anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
anunturi

sambata, 04.02.2023

Academia Română se împotrivește diminuăriii numărului de ore de istorie și limba română

GALERIE
manuale
  • manuale
- +

Academia Română atrage atenția asupra pericolului reprezentat de excluderea studiului limbii latine și diminuarea numărului de ore la limba și literatura română și istorie, așa cum apar acestea în propunerile formulate în cele trei variante ale Planului-cadru pentru învățământul gimnazial din România de către Institutul de Științe ale Educației și care se află acum în dezbatere publică. 

Într-o postare pe site-ul Academiei Române, reprezentând punctul de vedere al prestigiosului for referitor la documentul amintit, transmis de Biroul Prezidiului Academiei, acesta solicită ministrului Educației și Cercetării Științifice, Adrian Curaj, reanalizarea celor trei variante alte actualului Plan-cadru pentru învățământul gimnazial, alocarea unui număr optim de ore pentru disciplinele limba latină la clasa a VIII-a, limba și literatura română și istorie pentru întreg ciclul V-VIII, precum și pentru celelalte discipline de studiu.

"Academia Română vă solicită (...) elaborarea atentă a unor programe echilibrate, care să țină cont de principiile interdisciplinarității și complementarității, astfel încât învățământul gimnazial să-și îndeplinească în mod real misiunea: aceea de a forma cultura generală a elevilor și a pune bazele dezvoltării armonioase a tinerei generații", se menționează în document.

Potrivit Academiei Române, excluderea studiului limbii latine și diminuarea numărului de ore la limba și literatura română și istorie (...) reprezintă "un pericol", reprezentanții forului motivând că "vârsta gimnazială, cuprinsă între 10-15 ani, este cea mai propice dezvoltării unei personalități armonioase, deopotrivă sensibilă, rațională și creativă".

"Istoria cu deosebire oferă o perspectivă largă asupra realității, situată în orizontul devenirii, și asigură, astfel, cadrul de integrare și capacitatea de a răspunde provocărilor prezentului. Limba și literatura română dezvoltă capacitatea de înțelegere a noțiunilor, conceptelor, fenomenelor, dar și sensibilitatea, bunul gust, receptarea estetică.

Și, desigur, atât de necesara capacitate de exprimare corectă și de structurare a unui discurs cu sens. Latina consolidează cunoștințele de gramatică, de logică, furnizează terminologia pentru majoritatea științelor exacte și, nu în ultimul rând, este purtătoarea unor valori care au stat la baza construirii civilizației europene moderne și contemporane", precizează Academia Română.

Academie Română consideră că "propunerile acestui nou Plan-cadru compromit printr-un singur gest, insuficient cântărit, eforturile a generații de intelectuali responsabili și pun sub semnul pericolului însăși identitatea noastră".

"Membri ai Academiei Române au semnalat în repetate rânduri insuficiența numărului de ore la disciplina istorie, inconsistența programelor și deficiențele manualelor. Specialiști din institutele de cercetare ale Academiei Române au adresat memorii și au propus Ministerului Educației sprijin și consiliere în elaborarea ghidurilor de predare și în perfecționarea cadrelor didactice" , menționează sursa citată.

Punctul de vedere este semnat de membrii Biroului Prezidiului Academiei Române: acad. Ionel-Valentin Vlad, președintele Academiei Române, acad. Cristian Hera, acad. Bogdan Simionescu, acad. Alexandru Surdu, acad. Victor Spinei, vicepreședinți ai Academiei, și acad. Victor Voicu, secretar general al prestigioasei instituții.

O solicitare similară, intitulată "Apel pentru limba latină", a fost adresată ministrului Curaj, la inițiativa acad. Bogdan C. Simionescu și acad. Solomon Marcus, de către un grup de 500 de intelectuali români, între semnatari numărându-se: acad. Eugen Simion, acad. Ioan Aurel Pop, acad. Marius Sala, membrii corespondenți și de onoare ai Academiei Române, cercetători din institutele de cercetare din București, Iași și Cluj-Napoca ale acestui for. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Viaţa publică românească în derivă

Alexandru CĂLINESCU

Viaţa publică românească în derivă

Au trecut doar câţiva ani de la marile demonstraţii de protest împotriva unor legi care urmăreau exonerarea unor infractori sus-puşi; astăzi, miile, zecile de mii de protestatari de odinioară par complet apatici, deşi ar avea nu o dată motive să iasă în stradă. Blazare? Resemnare? Indiferenţă? Evident că această lipsă de reacţie le dă guvernanţilor sentimentul impunităţii, ceea ce nu anulează însă teama că s-ar putea confrunta cu mişcări de protest.

opinii

Amfiteatrul Emil Brumaru la Colegiul Naţional

George PLEȘU

Amfiteatrul Emil Brumaru la Colegiul Naţional

Ar fi păcat ca cel mai iubit poet specializat în îngeri, întâmplător absolvent al liceului, să nu fie omagiat în spaţiul care marchează atât de multe momente importante din viaţa fiecărui adolescent care are privilegiul de a-i trece pragul. Măcar pentru următorii 75 de ani.

Iată de ce a fost Mitropolitul pe scenă

pr. Constantin STURZU

Iată de ce a fost Mitropolitul pe scenă

La recenta aniversare, pe 24 ianuarie 2023, a Unirii Principatelor Române, s-au trezit (în deja „buna” tradiţie woke!) unii să pună sub semnul întrebării prezenţa Părintelui Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei pe scena din Piaţa Unirii, la momentul discursurilor festive. Motivul? „Biserica Ortodoxă s-a opus Unirii Principatelor”. 

În contra direcției noii legi a învățământului

Lucia-Gabriela MUNTEANU

În contra direcției noii legi a învățământului

Actuala variantă a proiectului de lege a învățământului prevede desființarea specializării învățătoare/ învățător din statutul de funcționare a liceelor și colegiilor pedagogice, școli din domeniul vocațional. Am afirmat argumentat în repetate rânduri, în spațiul public, ca profesoară de patru decenii la Școala Normală „Vasile Lupuˮ din Iași, că ar fi o greșeală, o nedreptate, o discriminare în raport cu celelalte tipuri de licee vocaționale, o lipsă de viziune în politica educațională, o intervenție brutală și lipsită de beneficii în continuarea unei tradiții educaționale vii și nu moarte, tradiția normalistă, în stare să slujească cea mai stringentă modernitate.

pulspulspuls

Săriţi, oameni buni: nea Măricel i-a şterpelit lui dom’ Costel marfa electorală de sub nas!

Săriţi, oameni buni: nea Măricel i-a şterpelit lui dom’ Costel marfa electorală de sub nas!

Chiar aşa s-a întâmplat, dragi telespectatori: nea Măricel, şeful de la partidoiul ieşean, a profitat se pare de faptul că menistrul Sănătăţii e pe tarlaua lui la Bucureşti şi i-a şterpelit lui dom’ Costel, şeful liberalilor ieşeni, o marfa electorală toată numai macră, bună de chiftele în campanie, chiar de sub nas!

Caricatura zilei

Pițuțurlică

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Un raport al Universitatii “Babes Bolyai” din Cluj Napoca a stabilit ca teza de doctorat a ministrului de Interne este plagiata. Credeti ca Lucian Bode sa demisioneze?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.