anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 25.09.2020

Accident cu şapte victime în drum spre mare

GALERIE
accident_constanta_1_01_ef08e45242
  • accident_constanta_1_01_ef08e45242
- +

Şapte persoane au fost rănite, ieri, în urma unui accident în care au fost implicate trei maşini şi care s-a produs pe DN2A, la intrarea în municipiul Constanţa dinspre Ovidiu.

 

Conform reprezentanţilor Poliţiei Rutiere Constanţa, accidentul s-a petrecut în jurul orei 11.30, după ce un şofer a intrat cu maşina pe contrasens, lovind violent alte două autoturisme. În urma accidentului, şapte persoane au fost rănite, iar la faţa locului au ajuns mai multe ambulanţe pentru a transporta victimele la spital. De asemenea, la locul accidentului a ajuns şi un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, care intervine pentru descarcerarea a două dintre victime. La ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier este întrerupt pe DN2A, la intrarea în municipiul Constanţa dinspre Ovidiu. Între cele şapte persoane rănite în urma accidentului se află şi doi copii care, potrivit medicilor, nu au leziuni grave şi sunt în stare stabilă. Conform cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean Constanţa, patru din cei şapte răniţi sunt în stare gravă, iar ceilalţi trei răniţi, între care şi cei doi copii, sunt în stare stabilă, fiind în afara oricărui pericol. Poliţiştii Serviciului Rutier Constanţa spun că accidentul a avut loc din cauza unui şofer care a depăşit pe linia continuă, pe drum cu două benzi pe sens, şi a lovit un autoturism de teren care circula regulamentar spre Constanţa. În urma impactului a fost acroşat un alt autoturism care mergea spre Constanţa, iar două persoane au rămas încarcerate, fiind neceară intervenţia unui echipaj de descarcerare.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Patriotismul la români faţă în faţă cu cocina umană din păduri

Dan CONSTANTIN

Patriotismul la români faţă în faţă cu cocina umană din păduri

Peisajul din pădurile noastre frumoase, atâtea câte au mai rămas, este unul apocaliptic. Cel mai probabil puştii abia născuţi se vor obişnui cu acest peisaj şi vor crede că aşa ceva este normal şi de fapt asta este natura.

Filmuletul zilei

opinii

Ghidul bunului alegător

Alexandru CĂLINESCU

Ghidul bunului alegător

Cartea lui Cristian Preda este un ghid extrem de util pentru cei care doresc să înţeleagă mecanismele democraţiei. Iar atunci când votează, să o facă în cunoştinţă de cauză.

Partidul şpăgar electoral

Nicolae CREŢU

Partidul şpăgar electoral

S-a tot vorbit şi scris despre şpaga electorală. De-a lungul scurselor decenii de „democraţie” românească, postceauşistă. 

Folcloristică

Codrin Liviu CUȚITARU

Folcloristică

„Tremurând, un băietan s-a ridicat şi a spus, în încuviinţarea îngrozită a întregului amfiteatru, că nu făcuseră altceva decât să scrie ce învăţaseră din notiţele Pravoslavinei, ea fiind singura care le avea integral... În aritmie cardiacă, privind-o feroce pe Ţăcănel, am reuşit să îngaim o singură întrebare - Şi cu calul, cu calul cum e? Cu ochi de căprioară rănită, studenta a sărit în picioare şi a nechezat solemn - Mihahaha!”

pulspulspuls

Poveste cu șpioni roşii infiltraţi la Iaşi. Ce treabă are asta cu premarele?

Poveste cu șpioni roşii infiltraţi la Iaşi. Ce treabă are asta cu premarele?

Apropo de manifestaţiile împotriva măştii de protecţie care au loc în ultima perioadă la Bucureşti, despre care presa din Bucureşti a prezentat dovezi clare că au în spate nu numai imbolduri, dar şi bănuţi dinspre Moscova, voi aţi observat ceva ciudat, bizar, ce am văzut şi noi? 

Caricatura zilei

Teleportare

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.