„Valul 5, determinat de copii”. Vor fi vector de transmitere către persoanele vulnerabile
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

„Valul 5, determinat de copii”. Vor fi vector de transmitere către persoanele vulnerabile

GALERIE
copil
  • copil
- +

Copiii sub 12 ani nu sunt vaccinaţi şi chiar dacă va începe campania de imunizare pentru cei mici, părinţii lor sunt reticenţi. Unii se tem de efecte adverse, alţii cred că imunizarea trebuie să se facă în mod natural, prin boală.

Medicii pediatri avertizează că noul val pandemic va avea o componentă major schimbată – „valul cinci va fi valul determinat de copii”, susţine dr. Maria Daniil, medic de familie şi pediatru ieşean.

Problema observată de către specialişti în ultima perioadă este că părinţii fug atât de ideea de a-şi testa copiii, cât şi de vaccinare. Medicul ieşean spune că în momentul de faţă are în grijă trei cazuri pozitive de COVID, toate fiind la pacienţi cu vârste sub 18 ani. Cel mai mic pacient are doar un an şi o lună, un alt copil are zece ani, iar cel mai mare este un adolescent de 17 ani, toţi având forme uşoare de boală.

Deşi nu sunt cazuri confirmate ca fiind infectate cu tulpina Omicron, medicul spune că manifestările sunt diferite faţă de cele care erau în timpul valului anterior, când majoritatea cazurilor infectate erau cu tulpina Delta. De asemenea, părinţii a doi dintre copii sunt vaccinaţi şi nu au fost infectaţi, iar adolescentul de 17 ani este vaccinat cu două doze, însă nu şi cu doza booster.

„Au semnele unei răceli, unul singur are o laringită mai puternică, un copil de un an. Este un copil care a ajuns întâi în urgenţe în perioada sărbătorilor, a fost internat, iar acolo a făcut test PCR care a ieşit pozitiv. Celălalt copil are 10 ani şi chiar azi am solicitat testare de la DSP după ce testul de salivă a ieşit pozitiv. În ambele cazuri părinţii sunt vaccinaţi, iar testul lor este negativ. Adolescentul de 17 ani este vaccinat cu două doze, urma să o facă pe a treia, dar între timp s-a infectat în perioada sărbătorilor, când s-a întâlnit cu un prieten care era infectat. Nu ştim dacă este Omicron sau Delta, însă tind să cred că ar fi vorba de noua variantă pentru că la Delta am avut în luna octombrie cazuri mult mai grave, mai zgomotoase”, a precizat dr. Maria Daniil.

„Va urma o perioadă foarte grea”

Medicul ieşean crede că va urma o perioadă foarte grea – luna februarie este de obicei o perioadă plină de viroze, care se suprapune cu vârful sezonului gripal, iar în acelaşi timp vor continua să crească numărul de cazuri de COVID. Mai mult, medicii au remarcat că părinţii au devenit sceptici cu privire la testare.

„Părinţii nu prea mai vor să spună când apar simptomele, să îi testeze pe copii, cei mai mulţi vor recomandări prin telefon. Trimit poze, filmuleţe şi cer tratament simptomatic. Am avut un caz, cu semne foarte clare, la care am vrut să chem DSP-ul pentru testare şi părintele nu a vrut, că ar fi o simplă răceală. Problema este că da, va trece şi acest val cu foarte multe cazuri, dar vor fi afectaţi tot cei cu afecţiuni cronice, bunicii, vârstnicii”, a completat medicul pediatru.

De asemenea, deşi vaccinarea în rândul copiilor din grupa de vârstă 5 – 11 ani ar urma să înceapă în această lună, dr. Daniil spune că nu există o dorinţă în acest sens din partea multor părinţi. Unii se tem de efectele adverse, alţii vor să îi lase pe copii să se imunizeze natural, ca şi cum ar fi o simplă răceală care nu îi afectează şi pe ceilalţi din jur.

„Această variantă se va răspândi foarte repede şi este deja târziu pentru că imunitatea la orice vaccin se instalează în cel puţin două săptămâni. Am părinţi care îmi spun că preferă să-i lase să facă boala, alţii mă întreabă când începe vaccinarea, dar sunt mai puţini decât cei care refuză”, a mai spus dr. Maria Daniil, medic de familie şi pediatru ieşean.

În SUA, medicii sunt obişnuiţi să trateze copii infectaţi cu Omicron

La nivel global există deja sute de mii de cazuri de copii infectaţi cu tulpina Omicron. Dr. Latania Logan, şefa secţiei de boli infecţioase pediatrice la RUSH University Medical Center, Chicago, SUA, a explicat pentru nbcchicago.com că există unele particularităţi pe care le-a remarcat în largul val de copii infectaţi cu varianta Omicron a infecţiei, trataţi în secţia respectivă. Aceasta explică faptul că micuţii sub 5 ani au căile aeriene mai înguste faţă de un adult, iar bacteriile pot să supravieţuiască şi să se multiplice acolo unde o face şi varianta Omicron a COVID-19. Acest lucru poate duce, conform medicului, la apariţia unor afecţiuni precum bronşiolita, care poate provoca afecţiuni respiratorii mai grave. Copiii se prezintă la spital cu o tuse violentă, nazală, asociată de dr. Logan cu inflamaţii la tractul respirator superior.

Vestea bună este că formele acestora sunt în cel mai rău caz medii, spune medicul, fiind internaţi în jur de două zile, timp în care primesc terapie cu steroizi, iar starea se îmbunătăţeşte de la o zi la alta. Vestea proastă, conform medicului, este că în acest timp sunt vectori de transmitere către membri din familie care sunt nevaccinaţi sau mai vulnerabili în faţa virusului.

Dr. Leana Wen, medic urgentist şi profesor specializat în politici de sănătate publică la George Washington University, a recomandat la CNN vaccinarea tuturor copiilor anti COVID-19, în ţările şi regiunile unde astfel de vaccinuri au fost aprobate. Pentru copiii sub 5 ani, care nu pot fi vaccinaţi, medicul spune că pot fi protejaţi prin vaccinarea tuturor adulţilor cu care intră în contact şi că, în lipsa unui ser care să ofere imunitate, această categorie de populaţie este cea mai vulnerabilă în momentul de faţă.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Avem selecţioner!

Nicolae GRECU

Avem selecţioner!

Dinspre conclavul de la „Casa Fotbalului” se iţesc dâre de fum alb, numai că cine e alesul rămâne un mister.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (4)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (4)

Autorul prezintă în continuare procesul rapid de dispariţie a ţărănimii prin colectivizarea comunistă a agriculturii, aşa cum l‑a perceput în propria copilărie.

Din bucătăria rugăciunii

pr. Constantin STURZU

Din bucătăria rugăciunii

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a consacrat 2022 ca fiind "Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului” şi "Anul comemorativ al sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigore Palama şi Paisie de la Neamţ”. De fapt, şi când vorbim despre sfinţii isihaşti, tot despre rugăciune vorbim. Adică despre ceea ce ne orientează spre Dumnezeu.

Economia, ştiinţă sau pseudoştiinţă?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Economia, ştiinţă sau pseudoştiinţă?

„Când teoria matematică este arbitrul suprem al adevărului, devine dificil să vedem diferenţa dintre ştiinţă şi pseudoştiinţă. Rezultatul sunt oameni precum judecătorul din procesul lui Evangeline Adams sau Fiul Raiului din China antică, care au încredere în exactitatea matematică a teoriilor fără a lua în considerare performanţele lor - care confundă matematica cu ştiinţa, raţionalitatea cu realitatea.” (Levinovitz, 2016)

pulspulspuls

Atenţiune, atenţiune! Ta-ra-ram, ta-ra-ram: iaca noua împărţeală a dregătoriilor moldave!

Atenţiune, atenţiune! Ta-ra-ram, ta-ra-ram: iaca noua împărţeală a dregătoriilor moldave!

Veşti noi pe astăzi, stimaţi telespectatori, multe “bombă”, despre noua împărţeală de posturi de şefi regionali din Moldova, la instituţiunile ce au sediul, multe din ele, taman la Iaşi. 

Caricatura zilei

Fără certificat verde în UK

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X