A8: Lotul montan Sărățeni-Joseni ar fi gata în 2029. Contract câștigat de Umbrărescu și asociații din Sarajevo
Durata de realizare a segmentului lung de 32,4 km al A8 între Sărățeni și Joseni, între Mureș și Harghita, este de 54 de luni, din care 14 luni pentru etapa de proiectare și 40 de luni pentru execuția lucrărilor.
Compania Națională de Investiții Rutiere a atribuit joi asocierii SA&PE Construct S.R.L. (lider) – Tehnostrade S.R.L. – Spedition UMB – Euro-Asfalt contractul pentru proiectarea și execuția lotului Sărățeni-Joseni, pe traseul secțiunii montane a Autostrăzii Unirii. Oferta constructorilor din România și Bosnia-Herțegovina (Euro-Asfalt Sarajevo, cu bună reputație în construcția de tuneluri), singura înscrisă în procedură, a fost de 4,94 miliarde lei, de la o valoare estimată maximă de 6,1 miliarde.
Durata de realizare a acestui segment lung de 32,4 km este de 54 de luni. Altfel spus, acest lot ar putea fi la sfârșitul anului 2029, în funcție de data semnării contractului și de emiterea ordinului de începere a proiectării/lucrărilor. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, Programul Transport 2021-2027 și din fonduri de la Bugetul de Stat.
Pe traseul A8 între Sărățeni-Joseni, care leagă județele Mureș și Harghita, vor fi 39 de poduri și pasaje, 3 tuneluri unidirecționale și 4 cu trafic în dublu sens, precum și două pasaje pentru permeabilitatea animalelor (ecoducte).
Lungimea pasajelor și a tunelurilor este de aprox. 16 kilometri, reprezentând 50 la sută din lungimea totală a acestui lot de autostradă. Cel mai lung pasaj va avea 1721 metri (pasajul peste DN 13A și calea ferată), iar cel mai înalt viaduct, 45 de metri.
Contractul urmează să fie semnat în termen de 90 de zile, după finalizarea tuturor procedurilor necesare.
UMB are deja 3 loturi din întregul sector montan și mai concurează pe alte 3
De notat că Spedition UMB, compania de construcții condusă de Dorinel Umbrărescu, lucrează pe aproape toată lungimea Autostrăzii Moldovei (până la Pașcani) și a intrat de câteva zile pe capătul de A8 Moțca-Tg. Neamț (Leghin). Împreună cu Tehnostrade SRL, o altă firmă a omului de afaceri, dar și în asociere cu alte companii, UMB a câștigat licitația pe lotul următor al A8, Tg. Neamț (Vânători)-Pipirig, și a depus oferte și în continuare, pentru segmentul Pipirig-Grințieș (unde mai este o ofertă depusă), pentru Grințieș-Ditrău (singura intenție de participare înregistrată), precum și pe Ditrău-Joseni (unde mai sunt încă patru oferte).
Publicitate și alte recomandări video