“Suita franceză”, de Irene Nemirovsky
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 14.05.2021

O nouă carte din colecţia Top 10+, Editura Polirom

“Suita franceză”, de Irene Nemirovsky

GALERIE
Suita-franceza
  • Suita-franceza
- +

Urmărind exodul din Paris şi periplul prin ţară al câtorva personaje, Suita franceză creionează, chiar sub focul istoriei, tabloul unei societăţi în derivă.

În iunie 1940, naziştii au ocupat Franţa, distrugînd şi reordonînd din temelii mecanismele vieţii cotidiene. Cînd li se smulg din mîini frîiele propriei existenţe, cînd sînt împinşi spre un exod neaşteptat, cînd nimic nu-i mai poate ajuta să controleze împrejurările în care se găsesc, oamenii îşi dezvăluie adevărata natură, laşităţile ascunse, lăcomia sau generozitatea, altruismul, so-lidaritatea sau forţa sufletească pe care nici măcar nu şi le bănuiesc. Urmărind exodul din Paris şi periplul prin ţară al cîtorva personaje – o familie de burghezi înstăriţi, una de mici funcţionari, un soldat rănit în luptă, o dansatoare protejată de amanţii ei sus-puşi etc. –, Suita franceză creionează, chiar sub focul istoriei, tabloul unei societăţi în derivă. Un roman bulversant, străbătut de sentimentul nerăbdării timpului, dar niciodată terminat, pentru că Irène Némirovsky avea să moară la Auschwitz, în 1942. Manuscrisul a fost descoperit abia şase decenii mai tîrziu, iar de atunci s-a impus în conştiinţa publică drept una dintre capodoperele literaturii universale.


DESPRE AUTOR

Irene Nemirovsky (1903-1942) s-a nascut la Kiev, in familia unui bancher din Ucraina. Si-a petrecut copilaria la Sankt-Petersburg, dar familia sa a fugit din Imperiul Rus la inceputul Revolutiei, in 1917, stabilindu-se in cele din urma la Paris, in 1919. A facut studii de filologie la Sorbona si a inceput sa scrie la doar 18 ani. 1926, anul in care a absolvit studiile, a marcat si debutul sau literar, cu romanul Le Malentendu (Neintelegerea). In 1929 a definitivat romanul David Golder, care a avut un succes imediat si de proportii, fiind adaptat pentru marele ecran un an mai tirziu. Apoi, in 1930, a publicat romanul Le Bal (Balul), la rindu-i adaptat pentru film si scena de teatru, caruia i-au urmat o serie de alte romane, ca Le Vin de solitude (Vinul singuratatii, 1935), Jezabel (1936) sau Deux (Doi, 1939). Desi lucrarile antume i-au adus admiratia publicului si recunoasterea criticilor, inclusiv a celor antisemiti, in 1938 i-a fost refuzata cetatenia franceza, iar in 1940 i s-a interzis sa mai publice. In 1942 a fost arestata impreuna cu sotul ei si trimisa la Auschwitz, de unde nici unul dintre cei doi nu va mai iesi. Cele doua fiice au scapat insa cu viata si au reusit sa salveze o parte din manuscrisele mamei lor. Printre acestea se afla si celebra Suite française (Suita franceza), publicata cu un succes rasunator in 2004 in Franta, recompensata cu prestigiosul Prix Renaudot, acordat pentru prima oara postum.

De marţi, 23 martie 2021, la chioşcurile de presă, numai cu Ziarul de Iaşi: “Suita franceză”, de Irene Nemirovsky  
Pret: 15 lei

Partener: Fundaţia Antibiotice Ştiinţă şi Suflet

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Este nevoie de consultanţă din partea fostei soţii a lui Relu Fenechiu

Toni HRIŢAC

Este nevoie de consultanţă din partea fostei soţii a lui Relu Fenechiu

Când interesul privat este mare, iar responsabilitate aproape inexistentă, expertiza liberalilor urcă la cote ameţitoare. Când urgenţa publică cere însă sacrificiu, iniţiativa lor dispare. Reglementările devin sfinte. Lipsa de iniţiativă a autorităţilor în vremuri cu totul excepţionale ar intra mai degrabă la zădărnicirea combaterii bolilor decât nepurtarea măştilor.

Filmuletul zilei

opinii

„Viaţa mea e un roman”

Alexandru CĂLINESCU

„Viaţa mea e un roman”

Am expus aici o părere strict personală. Şi ca să nu existe nici o ambiguitate: nu ţin jurnal, nu-mi voi scrie memoriile, dar citesc cu plăcere şi cu interes - atunci când merită - jurnale şi memorii.

Lenin şi Ştefan cel Mare

Radu POPESCU

Lenin şi Ştefan cel Mare

Socialiştii şi medalia de AUR.

Complexul Cultural Ieşean

George PLEȘU

Complexul Cultural Ieşean

În timpul unei dezbaterii pe care am organizat-o anul trecut, intitulată „Cultura şi oraşul”, l-am întrebat pe Ştefan Teişanu, directorului Centrului Cultural Clujean, despre oportunitatea înfiinţării unei astfel de instituţii la Iaşi. Răspunsul primit a deranjat orgoliile unei părţi din publicul prezent, dar a atins un subiect sensibil, pe care rar avem curajul să-l abordăm pe plan local. Astfel, în glumă, a sugerat ca instituţia similară din Iaşi să fie numită „Complexul Cultural Ieşean”, cu referire la modul în care fosta capitală culturală a României se raportează la statutul demult pierdut.

pulspulspuls

Mr Ciorăpel de la Iaşi

Mr Ciorăpel de la Iaşi

Iacătă, dragilor, că nu degeaba îl remarcam aicea la rubricuţă în Postul Mare pe junele conţilier USR de 26 de ani în comiţia Cozetei, la ieşirea de la negocierile cu Chirica, pe viitorul acuzat de trădare Mr. Ciorăpel! 

Caricatura zilei

Fără amendă

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.