Accident grav la Botoșani. Șapte persoane au fost rănite după ce mașina în care se aflau a intrat într-un copac

marți, 27 ianuarie 2026, 21:15
1 MIN
 Accident grav la Botoșani. Șapte persoane au fost rănite după ce mașina în care se aflau a intrat într-un copac

Șapte persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, marți seară, în localitatea Pădureni din comuna Șendriceni, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani citat de Agerpres.

Potrivit acestora, persoanele implicate în accident se aflau într-un autoturism care a ieșit de pe carosabil și a lovit un copac. În urma impactului, o persoană a rămas încarcerată. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, precum și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

„Echipajele de intervenție au constatat că autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un copac de pe marginea drumului. În urma impactului au rezultat șapte victime, dintre care una a fost găsită încarcerată, însă conștientă. Pompierii au acționat cu echipamentele specifice pentru extragerea acesteia în condiții de siguranță”, a precizat ISU.

Toate cele șapte persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate

Etichete: accident, Botosani, copac

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii