
Accident teribil la Arad: Două autocamioane s-au ciocnit, iar unul dintre TIR-uri a luat foc. Ambii șoferi au murit – FOTO

Centrul Infotrafic al Poliției Române a informat joi dimineața că, pe DN 7 Deva – Arad, la ieșire din localitatea Vladimirescu, a avut loc o coliziune între un autotren ce transporta mașini de spălat și o autobasculantă încărcată cu nisip.
În urma accidentului, a izbucnit un incendiu la nivelul autotrenului, iar autobasculanta a fost proiectată în șanț.
Cei doi conducători auto au decedat, a precizat sursa citată.
În jurul orei 4:45, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier urmat de incendiu, în care au fost implicate cele două autocamioane.
La sosirea echipajelor de intervenție, unul dintre autotrenuri ardea generalizat, iar în urma accidentului au rezultat două victime – șoferii celor două autovehicule – care, din nefericire, prezentau leziuni incompatibile cu viața, decesul fiind declarat de către echipajul medical.
Traficul rutier este oprit în ambele direcții, fiind deviat pe rute ocolitoare, respectiv Centura Municipiului Arad.
Conform DRDP Timișoara, se estimează reluarea circulației în condiții normale în jurul orei 11:00.
Publicitate și alte recomandări video