anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

A trecut la cele veşnice pictorul şi scriitorul Val Gheorghiu. Înmormântarea va avea loc mâine, la cimitirul „Eternitatea“

GALERIE
val gheorghiu
  • val gheorghiu
- +

Pictorul şi prozatorul Val Gheorghiu s-a stins din viaţă duminică, pe data de 28 mai, la vârsta de 83 de ani. Cunoscutul artist, apreciat atât în ţară cât şi în străinătate, s-a născut în 1934 în Dorohoi, absolvent de gimnaziu şi liceu în oraşul natal, acesta termină şi cursurile Facultăţii de Filologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi în 1957, iar în perioada facultăţii îmbrăţişează şi dragostea pentru pictură.

Imediat după absolvirea studiilor universitare, Val Gheorghiu se angajează ca redactor şi desenator la ziarul „Flacăra Iaşului“, unde rămâne timp de zece ani. Din 1967 este redactor artistic la „Cronica“, iar din ’76 şi până în ’85, redactor la Editura „Junimea“. După, ’90 a fost colaborator al ziarului „Monitorul“ şi apoi al „Ziarului de Iaşi“, având o rubrică permanentă - „Ultima tuşă“- în pagina de Opinii.

Apreciat de întreaga comunitate de artişti din Iaşi, dar şi din întreaga ţară, Val Gheorghiu debutează ca pictor în 1961, având participări expoziţionale în ţară, dar şi în Berlin, Barcelona, Moscova, Ankara, Istanbul, New Delhi, Lublin, Buenos Aires, Roma sau Paris. Membru al Uniunii Artistilor Plastici din 1968, i se publică în anul 1985 un album monografic în seria „Maeştrii artei româneşti“, fiind considerat unul dintre artiştii reprezentativi ai picturii ieşene şi româneşti.

În literatură debutează cu proză şi cronici de artă încă din 1960. Publică în „Iaşul literar“, „Flacăra Iaşului“, „Cronica“, „Convorbiri literare“, „România literară“, dar şi în alte publicaţii din ţară. A publicat proză scurtă, dar şi însemnări şi reflecţii despre artă.

„Breasla noastră regretă enorm dispariţia lui Val Gheorghiu. Era un artist de marcă a şcolii ieşene de pictură, un reprezentant de seamă al breslei noastre este puţin spus. Era un artist erudit în sensul că era foarte citit, a fost un gânditor, înainte toate. A fost şi un jurnalist cunoscut, a colaborat cu mai multe publicaţii. A fost o figură marcantă a Iaşului şi regretăm cu toţii dispariţia sa“, a declarat Felix Aftene, preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România - Filiala Iaşi. Val Gheorghiu va fi înmormântat miercuri, pe data de 31 mai, de la ora 12.00, la cimitirul „Eternitatea“.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O idee pentru Legea învăţământului superior

Ioan Alexandru TOFAN

O idee pentru Legea învăţământului superior

Ceea ce lipsea, acum 145 de ani, învăţământului superior românesc, era o veritabilă comunitate academică, o formă vie de interacţiune şi dezbatere între membrii breslei învăţătorilor. Cam asta lipseşte şi acum. Suntem prieteni între noi, ne sunăm şi ne vedem din când în când, mai organizăm conferinţe şi colocvii, scriem în aceleaşi reviste şi, rar, ne recenzăm cărţile. Tot din prietenie, mai degrabă. Dar instituţiile unde ne petrecem mare parte a zilei, Universităţile patriei, nu par a se hrăni, cum ar fi normal, din prieteniile noastre.

opinii

Nebuna de la Rhornfield Hall

Codrin Liviu CUȚITARU

Nebuna de la Rhornfield Hall

Meritul „intertextului” lui Jean Rhys este acela de a reconfigura un personaj schematic (în forma sa iniţială) şi de a-i conferi dimensiune psihologică. Fantoma lunatică „Bertha” devine, în acest roman postmodern, sensibila şi nevropata „Antoinette”, victima unui univers rigid şi extrem de neconcesiv cu inadaptaţii.

Criză majoră de încredere în politicienii români

Dan TAPALAGA

Criză majoră de încredere în politicienii români

Lipsa cronică de încredere în liderii politici şi în actualul sistem de partide nu anunţă nimic bun. În momente de criză economică majoră, în situaţia în care inflaţia va muşca şi mai tare din puterea de cumpărare, pe fondul stării generale de iritare amplificate de războiul din Ucraina, este nevoie doar de o scânteie şi butoiul cu pulbere riscă să sară în aer provocând explozii sociale în lanţ.

Călăreţul de aramă: Occidentul şi neliniştea rusă

Ioan STANOMIR

Călăreţul de aramă: Occidentul şi neliniştea rusă

Nici o altă întrebare nu este mai obsedantă în istoria intelectuală a Rusiei decât cea care priveşte propria ei identitate. De trei secole, din clipa în care Petru cel Mare a acordat Moscovei hlamida imperială, Rusia se află prinsă în acest dialog frenetic cu Occidentul. În această oglindă pe care i-o întinde civilizaţia pe care o imită, dar şi pe care o detestă, Rusia îşi poate contempla propriul chip.

pulspulspuls

Un scenariu în care MRU ar împuşca mai mulţi iepuri dintr-o lovitură

Un scenariu în care MRU ar împuşca mai mulţi iepuri dintr-o lovitură

Aşadar, numai ce s-a vorbit la Şcoala politică de vară de pe Bahlui despre şansele fostului premier MRU la candidatura pentru funcţia supremă în târg, că au şi apărut două căi divergente în parcursul său ipotetic. 

Caricatura zilei

Isărescu și calul

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.