anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

duminica, 14.08.2022

O nouă carte din colecţia Top 10+, Editura Polirom

“Ucenicul arhitectului” de Elif Shafak

GALERIE
Ucenicul-arhitectului
  • Ucenicul-arhitectului
- +

Romanul, nominalizat la Walter Scott Historical Novel Prize, e o poveste plină de culori şi lumină, care se desfăşoară în neuitata vreme a sultanului Soliman Magnificul.

Un băiat pirpiriu, numai ochi şi păr zburlit, coboară de pe corabie la Istanbul să ducă un dar fără seamăn la seraiul sultanului: un elefant cu totul şi cu totul alb. Cei doi sînt repede prinşi într-o înlănţuire de istorii tainice, în care se amestecă iubiri fără speranţă, viziri plini de cruzime, cadîne şi sultane viclene, vrăjitoare şi uneltiri de curte. Nedespărţit de prietenul lui, elefantul, băiatul ajunge în scurtă vreme ucenicul lui Mimar Sinan, unul dintre cei mai faimoşi arhitecţi din Imperiul Otoman, alături de care ridică, ani în şir, moschee după moschee. Nominalizat, chiar în anul apariţiei, la Walter Scott Historical Novel Prize, romanul Ucenicul arhitectului e o poveste plină de culori şi lumină, care se desfăşoară în neuitata vreme a sultanului Soliman Magnificul.


DESPRE AUTOR

Elif Shafak este una dintre cele mai premiate romanciere contemporane. A publicat 19 cărţi, dintre care 12 de ficţiune, printre care şi romanul Insula copacilor pierduţi, nominalizat la Costa Novel Award, RSL Ondaatje Prize şi Women’s Prize. Cărţile ei sunt foarte bine vândute în multe ţări şi opera i-a fost deja tradusă în 55 de limbi. 10 minute şi 38 de secunde în lumea asta stranie a fost nominalizat la Booker Prize şi la RSL Ondaatje Prize şi a fost votat ca Blackwell’s Book of the Year. Cele patruzeci de legi ale iubirii a fost ales de BBC în Topul celor 100 de Romane care au Modelat Lumea Noastră. Ucenicul arhitectului a fost selectat să inaugureze clubul de lectură al ducesei de Cornwall, The Reading Room. Shafak are un doctorat în ştiinţe politice şi a predat la diverse universităţi din Turcia, SUA şi Marea Britanie, printre care St Anne’s College, Oxford University, a cărui membră onorifică este. Are şi un doctorat în litere obţinut la Bard College. Shafak este membră şi vicepreşedintă a Royal Society of Literature şi a fost aleasă în Topul BBC al celor 100 Cele mai Influente Femei. A fost membră a Weforum Global Agenda Council on Creative Economy şi membră fondatoare a ECFR (European Council of Foreign Relations). Apărătoare a drepturilor femeilor, comunităţii LGBTQ+ şi a dreptului la exprimare şi libertate de expresie, Shafak a ţinut discursuri publice inspiraţionale, de două ori pentru TED Global. De asemenea, scrie articole pentru publicaţii importante din întreaga lume. În 2010, Ministerul Culturii din Franţa i-a decernat medalia de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres. În 2017 a fost aleasă de Politico drept unul dintre cei 12 oameni „care îţi ridică moralul atunci când ai cea mai mare nevoie”. A făcut parte din juriul multor concursuri literare, printre care şi PEN/Nabokov Award, şi a prezidat Wellcome Prize. De curând, a fost distinsă cu Halldór Laxness International Literature Prize pentru contribuţia la „inovarea artei povestirii”.


De marţi, 12 iulie 2022, la chioşcurile de presă, numai cu Ziarul de Iaşi: “Ucenicul arhitectului” de Elif Shafak
Pret: 15 lei

Partener: Fundaţia Antibiotice Ştiinţă şi Suflet

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pohtiţi la fotbal!

Nicolae GRECU

Pohtiţi la fotbal!

N-a fost nevoie de îndemnuri bombastice precum cele din titluri; românii reîncep să vină la fotbal pentru că au pentru cine.

opinii

Mitocanul de la volan (I)

Eugen MUNTEANU

Mitocanul de la volan (I)

Suntem asaltați zilnic cu știri și imagini despre accidente de circulație atroce. Statisticile spun că România este țara europeană cu cei mai mulți morți în accidente de circulație. Dincolo de precaritatea șoselelor, cred că o cauză a acestei situații îngrijorătoare este și existența în libertate a fiarei sălbatice pe care am ales să o numesc mitocanul de la volan.

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Știința economică modernă s-a desprins din ceea ce era cunoscut în mediul academic timpuriu drept filosofie morală. Acțiunile și comportamentele din sfera economică (de exemplu, comerțul, formarea prețurilor, rolul dobânzii în tranzacțiile comerciale, etc.) erau reglementate de Biserică vreme de secole întregi. 

O limbă din prefabricate

Alexandru CĂLINESCU

O limbă din prefabricate

Un fenomen frapant care se petrece astăzi este ceea ce aş numi proliferarea prefabricatelor. Nu e ceva nou, dar devine tot mai accentuat şi, pentru cine ţine la expresivitatea limbii, tot mai supărător. Spun „prefabricate” pentru că e vorba de cuvinte şi formule luate de-a gata şi puse uneori în cele mai neaşteptate contexte. Au făcut de pe acum o glorioasă carieră la televiziune, politicienii şi jurnaliştii le rostesc cu o voluptate solemnă, convinşi că impresionează publicul printr-un limbaj elevat.

pulspulspuls

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

Ehehei, iubiţi dreptcredincioşi, iată că încurcate mai sunt căile Domnului de când treburile lumeşti şi dorinţele de parvenire şi câştig şi-au băgat coada tot mai adânc în sânul şi buzunarele largi de popă ale unor înalţi prelaţi din mitropolia noastră de la Iaşi, atât de greu încercată în ultima vreme. Iacătă aşadar, dragilor, ce au mai putut zămisli minţile întunecate de aceste lucrături diavoleşti: citiţi şi vă cruciţi, nu alta! 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.