Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

„Zile de fior şi râs”

GALERIE
Florin Cintic
  • Florin Cintic
- +

Anul acesta se împlinesc patru decenii de când am început să public în ziare şi reviste culturale. Cu nostalgie, aş pune aici, la început de an, un text introductiv cu valenţe memorialistice pentru a marca o importantă parte a vieţii mele publicistice consacrată eseului şi istoriografiei populare.

În toamna anului 1983, intram în lumea complicată şi fascinantă a jurnalisticii. Refăceam după doi ani, în redacţia revistei de cultură Dialog a universităţii ieşene, atmosfera de entuziasm cărturăresc, de emulaţie literară şi de curiozitate filosofică care ne animase, între 1977 şi 1981, în singura clasă de ştiinţe umaniste din Iaşi, la Liceul „Mihai Eminescu”, alături de foşti colegi de liceu, la invitaţia Monei Antohi (atunci încă Paiu), singura rămasă neatinsă de valul epurărilor făcute la revistă în acel an. Cum marea noastră majoritate eram studenţi la Filologie sau la Filosofie şi Istorie, cu veleităţi literare şi cu o oarecare anvergură a lecturilor, am fost chemaţi să refacem echipa revistei universităţii după ce aceasta fusese dezagregată de Securitate şi de partid în urma anchetelor şi a arestărilor din mai 1983. Deşi, graţie Monei, fusesem prezent la nişte spectaculoase seri Dialog, organizate de Sorin Antohi în barul Casei Studenţilor din Iaşi, habar  nu aveam atunci de scandalul cu pricina şi, cu rare excepţii, nu ştiam mai nimic despre celebrii noştri antecesori: Al. Călinescu, Sorin Antohi, Dan Petrescu, Luca Piţu, Liviu Antonesei, Dan Alexe sau George Pruteanu, astfel încât, entuziaşti şi inocenţi am început, sub discreta îndrumare a lui Andrei Hoişie şi Ştefan Afloroaei, o aventură intelectuală formidabilă care, mie unuia, mi-a marcat definitiv destinul jurnalistic şi cărturăresc.

Cum întâmplarea a făcut ca întreaga mea copilărie să se fi petrecut sub semnul tipografiei (părinţii mei fiind absolvenţi de ziaristică, iar tatăl meu conducând, până la prematura lui moarte, cotidienele din Suceava şi Botoşani între 1961 şi 1974) am fost imediat desemnat drept secretar general de redacţie, funcţionând ca atare între 1983 şi 1986 (abia în 1988 interzicându-se această titulatură pentru că, deh, „secretar general” nu putea fi decât Ceauşescu!). În această nobilă calitate, pe lângă fabuloasa experienţă a lucrului cu tipografii şi a uceniciei mele într-ale zeţăriei (aventuri care ar merita un volum de sine stătător!) am avut privilegiul de a avea cheile redacţiei revistei şfosta casă a primarului liberal Georgel Mârzescu, azi sediul administrativ-financiar al universităţiiţ, inutilizabil şi nefuncţional, alcătuit dintr-o sală lungă, umedă şi întunecoasă la parterul clădirii de peste drum de Universitate unde, pe lângă mai multe maşini de scris delabrate, am găsit teancuri de reviste vechi, din care mi-am încropit rapid o colecţie personală (care este azi, aşa cum se cuvine, la Arhivele Naţionale Iaşi). Eseurile şi articolele din acele reviste de colecţie, cu tuşa lor erudită şi ironică, cu viziunea comparatistă şi critică, în răspăr cu stilul oficial şi cu găştile literare, configurând marca stilistică a „Grupului de la Iaşi”, mi-au dezvirginat mintea şi aş plasa oricând ca surse ale modelării mele culturale ulterioare eseul lui Luca Piţu despre Lévi-Strauss citind Fraţii Jderi, cronicile lui Dan Petrescu făcute Cenaclului de Luni sau altor monştri sacri ai literaturii oficiale, studiul lui Sorin Antohi despre Eufrosin Poteca şi începuturile utopismului românesc, „raderea” exemplară (care se intitula, dacă nu mă înşel, chiar „Pieta”) a lui Nichita Stănescu făcută de Dan Alexe, eseurile lui Liviu Antonesei şi Valeriu Gherghel sau delicioasa şi inimitabila „Divină Parodie” a lui George Pruteanu. Sau întâlnirea cu textul şocant pentru stilistica acelor timpuri, inovator şi ucigaş, perfectă descriere a cacofoniei morale, politice şi, da, literare a vremii pe care l-a publicat Dan Petrescu, în nr. 91 din 1982 sub titlul neobişnuit de „Senzaţionala relatare a sorei sinucigaşe Geanina despre care s-a scris şi la ziar”. Ca un clipit complice cu acele vremuri stranii şi irepetabile, ca o reverenţă faţă de întâlnirile şi lecturile mirabile care m-au format ca jurnalist şi scriitor, mi-ar plăcea să preiau pentru acest moment evocator titlul unui articol de-al lui Dan Petrescu, care mi se pare emblematic pentru misiunea unui „diarist” lucid şi critic: „Zile de fior şi râs”, chiar dacă fostul disident ieşean experimentează mai nou o formă extremă de mizantropie, fiind complet retras şi de necontactat, astfel încât trebuie să o fac fără a-i obţine acordul.

Am publicat câteva dintre reacţiile mele scriitoriceşti din acest colţ de pagină într-un volum care se intitula „Jurnal ad-hoc” şi cred că tot ceea ce scriu aici, de aproape 500 de săptămâni e o formă de jurnal, adică de consemnare holgrafică, sintetic-descriptivă şi stăpânit-subiectivă a unor fragmente de istorie trăită sau rememorată, fie că e vorba de evenimente, oameni, cărţi sau stări. Desigur, un fals jurnal pentru că sunt mult prea leneş (pardon, prea comod!) ca să ţin jurnal. Deşi avid de informaţii şi atent la tot ce se întâmplă în jurul meu, detest bârfa şi nu am nicio problemă de ego astfel încât să simt nevoia de a lăsa posterităţii platitudini sau informaţii despre mine, cu toate că, recunosc că apreciez de multe ori, ca istoric, rostul jurnalului în decriptarea unor arome ale trecutului, inaccesibile prezentului. Jurnalul este, totuşi, expresia cea mai vie şi emoţionantă a literaturii subiective şi, în ceea ce mă priveşte, nu mă simt pregătit să evoluez la acest palier nici uman, nici din punct de vedere literar sau istoric. Mai e ceva; jurnalul este, de asemenea, o sursă importantă de informaţii care necesită totuşi o decriptare nuanţată, rafinată şi complexă precum şi o bună cunoaştere a contextului. Păţania lui Mircea Eliade, căruia i s-a montat şi lansat, în 1972, în bizara publicaţie israeliană de limba română „Toladot” (apărută doar în acel număr unic!), un exploziv dosar politic pe baza unor notaţii mai mult sau mai puţin subiective din jurnalul inedit atunci al prietenului Mihail Sebastian, e mai mult decât revelatoare asupra semnificaţiei pe care o frază fulgurantă o poate căpăta, câteodată, în posteritate. Nu întâmplător în literatura istorică de specialitate jurnalul este clasat, pe drept cuvânt, în seria surselor secundare, nu în sensul valoric, ci ca obiectivitate a informaţiei. Ceea ce nu înseamnă, fireşte, că jurnalul nu ar fi de interes pentru istoric, ci doar că el trebuie folosit cu precauţie ca izvor şi ca referinţă ultimă pentru restabilirea adevărului. În ce mă priveşte, nu am scris, deci, în aceste patru decenii, nici un fel de jurnal, ci doar o consemnare mai mult sau mai puţin lucidă şi artistică, după puteri, a unor zile de fior şi râs. And still counting...

 

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri