Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

A venit Mişu de la Bucureşti să dreagă busuiocul la partidoi

GALERIE
puls
  • puls
- +

Fraţilor, e foiala de pe lume, nu alta: cică la partidoiul ieşean se fac calcule şi strategii pe masa electorală, mai ales acuma cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare, când, zic cunoscătorii, sau cei cu capul mai pe umeri, este nevoie de un sprint pe judeţ. 

Aşa de urgentă ar fi treaba, şi presantă, ţinând cont de supărarea primarilor şi de nevoia de oblojeală, încât în acest uichend a venit personal la Iaşi mobilizatorul electoral principal de la nivel naţional, fostul premier Mişu Tudose.

Acesta, zic gurile rele, a venit negru de supărare încoace, dar a plecat un pic mai verde la obraz. Iacătă şi de ce avem de-a face cu o aşa interesantă paletă coloristică! Cică la întâlnirea pe care a convocat-o la Ramada cu premarii de comune ieşeni, 43 la număr în total, au venit 7 bucăţi mari şi late de premari, reprezentanţi ai celorlalţi. Chestie care l-a determinat pe Mişu să le ridice moralul, spunându-le că sondajele naţionale nu arată rău şi că viitorul partidoiului, dar şi al fiecărui primar, depinde de implicarea lor şi de lăsat supărarea deoparte.

Spun sursele noastre că însuşi Cristinel Stanciu a fost luat cu strategia şi convins să iasă în teritoriu ca să mobilizeze boborul. Asta ţinând cont şi de faptul că realitatea din sală nu era tocmai roz, din cei 54 de şefi de filiale comunale convocaţi, doar zece au părăsit “izolarea” să vină la întâlnirea cu nea Mişu. Şi ăia cică au meditat îndelung la cele auzite, cu ochii pe ceas şi gândul la marea sărbătoare creştinească a Ovideniei care a fost sâmbătă şi care presupune, după cum ştie toată lumea, dezlegare la peşte.

Aşa că au stat cu luare aminte în aşteptarea unei reţete de crap, somn sau ştiucă, mâncăruri tradiţionale în Brăila, locul de baştină al lui Mişu’ Tudose.Ce s-a decis în final la marea întâlnire? Nu mai spunem, dar, se pare că s-a vorbit de ciorbă, dar şi de pus pielea la saramură.

O manevră pe ocolite în halate albe: cine sunt artizanii din spate?

Să lăsăm însă olecuţă deoparte politichia, că nu arde chiar aşa de tare, şi să ne ocupăm niţeluş de sănătate şi de pandemie. De-un par egzamplu, de ce am auzit că s-ar pune la cale undeva prin spatele Desepeului. Cică o mare mişcare se antamează în aceste zile cu privire la secţia de chirurgie toracica de la „Pneumo”. Spun gurile rele că s-a facut o propunere ca aceasta să fie preluată de Spitalul „Sf. Spiridon”, sau de IRO, din motive destul de neclare, câtă vreme de zeci de ani aceasta este la „Pneumo”, care de altfel are şi personal specializat. Dacă acest lucru se va întâmpla, în acest caz e limpede că „Pneumo” va deveni un fel de policlinică. 

Unii cunoscători zic că interesul care poartă acolo fesul ar fi al unor bazaţi, care vor astfel să îşi completeze normele şi echipele, speculând astfel în folos propriuurgenţele pandemice şi faptul că acum a fost pus manager la „Pneumo” un tinerel de la care nu se aşteaptă cine ştie ce opoziţie. Hm, măi, măi: oare chiar aşa să fie?

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri