Un accident rutier s-a produs joi dimineață în parcarea de la Golia. Un autoturism VW Golf de culoare albastră a sărit peste bordură, a lovit o bancă, după care a izbit un alt autoturism parcat.
Mașina avariată este un Skoda. În urma incidentului, la fața locului a ajuns și o ambulanță, pentru a acorda îngrijiri medicale, însă deocamdată nu se cunosc informații oficiale privind existența unor persoane rănite.
UPDATE – Din primele verificări, a rezultat faptul că o tânără, de 20 de ani, în timp ce conducea autoturismul, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers, moment în care șoferul unui autoturism, un tânăr de 20 de ani, pentru a evita coliziunea, ar fi virat brusc, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un stâlp electric, o bancă din lemn și două pubele de colectare a deșeurilor.
Totodată, acesta ar fi intrat în coliziune cu alte două autoturisme care se aflau parcate regulamentar, într-o parcare prevăzută cu bariere de acces. De asemenea, acesta ar fi surprins și accidentat o tânără, de 21 de ani, care se afla pe trotuar, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. În urma evenimentului rutier, tânăra de 20 de ani a părăsit locul accidentului, ulterior fiind identificată de către polițiști. Conducătorii auto, cât și pietonul, au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative”, au precizat reprezentanții Poliției.

Publicitate și alte recomandări video