Un accident rutier grav s-a produs vineri pe drumul național DN2, în județul Iași, între localitățile Cristești și Drăgușeni. Un camion s-a răsturnat peste un autoturism.
Potrivit ISU Iași, două dintre victime, aflate în autoturism, erau încarcerate și inconștiente, echipajele de intervenție acționând pentru extragerea acestora.
UPDATE – Două persoane au decedat. „Din primele informații, în evenimentul rutier au fost implicate trei persoane, iar două dintre acestea (din autoturism) au rămas încarcerate, cu leziuni incompatibile cu viața. Ajunse la fața locului, echipajele pompierilor militari, în cooperare, au extras cele două victime încarcerate. Din nefericire, cadrele medicale nu au putut decât să se constate decesul. Șoferul autotrenului, conștient și cooperant, a fost monitorizat medical, dar ulterior a refuzat transportul la spital”, au transmis reprezentanții ISU.
„Ziarul de Iași” a intrat în posesia unor imagini video care surprind momentul în care camionul derapează, acoperă întreaga suprafață carosabilă și zdrobește autoturismul care circula din sens opus. Am decis să nu difuzăm filmarea.

UPDATE 1 – Precizările Poliției: „La data de 24 octombrie, în jurul orei 14:55, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe raza localității Cristești, pe DN2, E85, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.
În urma cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că un bărbat, de 54 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă, din direcția Drăgușeni spre Cristești, ar fi pierdut controlul autovehiculului, moment în care s-ar fi răsturnat pe partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 42 de ani, din județul Suceava. În urma impactului, a rezultat decesul bărbatului de 42 de ani, cât și a pasagerului din autoturism, un bărbat, de 39 de ani. Conducătorul autotrenului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”.


Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Publicitate și alte recomandări video