Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

„Treziţi-vă! E război”. Poveştile mişcătoare ale unor ieşeni care au ajutat refugiaţi, la un an de la invazie. „Acele figuri nu le mai uiţi niciodată”

GALERIE
razboi_Ucraina
  • razboi_Ucraina
- +

“Am şters senzaţia de neputinţă”, spune, la un an de la izbucnirea războiului din Ucraina, Smaranda Hristodorescu, o tânără din Iaşi care a ajutat câteva mii de ucraineni să îşi găsească refugiu din calea războiului. A avut alături un mic grup de voluntari, necunoscuţi la început, dar care i-au devenit repede parteneri de încredere în momente în care simţeau că de deciziile lor depinde viaţa unor oameni. La un an de la începerea războiului, am stat de vorbă cu câţiva dintre cei care s-au aflat cel mai aproape de front, în primele zile de război.

 

Războiul a început de Dragobete, anul trecut, la graniţa cu România. Teodor, un IT-ist ieşean, urma să îşi întâlnească viitorii socri a doua zi, la Cernăuţi, şi să le ceară mâna fiicei lor, Anastasia. Bombardamentele iniţiate de Federaţia Rusă asupra teritoriului Ucrainean i-au grăbit planurile şi, în prima zi de război, când mii de ucraineni se grăbeau să fugă din calea bombelor, Teodor parcurgea drumul în sens invers, să-şi pecetluiască iubirea, dincolo de graniţe, dincoace de război.

Teodor a trecut vama pe jos la Siret ca să o ceară de soţie pe Anastasia

Anastasia e studentă în Iaşi, Teodor e IT-ist. S-au îndrăgostit pe loc şi trei luni mai târziu Teodor o cerea de soţie. Mai rămânea să îşi cunoască viitorii socri şi să obţină şi acceptul lor. „Dragostea noastră e mai puternică decât spaima”, ziceau cei doi, în urmă cu un an, în timp ce conduceau spre Vama Siret, iar la radio se difuzau continuu ştiri despre bombardamentele din Ucraina. Era prima zi de război. De cealaltă parte a graniţei îi aşteptau părinţii Anastasiei, cu documentele fetei, necesare pentru oficierea căsătoriei la Starea Civilă. După ce au traversat graniţa, logodnicii au mers pe jos trei kilometri, de-a lungul maşinilor care aşteptau să intre în România. La capătul cozii îi aşteptau părinţii Anastasiei. Au făcut primele poze împreună, au schimbat câteva cuvinte şi s-au întors. Copiii, spre o ţară protejată de NATO. Părinţii, în Cernăuţi, într-o ţară aflată în război. Logodnicii au străbătut din nou la pas cei trei kilometri până la maşină. Între timp, şirul de ucraineni care aşteptau să treacă vama pe jos transformase într-o coadă lungă şi tăcută de oameni cu feţe mai degrabă împietrite. Spuneau că merg la rude, prieteni, cunoscuţi. Nu se declarau refugiaţi. Nu voiau să accepte că pasul peste graniţă poate fi de lungă durată. “Totul e bine cu noi şi cu familia noastră, acum”, spune Teodor Chirileanu după un an de război.

Sorin a pus la dispoziţia ucrainenilor o casă de vacanţă

Între timp, în România, dar în special în judeţele din Nord-Estul ţării, populaţia începea să se mobilizeze. La câteva ore de la atacurile Federaţiei Ruse asupra mai multor ţinte din Ucraina, pe reţelele de socializare au început să apară anunţuri prin care ieşenii îşi pun la dispoziţie locuinţele, în eventualitatea în care refugiaţi ucraineni ar avea nevoie de adăpost. Printre ei se număra şi fostul jurnalist Sorin Simon care, într-o postare pe Facebook, a scris: “Prieteni, Am o casă de vacanţă în apropiere de Iaşi, dacă aveţi rude, apropiaţi, cunoscuţi care se refugiază din Ucraina şi nu au unde să stea, daţi-le de ştire. E loc pentru două familii”. Exemplul i-a fost urmat imediat şi de alţi ieşeni care şi-au pus casele la dispoziţia refugiaţilor. Ştiau că refugiaţii vor sosi, speriaţi, obosiţi, flămânzi şi însetaţi, dezorientaţi. Fără bagaje, de multe ori fără acte. Adulţii fugeau din calea războiului. Bărbaţii îşi conduceau familiile până la graniţe şi apoi se întorceau pe front. Copiilor li se spunea că merg într-o vacanţă mai lungă. Femeile tinere îşi susţineau mamele şi fiicele sau fiii, în fuga spre pace. În Ucraina, cartierele de ieri, deveniseră azi front de război. Subsolurile cu provizii erau acum adăposturi, iar baricade se construiau din orice.

Cititi si: Povestea Smarandei, curajoasa ieşeancă ce a scos 600 de oameni din Odesa

“Ucrainenii nu mănâncă. Doar strictul necesar. Dar nu pot, nu le vine să mănânce”, avea să constate Sorin, după ce a oferit sprijin pentru trei familii de refugiaţi ucraineni. Cel mai mult l-a impresionat pe fostul jurnalist îmbrăţişarea strânsă, aproape dureroasă, cu care îşi iau rămas bun refugiaţii când pleacă de la cei care i-au primit la nevoie: „Îmbrăţişarea asta practic le dă sentimentul că totuşi nu sunt lăsaţi singuri, mai e o speranţă de umanitate. Ei sunt încărcaţi cu tot ce au lăsat în urmă şi, cumva, prin îmbrăţişarea asta, îţi transferă ţie tot prin ce trec ei de fapt. Se face conexiunea asta încât simţi întreaga povară, şi durere, şi tot ce au adunat, şi faptul că sunt plecaţi spre necunoscut”.

Dacă nu avea o familie de protejat aici, s-ar fi dus probabil pe front, spune acum Sorin, care a fost martor la trauma oamenilor care şi-au abandonat o viaţă normală până atunci şi au devenit peste noapte refugiaţi. “Am rămas cu emoţia oamenilor, cu trauma lor, cu amintirea unor zile extrem de intense, ba în vamă, ba la Dobrovăţ, încercând să le asigur cartele de telefon, cazare. Figurile tuturor celor pe care i-am cunoscut atunci sunt mai vii în memoria mea decât figurile altor oameni. Pe toţi cei de atunci mi-i amintesc. Am rămas cu emoţia legată de copil, când mă uitam la copiii ucraineni care se jucau împreună cu al meu pe tabletă - ei veniţi din război, al meu în siguranţă”.

Smaranda: „Mă simţeam responsabilă pentru viaţa lui şi a celor pe care îi salva”

Pe reţelele de socializare au apărut rapid grupuri de sprijin pentru ucraineni. Smaranda Hristodorescu, doctorand UMF şi angajată la o firmă cu profil medical, s-a aruncat în bătălia pentru salvarea refugiaţilor, încă din primele zile. La câteva zile de la izbucnirea conflictului dintre Federaţia Rusă şi Ucraina, Ziarul de Iaşi relata deja că ieşeanca şi oamenii pe care tânăra de 27 de ani a reuşit să îi adune în jurul ei au salvat sute de ucraineni din inima Odessei, din calea bombardamentelor şi a tancurilor ruseşti.

Aflase despre o ucraineancă însărcinată în luna a opta care cerea sprijin, iar mesajul acesteia a emoţionat-o atât de tare încât nu a renunţat până nu a găsit o soluţie pentru ea. I s-a alăturat Dragoş, din Focşani, care a plecat cu un microbuz spre Odessa ca să o aducă pe femeie în siguranţă. Pe drum, Dragoş a auzit explozii, a văzut tancuri, a trăit o fracţiune din spaimele populaţiei atacată cu bombe.

“În noaptea în care Dragoş era la vamă, m-a sunat să-mi spună se bombardează lângă mine. I-am zis să lase maşina. Îmi era îngrozitor de frică, mă simţeam responsabilă pentru viaţa lui şi a celor pe care îi salva. Am vrut să renunţ la un moment dat, din cauza temerii care prin acţiunile mele să nu fac rău cuiva. Dar simţeam neputinţă, frustrare, nervi, ciudă. Şi toate se cumulau şi se transformau în forţă. Oricine ar fi primit mesajele alea de ajutor nu putea să renunţe. Ne contactase o fată, era în subsolul unei case, nu se putea mişca de durere, avea probabil o colică renală, nu avea semnal, doar pe wifi, nu se putea mişca, nu putea să meargă la spital, am ajuns sa sunăm la un medic de acolo şi să îl anunţăm despre ea”, povesteşte acum Smaranda.

Iar de la un om salvat s-a ajuns la câteva zeci, apoi sute, şi, în final, zice Smaranda, au fost câteva mii de oameni ajutaţi de micul grup de voluntari.

“Totul a escaladat, era un tânăr care avea o agenţie de transport în Odessa, se făceau liste, oamenii erau preluaţi de la graniţă. Au fost aduşi mii de oameni. Nu de mine fizic , de la un autocar s-au făcut cinci, apoi mai multe. Pe noi ne-a şocat amploarea logisticii, şi de cât de bine organizat era totul. Am ajuns chiar să avem management intern. Totul a durat cam două luni, apoi s-au alăturat şi alţi transportatori”.

Drumul spre Germania a trecut prin Iaşi

„Putin, eşti nebun!”, avea să răbufnească Zoe, o fetiţă kieveană de 8 ani, ajunsă la Iaşi după patru zile de pribegie, împreună cu un grup mai mare de femei şi copii. Urmau să îşi tragă sufletul într-o vilă din Bucium şi apoi să îşi continue drumul, încă şi mai departe de război, spre Germania. “La ora 5 dimineaţa tatăl meu m-a trezit şi mi-a spus, «trezeşte-te, e război». Am dormit în subteran în prima noapte, într-un adăpost la mare adâncime, direct pe pământ. Oamenii erau întinşi pe jos, era super frig, dimineaţa devreme pământul era îngheţat. La 7 dimineata, când metroul s-a deschis din nou, am plecat spre casă. Oraşul era pustiu, erau maşini abandonate, doar din când în când mai vedea o maşină, două, trecând pe stradă, haos. Am început să împachetăm. Auzeam non-stop avioane zburând de jur împrejur, elicoptere, explozii. De fiecare dată când auzeam o explozie încercam să ne dăm seama cât de aproape e. Ne gândeam să ne îndreptăm spre Polonia, dar ruta poloneză era extrem de periculoasă, pentru că oraşele din drumul nostru erau blocate”, povestea Maria Motrych, una dintre femeile din grup.

Cititi si: Suflete chinuite, scăpate din iadul ucrainean, într-o vilă din Bucium. Copiilor li s-a spus că merg în vacanţă

La adăpost de bombe, dar cu frica pentru viitor şi pentru cei rămaşi acasă, femeile povesteau, înghiţindu-şi cuvintele împreună cu lacrimi: “În timp ce plecam, a fost o alarmă aeriană. A trebuit să oprim maşinile şi ni s-a cerut să fugim în pădure şi să ne aruncăm la pământ, pentru că armata ucraineană împuşca avioanele ruseşti şi se aşteptau la o ripostă cu bombe. Am fost îndrumaţi către un adăpost. Iar acolo, în buncărul ăla, emoţiile au fost aşa de mari, că unii oameni au început să se roage, unii să cânte, copiii plângeau, ţi se rupea inima, a fost foarte, foarte greu acel moment, plus bombele, nu ştiai dacă va exploda ceva sau nu”.

Zoe a ajuns în Germania, împreună cu familia ei. Iar Natalie, una dintre ucrainencele pe care

Smaranda Hristodorescu le-a ajutat, a ajuns în Elveţia. Natalie şi Smaranda sunt prietene acum, au aceeaşi vârstă şi se admiră reciproc pentru puterea pe care o au pentru a depăşi obstacolele. “Natalie m-a sunat de pe podeaua băii. Se adăpostea de gloanţe, de bombe, voia să iasă de acolo. Pentru cei ca ea, nici nu dormeam, pentru că riscam să ratăm vreun mesaj de ajutor. A fost un melanj de sentimente. În mai aveam nunta şi în aprilie mi-am dat seama că nu aveam nici rochie de mireasă, eram non-stop cu telefonul în mână. În acest moment încă am degetul mic deformat de la mâna dreaptă, de la cât am ţinut atunci telefonul în mână”, spune Smaranda. Are şi o mărturisire, aceeaşi pe care au făcut-o şi Sorin, dar şi alţii care i-au ajutat pe refugiaţi: “Am avut instinctul de a-i judeca pe unii. Era o tânără cu copil, ne suna soţul, care ne ruga să o convingem să nu se întoarcă în Ucraina, dar ea s-a întors. Nu puteam să înţeleg cum să te duci înapoi. Dar apoi mi-am dat seama că rolul nostru este să îi ajutăm, nu să hotărâm pentru ei”.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri