Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Un bărbat în vârstă de 62 de ani a venit de la Constanţa la Iaşi pentru a se opera a şaptea oară de hernie de disc. Ion Necruşel spune că primele şase intervenţii au fost făcute în sistem privat la Constanţa şi Bucureşti. A venit la Iaşi după ce a auzit că ar putea face operaţia necesară de stabilizare în zona lombară la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.
„Era singura posibilitate, pentru că e singurul robot din ţară, şi atunci era nevoie de şuruburi, de stabilizare în şuruburi. Nu aveam unde să fac, doar în sistem privat unde nu-mi puteam permite. Am făcut 450 de km în condiţiile în care am două hernii de disc şi două proteze”, a povestit bărbatul. Reprezentanţii Spitalului de Neurochirurgie spun că până acum au tratat peste 2.000 de pacienţi atât din străinătate cât şi din alte judeţe ale ţării care au ajuns la spital cu tumori grave, malformaţii grave şi fracturi complexe de coloană. De asemenea, au ajuns şi peste zece cazuri grave din Iordania, Italia, Spania, Republica Moldova sau Ucraina.
„Datorită tehnologiei achiziţionate avem posibilitatea de a introduce şurubul la nivelul coloanei, indiferent de segmentul acesteia, utilizând ultimele sisteme de neuronavigaţie şi imagistică intraoperatorie existente în lume la ora actuală, inclusiv robotul Mazor X pe care toată lumea îl cunoaşte. Operaţia a decurs în condiţii foarte bune, pacientul deja s-a reintegrat social”, a precizat dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie. Bărbatul a fost externat la câteva zile după intervenţia chirurgicală, momentan fiind la domiciliu.
Cuvinte cheie: + Ion Necruşel, Bucuresti, Constanta, Mazor X, coloana
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Trei copii au ajuns la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |