Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

„Trântor de lux“: Cine merită premiul pentru cel mai bun tăietor de frunze la câini

GALERIE
valentina iosub
  • valentina iosub
- +

Actualul subprefect, Valentina Iosub, ridică peste 8.500 de lei pe lună, dar are o prezenţă fantomatică prin Casa Pătrată. La instalare a luat şi prima de 30.000 de lei. Din lista subprefecţilor de până acum, pare a merita cu prisosinţă premiul pentru cel mai bun tăietor de frunze la câini.

Ce au în comun următoarele nume: Vasile Eţcu, Dragomir Tomaşeschi, Marius Bo­dea, Viorel Nacu, Cristian Angheluţă, Bog­dan Şaramet, Bogdan Abalaşi, Valentina Iosub? Sunt numele subprefecţilor de la Casa Pătrată din ultimii zece ani. Dacă unii dintre ei au fost „promovaţi“ ulterior în scaunul de prefect, - Tomaşeschi şi Bodea, de exemplu -, de alţii nu s-a mai auzit nimic după plecarea din Casa Pătrată. Până la criza din 2009, prefectul avea două ajutoare; din 2010, în organigramă a rămas un singur subprefect.

În Regulamentul de organizare şi func­ţionare a Instituţiei Prefectului, două din cele 33 de pagini ale documentului conţin atribuţiile prefectului, iar alte două pagini, pe cele ale subprefecţilor.

De la mandatul lui Bogdan Şaramet (martie 2010 - mai 2012), la Casa Pătrată este un singur subprefect. Cel mai longeviv în funcţie, dintre toate numele de mai sus, a fost Bogdan Abalaşi, care i-a succedat lui Şaramet în 2012 şi a ocupat funcţia până în august, anul acesta. De pe 8 august, cabinetul nr. 2 din Prefectura ieşeană este ocupată în premieră de o femeie, Valentina Iosub.

De-a lungul anilor, mass-media a reţinut puţine informaţii despre activitatea subprefecţilor, cele mai importante fiind nu­mirea în funcţie şi mazilirea lor. Pe lângă relatările zgârcite de la câteva evenimente publice, mai sunt consemnate un angajament cu Securitatea, o avertizare de expropriere de terenuri pentru construirea viitoarei piste a aeroportului, o moştenire împărţită de instanţă între doi fraţi.

Totuşi, ce face un subprefect, în afară de a-i ţine locul prefectului atunci când acesta nu poate să reprezinte Guvernul, fiind ocupat cu alte evenimente sau plecat în vacanţă?

„Este un job cu responsabilităţi foarte mari, cum ar fi cea de coordonare a instituţiilor deconcentrate. Sunt atribuţii stabilite prin lege - situaţii de urgenţă, Co­misia de disciplină a secretarilor (de pri­mării, n.r.), Comisia de dialog social - şi responsabilităţi delegate de prefect“, ne-a explicat Bogdan Abalaşi, care a lucrat cu mai mulţi prefecţi: Marian Bosianu, Romeo Olteanu, Dan Cârlan, Marian Grigoraş, Ma­rian Şerbescu.

„Atribuţiile pe care le-am avut erau enumerate pe cinci-şase pagini din Fişa postului“, a mai spus Abalaşi.

Actualul subprefect, Valentina Iosub, a fost, cel puţin până acum, o prezenţă mai mult decât discretă. Chiar dacă are o ve­chime consistentă în funcţii publice (din 1993 a fost secretară a Primăriei Tătăruşi), în primele trei luni ale mandatului la Casa Pătrată ea a fost prea puţin văzută în acti­vităţile Instituţiei Prefectului. Şedinţele Comisiei de fond funciar sau inaugurarea unui monument al eroilor nu sunt de ajuns. Dimpotrivă. Media a consemnat concediul de două săptămâni în care Valentina Iosub a plecat la zece zile de la preluarea funcţiei şi după ce a cerut cei 30.000 de lei acordaţi prin lege ca primă de instalare. Ghinionul a făcut apoi ca o răceală puternică să o ţină o săptămână acasă, în concediu medical. Surse din Prefectură susţin că Iosub a făcut deja cerere pentru prelungirea minivacanţei de 1 decembrie la o săptămână întreagă.

„Vreau să am o bună colaborare cu primarii din judeţ şi cu instituţia preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi“, afirma noul subprefect, cu trei luni în urmă, la ceremonia de numire.

Nu e însă clar cum a reuşit să-şi îndeplinească până acum acest angajament, dat fiind că, în ultimele zile, Valentina Iosub nu ne-a răspuns la niciunul din numeroasele apeluri telefonice.

În momentul de faţă, salariul net al prefectului este în jur de 9.150 de lei, iar al subprefectului, 7.600. La aceste sume se adaugă norma de hrană, adică în jur de aproape 1.000 de lei pe lună.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

Liste electorale

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri