„Voltswagen”, păcăleala de 1 aprilie anunţată din greşeală în avans de Volkswagen
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco
agri.shop

„Voltswagen”, păcăleala de 1 aprilie anunţată din greşeală în avans de Volkswagen

GALERIE
Volkswagen
  • Volkswagen
- +

Volkswagen pare să fi dezvăluit din greşeală luni noul nume al companiei, dând rapid jos de pe site-ul său un comunicat de presă care menţiona viitoarea denumire a gigantului auto german, relatează The Hill., citat de Hotnews.

Ulterior a fost relatat în presă că de fapt totul ar fi fost o păcăleală de 1 aprilie scăpată de sub control, publicată mai devreme decât ar fi trebuit.   Compania a publicat luni un comunicat pe care ulterior l-a dat jos în care anunţa „rebranding-ul” care pare să sublinieze tranziţia sa către investiţiile în vehicule electrice, potrivit USA Today, care a dezvăluit prima dată informaţia.   Producătorul auto german afirmase în comunicat că „Voltswagen”, viitoarea denumire a companiei, reprezintă „mai mult decât o schimbare de nume”. 

 „'Voltswagen' este o declaraţie publică cu privire la investiţiile de viitor ale companiei în e-mobilitate”, afirma comunicatul.   „Noul nume şi branding-ul simbolizează elanul puternic pe care Voltswagen l-a pus în mişcare, urmărind scopul de a deplasa oameni dintr-un punct în altul cu vehicule electrice”, a mai precizat acesta.   

O persoană familiară cu planurile companiei a declarat pentru USA Today că Volkswagen intenţionează ca schimbarea să fie una definitivă, precizând că producătorul auto nu a fost victima hackerilor sau a unei glume şi că accidentul de luni nu a fost o stratagemă de marketing.   Intenţia Volkswagen de a-şi schimba numele vine în contextul în care mai mulţi producători auto tradiţionali au anunţat că vor investi mai mult în vehicule electrice.   În luna noiembrie a anului trecut General Motors a anunţat că va investi 27 de miliarde de dolari până în 2025 ca parte a angajamentului său faţă de vehiculele electrice şi autonome.   

Gigantul auto american a anunţat de asemenea că intenţionează să lanseze 30 de vehicule electrice la nivel global până în 2025.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

„Câtă populaţie din oraş poate să vorbească cu un robot?”

Cosmin PAȘCA

„Câtă populaţie din oraş poate să vorbească cu un robot?”

De la o vreme, nu există discurs public (de obicei, agramat) în care Chirica să nu folosească în sens peiorativ „progresul” şi „progresiştii”. Iar mesajul său prinde, pentru că cei mai mulţi ieşeni, care au înlocuit relativ de curând căruţa cu maşina, se simt inconfortabili cu traiul într-un oraş la început de secol 21.

Filmuletul zilei

opinii

Experimentalism

Codrin Liviu CUȚITARU

Experimentalism

„Am compulsia irepresibilă a ordinii perfecte, a alinierii simetrice a lucrurilor. Câtă vreme ea, obsesia, mă tulbura strict în zona domestică - pantaloni puşi la dungă, haine încadrate morbid de simetric în şifonier, tablouri aşezate perfect pe pereţi, mobilier rânduit milimetric-infinitezimal, precum soldaţii la paradele militare din Piaţa Roşie moscovită, şi alimente puse în frigider pe categorii şi sub-categorii draconic delimitate -, viaţa mea mai era cum mai era, dar, brusc, nebunia mi-a infectat şi munca de cercetare şi, mai ales, de scris academic.”

Farfuria care nu e niciodată fierbinte - Capcana Facebook (II)

Bogdan ILIESCU

Farfuria care nu e niciodată fierbinte - Capcana Facebook (II)

„The single biggest problem in communication is the illusion that it has taken place./ Cea mai mare problemă în comunicare este iluzia că a avut loc.” George Bernard Shaw

Reţeaua urbană a Moldovei între 1774 şi 1859 (ultima parte)

George ŢURCĂNAŞU

Reţeaua urbană a Moldovei între 1774 şi 1859 (ultima parte)

Repertoriul creării inegalităţilor e unul vast, atât timp cât fiecare structură teritorială se găseşte într-o situaţie particulară, dar dincolo de fiecare acţiune luată separat a ingineriei teritoriale la care a fost supusă Moldova, acumularea şi cronicizarea acestora a creat spaţiul marginal de astăzi, arhetipul teritoriilor interstiţiale.

pulspulspuls

Pod de lemne politice între Iaşi, Suceava şi Neamţ: iaca filiera!

Pod de lemne politice între Iaşi, Suceava şi Neamţ: iaca filiera!

Că tot încă mai avem salate beof prin frigidere unii dintre noi, iacătă ca să vedeţi cum se mai leagă câteodată maioneza asta nu numai în bucătăriile gospodinelor din Iaşi, dar şi prin laboratoarele politichiei de Bahlui sau din judeţele vecine, conectate la Iaşi! 

Caricatura zilei

Două măști

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.