anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

sambata, 04.07.2020

A treia oară în 400 de ani când racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva a părăsit Mitropolia Iaşi

GALERIE
moaste
  • moaste
- +

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi au ajuns, duminică, în Botoşani, în cadrul unei acţiuni a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB) de binecuvântare a credincioşilor, în contextul epidemiei de coronavirus.

Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, însoţite de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Prea Sfinţitul Teofan, au trecut prin dreptul spitalelor şi bisericilor din municipiul Botoşani, după ce iniţial au parcurs trasee similare în judeţul Neamţ. Pelerinajul a vizat următorul traseu: Iași, Roman, Piatra Neamț, Târgu Neamț, Pașcani, Botoșani și Hârlău și se așteaptă reîntoarcerea moaștelor la catedrală în jurul orei 18.30.

Purtătorul de cuvânt al MMB, preotul Constantin Sturzu, a declarat, pentru AGERPRES, că este pentru a treia oară în istorie când racla cu sfintele moaşte părăseşte Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

"Este o deplasare, fără nicio oprire nicăieri, prin care s-a dorit să se binecuvânteze aceste locuri din Moldova şi să se întărească credincioşii. Este a treia oară în istorie când ies moaştele Sfintei Parascheva. Au mai ieşit în Al Doilea Război Mondial, când au fost duse în Sudul ţării, pentru a fi protejate, şi în 1947, când a fost acea secetă cumplită si atunci a fost dusă racla cu sfintele moaşte în mai multe judeţe din Moldova. Este un moment istoric. Din 1600 până acum este a treia oară", a afirmat Sturzu.

Oficialul MMB a subliniat că deplasarea sfintelor moaşte s-a făcut cu aprobarea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), cu respectarea normelor privind prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

"S-a făcut această deplasare cu avizul MAI, noi oferind această garanţie că nu vor fi adunări de oameni. De aceea, nici nu am anunţat în presă. S-a făcut cu maximă discreţie astfel încât să se respecte într-un totul acele măsuri luate pentru combaterea epidemiei cu care neconfruntăm", a adăugat Constantin Sturzu.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei a precizat că acţiunea de duminică este una spirituală, însă a arătat că Biserica susţine autorităţile române şi prin alte acţiuni sociale, de natură financiară sau materială.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pornind de la o amintire cu Ionuţ Popa

Nicolae GRECU

Pornind de la o amintire cu Ionuţ Popa

Fotbalul nu trebuie să mai suporte umilinţa vasalităţii faţă de vremelnici politruci pe post de suzerani.

Filmuletul zilei

opinii

Berlin, Normannenstraße, 15 ianuarie 1990 (I)

Eugen MUNTEANU

Berlin, Normannenstraße, 15 ianuarie 1990 (I)

Sunt evenimente sau întâmplări în viaţa fiecăruia dintre noi care ni se imprimă definitiv în memorie datorită semnificaţiei speciale pe care le‑o acordăm. Un asemenea eveniment este, în opinia autorului, cel evocat în rândurile următoare.

Silueta oraşului

arh. Ionel OANCEA

Silueta oraşului

Prima poveste a oraşului, scrisă în secolele XII-X înainte de Hristos, este despre ideea turnului până la cer construit pentru faimă. 

Teologie cu linguriţa (IV)

pr. Constantin STURZU

Teologie cu linguriţa (IV)

Statul are datoria de a veghea la sănătatea cetăţenilor, dar şi de a respecta legi precum cea care vorbeşte despre un "mod autonom" în care se organizează cultele. Nici o reglementare a autorităţilor nu poate aduce atingere unor adevăruri de credinţă, decât dacă se încalcă această "autonomie". Ideea că interesul public poate justifica intervenţia statutului în chestiuni de ordin religios nu este nouă. 

pulspulspuls

Iacătă politichia pe cai mari, cu sticla de whisky în mână

Iacătă politichia pe cai mari, cu sticla de whisky în mână

Să începem cu sfârşitul pe astăzi, stimaţi telespectatori, şi să vă oferim ceva de la Bucale, una bucată postare frumoasă a unui bun amic, abil cunoscător al sforăriilor din partidoi. 

Caricatura zilei

Paparazzi

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.