„Sticlă” pe șosea! Blocaj și accident la ieșirea din Țigănași spre Plugari. Trafic blocat, mai multe autoturisme ajunse în șanț – FOTO
Un accident rutier s-a produs în cursul zilei de astăzi la ieșirea din localitatea Țigănași, pe direcția Plugari, unde mai multe autoturisme au ajuns în șanț, iar traficul este complet blocat pe ambele sensuri de mers.
Potrivit primelor informații de la fața locului, incidentul ar fi fost favorizat de condițiile de carosabil, cel mai probabil polei, care a făcut imposibilă controlarea autovehiculelor. Mai mulți șoferi au rămas blocați în zonă, iar circulația se desfășoară cu mare dificultate sau este oprită temporar.

Deocamdată, nu există informații oficiale privind victime.
Recomandări pentru șoferi:
- Evitați zona Țigănași – Plugari dacă aveți rute alternative
- Reduceți considerabil viteza și măriți distanța față de celelalte vehicule
- Evitați frânările bruște și manevrele riscante
- Asigurați-vă că aveți anvelope de iarnă și că luminile sunt aprinse
Publicitate și alte recomandări video