artificii culturale. Iată, deci, ce scriam, sub titlul „Minus Eminescu”, cu şapte ani în urmă, la plecarea sa, într-o zi de iunie care devansa şi ea o comemorare eminesciană:

Legaţi de glie (II)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Legaţi de glie (II)

Relatam în prima parte a articolului toate încercările mele nereuşite de a obţine detaşarea în învăţământ dintr-un judeţ în altul, din judeţul Bacău în judeţul Iaşi, pe vremea Împuşcatului. Eram ca „legaţi de glie” de legi ceauşiste, ca şi robii de pe vremea ceea, când vrabia mălai Viteazul. Aşa că până la urmă am venit cum se spunea într-un scheci COPILĂ, o dulce copilă, adică C-O PILĂ. 

Dan Eremia Grigorescu - regizorul imaginii fotografice (I)

Alex VASILIU

Dan Eremia Grigorescu - regizorul imaginii fotografice (I)

Între coperți de albume publicate de-a lungul deceniilor în România și în Franța, în coperți de volume cuprinzând evocări și texte scrise la anii tinereții, în spațiile generoase ale expozițiilor devenite subit neîncăpătoare pentru imensitatea peisajelor, pentru geometria variabilă a liniilor și formelor naturale adăpostite în memoria peliculei, în obiectele-fragmente de artă meșteșugite spre finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului următor, se ascund fărâme din povestea fascinantă a lui Dan Eremia Grigorescu.

pulspulspuls

Iacătă-l pe cel mai supărat ales al partidoiului de la Iaşi: i-au luat boii de la bicicletă!

Iacătă-l pe cel mai supărat ales al partidoiului de la Iaşi: i-au luat boii de la bicicletă!

Unul dintre cei mai nemulţumiţi aleşi locali de la partidoi faţă de ultimele numiri sau avansări din filială cică ar fi, aşa este, aţi ghicit: conţilierul Mugurel, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Ciucă și plagiatul

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X