„Academia Altfel” deschide o nouă colaborare educațională lângă Codrii Iașilor: ateliere despre tradiții și identitate culturală
Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” din cadrul Academiei Române – Filiala Iași continuă programul educațional „Academia Altfel”, lansat în anul 2014, cu scopul de a aduce știința și cultura mai aproape de elevi. Programul desfășoară activități de popularizare a cercetării umaniste pe tot parcursul anului, nu doar în cadrul „Săptămânii Altfel” din școli.
Vineri, 14 noiembrie 2025, de la ora 14.00, „Academia Altfel” deschide o nouă colaborare educațională alături de Asociațiile „Codrii Iașilor” și „Prietenii Bârnovei”, cu sprijinul companiei Amazon și implicarea voluntarilor de la Crucea Roșie Română – Filiala Iași. Proiectul include patru ateliere interactive reunite sub titlul „Obiceiuri de peste an lângă Codrii Iașilor”, dedicate cunoașterii tradițiilor populare și a patrimoniului cultural local.
La prima întâlnire, organizată la Biblioteca Academiei Române, Filiala Iași, elevii din satele aflate în apropierea codrilor vor participa la un atelier dedicat Sărbătorii recoltei. Etnologul Adina Hulubaș va prezenta semnificațiile culturale ale obiceiului, iar meșteri populari din cadrul singurei asociații acreditate UNESCO din România îi vor învăța pe copii tehnici și meșteșuguri tradiționale.
Următoarele trei ateliere vor respecta succesiunea obiceiurilor de peste an – Dragobetele, sărbătorile pascale și ziua de Sânziene, și vor fi concepute într-o manieră interactivă și accesibilă.
Scopul inițiativei este de a consolida identitatea locală, de a încuraja dezvoltarea durabilă a comunităților rurale și de a valorifica moștenirea culturală a zonei Iașului.
Publicitate și alte recomandări video