anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

A vrut să profite de nurii iubitei altuia. Ce a urmat a ajuns pe masa judecătorilor din Paşcani

GALERIE
sani-femeie
  • sani-femeie
- +

O invitaţie la un grătar s-ar fi putut sfârşi cu moarte de om atunci când unul dintre invitaţi a crezut că poate să profite de nurii iubitei altuia. Conflictul izbucnit l-a dus pe unul în spital, iar pe celălalt, în pragul puşcăriei.

În septembrie 2020, Romică Petrila a fost invitat la un grătar, la o rudă din comuna Alexandru Ioan Cuza. Au mâncat şi băut împreună, deşi lui Petrila consumul de alcool îi era interzis pe fondul unor afecţiuni psihice. Prefera însă să renunţe la medicamente decât la băutură. La un moment dat, petrecerii i s-au alăturat şi P.G., însoţit de iubita sa, M.A.

Femeia a şi fost trimisă la un moment dat la barul sătesc, pentru a mai cumpăra alcool. Spre prânz, P.G. şi M.A. au plecat. În jurul orei 13.00, beat fiind, Petrila s-a hotărât să-i facă o vizită lui M.A., spunând că fusese invitat de aceasta pentru a întreţine relaţii sexuale. La locuinţa femeii se afla însă şi P.G., căruia Petrila i-a cerut să-i cedeze întâietatea.

Între cei doi bărbaţi a izbucnit cearta, urmată în scurt timp de violenţă fizică. Petrila a rupt o scândură din gard şi a început să-l lovească pe P.G. Înspăimântată, M.A. a fugit la sora sa, în casa alăturată, pentru a cere ajutor. Petrila a continuat să-l lovească pe P.G. cu scândura, până când aceasta s-a rupt, iar apariţia celor două femei i-a distras atenţia.

P.G. a reuşit să fugă prin grădină, fiind urmărit însă de Petrila, înarmat de această dată cu un arac smuls din dreptul unei tufe de legume. L-a ajuns şi a reînceput să-l lovească. M.A. a reuşit să se interpună, fiind însă şi ea lovită, cu pumnii şi picioarele. În final, a intervenit şi un vecin, înarmat cu o lopată, iar apariţia poliţiei a liniştit lucrurile.

P.G. a fost internat cu numeroase lovituri, fiind necesară şi extirparea de urgenţă a splinei. A avut nevoie de aproape o lună de îngrijiri medicale. Cercetat iniţial pentru lovire sau alte violenţe, Petrila a fost trimis în judecată în cele din urmă pentru tentativă la omor.

Victima lui s-a constituit parte civilă, cerând despăgubiri în valoare de 50.000 lei, ca şi obligarea agresorului la plata unei rente viagere ca urmare a diminuării capacităţii sale de muncă. Şi Spitalul Municipal Paşcani a cerut decontarea cheltuielilor medicale în valoare de 11.500 lei.

Magistraţii Judecătoriei Paşcani au apreciat că aplicarea unei sentinţe cu executarea în regim de detenţie trebuie să fie doar ultimul resort la care să apeleze instanţa, reabilitarea inculpatului fiind mai probabilă în stare de libertate.

Ca urmare, Petrila a fost condamnat la 2 ani şi 10 luni de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, el fiind totodată obligat să achite cheltuielile făcute de spital. Pe parcursul procesului, P.G. a renunţat la pretenţiile sale băneşti. Pronunţată vineri, sentinţa poate fi atacată cu apel. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.