Un TIR a intrat, sâmbătă dimineaţă, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Gtalaţi, şoferul fiind încarcerat. El a povestit că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit.
„În aceasta dimineaţă, ISU Galaţi a fost alertat prin Dispeceratul 112 despre un accident rutier survenit in localitatea Braniştea. Când au ajuns la locul evenimentului, echipajele de pompieri au găsit un TIR care lovise o clădire de pe marginea DN 25”, a transmis, sâmbătă, ISU Galaţi.
Sursa citată a precizat că pompierii au fost nevoiţi să descarcereze şoferul TIR-ului care suferise un traumatism toraco-abdomonal.
Bărbatul a povestit că a încercat sa evite un cal şi a pierdut controlul autotrenului.
Victima a fost preluată cu o ambulanţă SMURD şi transportată la Spitalul Clinic Judetean de Urgenţă Galaţi.
Proprietarul locuinţei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit pentru că dormea în altă cameră.
Citește și:
Publicitate și alte recomandări video