A sunat la 112 să anunţe că îl înşală consoarta, apoi a înjunghiat-o în vagin, „să nu mai facă”
Bărbatul s-a ales în final cu 4 ani de puşcărie
Un cioban şi-a înjunghiat consoarta în vagin pentru a fi sigur că aceasta nu-l va înşela. El sunase în prealabil la 112 pentru a anunţa că iubita se întâlneşte cu altcineva şi îi cheltuieşte banii, dar operatorii nu au ştiut cum abordeze situaţia. „I-am băgat fiindcă a spus că are pe altul, ca să nu mai fie cu alţii. Nu ştiu ce m-a apucat”, a mărturisit bărbatul în instanţă.
În vârstă de 44 de ani, Vasile Iftimie trăia cu D.M.D. de 7 ani. Bărbatul lucra ca cioban, fiind plecat din primăvară până la începutul iernii în vestul ţării. Femeia avea grijă de gospodăria din Criveşti-Vînători, ocupându-se de casă şi grădină. După primul an de relaţie, bărbatul a început să facă crize de gelozie, alimentate de alcool, dar şi de mama sa, care îl punea la curent cu bârfele din sat. Fiecare criză de gelozie se solda cu bătăi şi ameninţări, pe care femeia le îndura fără multe comentarii. Se mulţumea să ascundă cuţitele din casă, pentru ca lucrurile să nu degenereze. Iftimie o lovea atunci cu ce găsea la îndemână.
După bătăi, femeia pleca la mama sa. Iftimie venea după ea, îşi cerea iertare, iar lucrurile o luau de la capăt. Ziua de 25 iunie 2019 a început normal. Bărbatul a plecat spre gară, pentru a lua trenul către stâna unde avea să lucreze. Femeia a plecat la o vecină pe care o îngrijea. Iftimie nu a mai ajuns să şi urce în tren. Băut, s-a luat la harţă cu alţii în gară şi şi-a luat gândul de la stână. Şi-a adus aminte de vechile bănuieli şi s-a hotărât să se întoarcă acasă, pentru a o prinde pe D.M.D. în flagrant. A sunat întâi la 112, reclamând că iubita sa îl înşală şi îi cheltuieşte banii. Ofiţerul de serviciu de la IPJ l-a asigurat că îi va anunţa pe poliţiştii din Vânători pentru a verifica situaţia. După 12 minute, Iftimie a sunat din nou la 112. Încă o dată, a fost asigurat că va fi trimis un echipaj de poliţie la el acasă. Bărbatul nu a mai avut însă răbdare. S-a întors acasă, constatând că iubita lipseşte.
Când aceasta s-a întors, a urmat o nouă ceartă. Obosită de reproşurile eterne, D.M.D. i-a spus la un moment dat că are pe altcineva. Iftimie s-a apropiat de ea, a prins-o de mână şi i-a înfipt între picioare cuţitul pe care-l luase cu el pentru a-l avea la stână. Femeia a reuşit să se smulgă din mâinile lui şi să fugă. A ajuns la o vecină, care însă nu avea telefon pentru a putea chema ambulanţa. Aceasta a ajutat-o să meargă la bătrâna pe care o îngrijea. Nici aceasta nu avea însă telefon. Femeia rănită a fost salvată de o trecătoare, care avea telefonul la ea şi a putut suna la ambulanţă. Sângera abundent, dar rana nu era foarte gravă. Lama cuţitului tăiase perineul şi labia stângă, fără a pătrunde însă adânc. După aproape două săptămâni de îngrijiri medicale, au rămas doar cicatrici.
În timpul audierilor, Iftimie a povestit că, atunci când a ajuns acasă şi nu şi-a găsit iubita, a sunat-o şi a auzit voci de bărbaţi pe fundal, ceea ce i-a întărit bănuielile. În plus, femeia l-a refuzat atunci când i-a solicitat să întreţină relaţii sexuale. În faţa instanţei, el şi-a recunoscut faptele, invocând că ar fi fost provocat. Judecătorii nu au reţinut însă nicio circumstanţă atenuantă în favoarea bărbatului. Dimpotrivă, ei au apreciat că, dată fiind lungimea de 14 cm a lamei cuţitului şi zona în care lovise, el ar fi putut cu uşurinţă să perforeze un organ vital, provocând decesul victimei. Doar norocul a făcut ca femeia să nu moară. Magistraţii Tribunalului l-au condamnat pe Iftimie la 4 ani de închisoare, cu executarea în regim de detenţie, şi la plata a 8.000 de lei către victimă, ca daune morale. De asemenea, după eliberare, bărbatul nu va avea voie să se mai apropie de D.M.D. la mai puţin de 200 de metri timp de trei ani. Sentinţa nu este încă definitivă, ea putând fi atacată cu apel.
Publicitate și alte recomandări video