“Singurătatea numerelor prime” de Paolo Giordano
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 28.07.2021

O nouă carte din colecţia Top 10+, Editura Polirom

“Singurătatea numerelor prime” de Paolo Giordano

GALERIE
Singuratatea-numerelor-prim
  • Singuratatea-numerelor-prim
- +

Cartea este un debut remarcabil, un roman emoţionant care expune sufletul în toată goliciunea lui şi prinde în paginile sale însăşi ideea de umanitate.

 

Un număr prim este o entitate singuratică. Alice şi Mattia sunt amândoi „primi” – inadaptaţi ce par destinaţi unul altuia. Sunt hăituiţi de tragediile ce le-au marcat vieţile în copilărie şi nu reuşesc să se deschidă în faţa altcuiva. Când cei doi se întâlnesc, în adolescenţă, recunosc în celălalt un suflet apropiat şi bolnăvicios. Trecând înspre maturitate, destinele lor par împletite fără cale de întoarcere. Însă cînd Mattia cel dăruit cu minte strălucită pentru matematici acceptă o slujbă în cercetare, ce-l duce la mii de kilometri, cei doi se despart lăsând multe lucruri nespuse. O coincidenţă îi va apropia din nou şi va scoate la lumină sentimente îngropate adânc până atunci, dar se iveşte o întrebare: există vreo posibilitate ca două numere prime să fie împreună? Romanul lui Paolo Giordano e o meditaţie strălucită despre singurătate, iubire şi despre povara lucrurilor trăite în copilărie. Un succes în Italia, unde a vândut peste un milion de exemplare, Singurătatea numerelor prime este un debut remarcabil, un roman emoţionant care expune sufletul în toată goliciunea lui şi prinde în paginile sale însăşi ideea de umanitate.

 

DESPRE AUTOR


Paolo Giordano s-a născut în 1982 la Torino. A absolvit Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii din Torino şi din 2010 este doctor în fizica particulelor elementare. Giordano s-a impus ca unul dintre cele mai importante nume din literatura italiană actuală cu romanul de debut Singurătatea numerelor prime (2008; Polirom, 2018), ce a fost distins cu numeroase premii, printre care Premiul Strega şi Premiul Campiello pentru debut, şi a apărut în traducere în peste 40 de ţări. Ulterior, Giordano a mai publicat trei romane: Il corpo umano (2012), Il nero e l’argento (2014) şi Divorare il cielo (Devorarea cerului) (2018). În 2020 i-a apărut volumul eseistic Nel contagio (În vremea contaminării, Polirom, 2020), ce conţine reflecţii şi analize asupra pandemiei de Covid-19. Paolo Giordano a publicat cîteva povestiri în diverse reviste literare şi a scris piesele de teatru Galois şi Fine pena: ora.   În prezent colaborează la   cotidianul Corriere della Sera.

De marti, 22 iunie 2021, la chioşcurile de presă, numai cu Ziarul de Iaşi: “Singurătatea numerelor prime”de Paolo Giordano
Pret: 15 lei

Partener: Fundaţia Antibiotice Ştiinţă şi Suflet

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ultimul val

Cătălin ONOFREI

Ultimul val

Câţi oameni au înţelepciunea de a se îndoi de lucrurile în care cred cu atâta tărie?

Filmuletul zilei

opinii

Tokyo – motivul nostalgiei

Victor BEJAN

Tokyo – motivul nostalgiei

Trăgând cu ochiul, prin televizor, către Jocurile Olimpice de la Tokyo, nu se poate să nu mă ducă memoria și la lumea sportului nostru bahluian „oropsât”, vorba lui Creangă.

Măştile lui Adrian Marino (II)

Florin CÎNTIC

Măştile lui Adrian Marino (II)

În preambulul centenarului de la naştere (5 septembrie) aş cere îngăduinţa ca să amorsez dezbaterea reluând acest text, în trei părţi, scris în 2015, la un deceniu de la moartea cărturarului. E o discuţie care se cuvine făcută fără patimă, dar şi fără parti pris-uri, pentru a descrie şi devoala măştile succesive care se întrevăd sub chipul sever, aulic, al ieşeanului apostat.

...Şi parfumul de tei în Copou

Radu PĂRPĂUȚĂ

...Şi parfumul de tei în Copou

Se întâlneau în jurul Universităţii. Se plimbau, ţinându-se de mână, pe dealul Copoului şi pe străzile din jur: până la Biblioteca Eminescu şi luând-o apoi câteva sute de metri spre Păcurari, până-n parcul Copou spre liceul Negruzzi sau prin încrengătura de uliţe repezi din sus de liceu, pe partea cealaltă până ieşeau în Sărărie - în acest din urmă loc chiar nu-i întâlnea nimeni cunoscut. Când se întâlneau cu vreun profesor de-al lor, le era ruşine şi îşi desprindeau repede mâinile, deşi - îşi dădeau seama - profesorul sau profesoara zâmbeau când îi vedeau. Lui i s-a părut că a văzut o dată un fel de înduioşare în ochii unei profesoare la vederea lor.

pulspulspuls

Iaca secretul dosarului surpriză care a adus un vice nou la Roznovanu!

PULS

Iaca secretul dosarului surpriză care a adus un vice nou la Roznovanu!

Vă povesteam ieri aicea la rubricuţă, stimaţi telespectatori, despre cum s-a făcut şi s-a dres încât noul vice dat afară din USR, junele Ciorăpel, avea deja dosarul făcut, la cheie, ca să conteste în instanţă decizia partidului de a-l exclude, contestaţie fără de care omul ar fi rămas fără mandat şi, evident, ciuciu vice dup’aia. 

Caricatura zilei

Propunere de nou sport olimpic

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.