Acest bâlci…

marți, 11 iunie 2024, 03:02
1 MIN
 Acest bâlci…

Azi e marți. Mulți tocmai am pus ștampila pe vechi sau viitori corupți. O grămadă de bani dintre cei pe care noi îi dăm sub formă de taxe și impozite se vor duce cu siguranță în buzunarul lor prin intermediari în mod complet ilegal și imoral. Dar nu avem de ales, altă formă de organizare socială nu există, s-a demonstrat asta în ultimele milioane de ani de când am pus la punct tot sistemul în care trăim. Și toți suntem la fel, toți putem fi ceilalți pe care îi acuzăm, toți ne-am putea pierde buletinul, vorba cântecului, și, dacă l-am schimba între noi, nu s-ar prinde nimeni.

A început primul val de alegeri, primul tsunami, mai bine zis, din acest an. Primul campionat. Și cu ocazia asta mi-am amintit de cele trei „campionate” la care am participat și eu în calitate de candidat, de implicat direct în întreg procesul, de două ori independent și o dată înregimentat la un partid. De două ori pierzător și o dată câștigător. Mi-au trebuit trei experiențe de acest gen ca să mă vindec, să văd cum funcționează treburile, dovadă a faptului că sunt greu de cap, puteam să pricep din prima cum stau lucrurile. Dar am tot sperat că nu era așa cum vedeam, cum părea să fie. Credem că poate fi și altfel. Și, da, am aflat că poate fi și altfel: poate fi mai rău! Poate fi mult mai rău de fiecare dată, dacă nu te retragi la timp. Politica e cel mai propice mediu în care să îți cultivi bacteriile răului care așteaptă în stare latentă în fiecare dintre noi. În politică și doar acolo oricine poate deveni un monstru chiar fără să își dea seama, un vampir. Practic toate crimele în masă și toate oribilitățile comise de-a lungul istoriei au o legătură strânsă cu politica, au drept sol fertil acel ambient.

Am întâlnit oameni care la prima vedere păreau de treabă, inteligenți, echilibrați, logici, imparțiali, dar după confruntarea cu o idee sau o situație politică deveneau de nerecunoscut. E o ură, o răutate izvorâte de aici care practic nu au egal nicăieri, decât poate în pasiunile sentimentale, dar acolo măcar totul se petrece într-un grup de cel mult 3 persoane, hai 4.

E ca un drog, fără nicio exagerare. Chiar vorbeam cu cineva recent retras și el din politică după ce ajunsese destul de sus, care îmi spunea că pur și simplu nu și-a dat seama când a devenit un alt om față de cel din trecut. Se transformase într-un dușmănos, într-un individ care ura alți indivizi, îi ura sincer. Pentru că în politică este vorba în primul rând despre ură. Trebuie să urăști pe toți ceilalți ca să fii parte dintr-un grup numit partid. Dacă nu faci asta, și nu renunți la principiile de egalitate și nepărtinire, n-ai să faci nimic, vei rămâne veșnic un lipitor de afișe și atât. Un politician de carieră trebuie să învețe să urască și să își exprime ura față de adversari în ovațiile susținătorilor. Pe asta se bazează toată activitatea lui.

În acest bâlci al deșertăciunilor sunt unii care vând, alții care cumpără, alții care fac scamatorii și alții care se uită. Și ca să fii băgat în seamă în oricare dintre activitățile astea, ca să nu te întorci acasă cu mâna goală, trebuie să te faci văzut, să dai din coate, să strigi, să dansezi pe sârmă, să faci valuri…

Se spune că politica are rădăcini în manifestările primitive ale animalelor, în ierarhia ce se creează mereu în grupuri și care este obligatorie pentru supraviețuire. Fără un lider nu se poate conviețui, acela trebuie să dirijeze acțiunile grupului, altfel grupul se va risipi. De aici pornesc toate, de la dorința de a fi și de a avea un lider. De aici vin dușmăniile, luptele pentru putere și tot restul mizeriei.

Deci am convenit că politica e ceva natural și obligatoriu. Atunci de ce ne păcălim singuri în fiecare zi că nu e așa și că politicienii sunt răi, egoiști, hoți, mincinoși prin natura lor? Nu e adevărat, politicienii nu sunt din naștere răi, ci devin pe parcurs. E vorba despre aceeași contradicție care caracterizează spiritul uman în general. E și nu e, trebuie și nu trebuie etc., toate în același timp.

Și da, toți avem capacitatea de a fi lideri, toți avem cruzimea, indiferența, lipsa de compasiune și înțelegere în noi. Fără cruzime nu se poate. Oricât de mult am nega, există un criminal tăcut în fiecare, ca rezervă în cazuri cu adevărat disperate. S-a demonstrat acest lucru în multe experimente. Singurul secret al scoaterii la iveală a monstrului este o combinație de timp și de intensitate. Cu cât timpul e mai lung și intensitatea mai mică, cu atât ucigașul va ieși la iveală mai ușor, mai natural. Toate acestea sunt destinate adormirii conștiinței care nu este decât un efect secundar neanticipat al Revoluției Cognitive.

Am întâlnit oameni de tot felul în politică, majoritatea covârșitoare au pornit cu o idee la drum și au ajuns la o cu totul alta într-un final. La un numitor comun cu al celorlalți dinaintea și din anturajul lor. Starea de a fi și de a gândi a unui politician e contagioasă, se transmite de la unul la altul și altfel nu se poate. Pentru că toți trebuie să gândească la fel ca să existe unitate în comportament, în idei, iar grupul pe care îl conduc să nu se risipească.

Eu nu cred că a existat cineva din liderii noștri locali sau naționali care să nu fi fost un copil normal ca toți ceilalți. Nu cred că a fost vreo unul care să se fi gândit vreodată că va fura într-o bună zi cu cea mai mare nesimțire și că va rămâne și cu conștiința împăcată. Nu, puterea te învață să fii crud și aspru, și indiferent. Și hoț.

Devii un hoț și un criminal în adevăratul sens al cuvântului, doar că nu în mod direct, ci prin interpuși, prin delegați, ceea ce e cu totul altceva. Asta îți dă o libertate extraordinară și îți lasă conștiința nepătată. Un politician care ordonă masacrarea unor oameni nu se simte un criminal, el nu împlântă personal cuțitul în alt om, nu apasă niciodată pe trăgaci țintind pieptul unui adversar. Unul care fură din banul public nu bagă singur mâna în buzunarul unui plătitor de impozite cinstit. Nu face nimic din toate astea, iar acest lucru îl scutește de trăiri intense care să îi afecteze conștiința. El doar comandă, și totul îi vine pe masă, fără violență, fără disperare, iar asta face toată diferența din lume.

Ca primar sau ministru, sau altceva, nu faci decât să semnezi niște hârtii, să vorbești față în față, pe net ori la telefon cu altcineva, și gata, crima, furtul, prădarea are loc chiar atunci, în acel moment, doar că nu în stil clasic. Nu cu țipete, urlete, împușcături, ci cu vorbe domoale, zâmbete, gesturi familiare.

Am urmărit de fiecare dată stupefiat impecabilele materiale realizate de Recorder și încercam să mă pun în locul personajelor de acolo și nu reușeam. Îmi era imposibil să cred că aș fi putut fura din banii altora cu atâta nesimțire și să mă comport apoi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Să ies zâmbitor și să vorbesc cu oamenii din  buzunarul cărora tocmai mi-am însușit pe nedrept niște bani, mulți bani. Și totuși se întâmplă, dar numai în timp și gradual. Și la fel poate s-ar fi întâmplat și cu mine, dacă intram în horă.

Primarul de Sinaia, de exemplu, nu a devenit peste noapte un corupt, i-au trebuit ani de zile în care să își deprindă mintea și trupul cu nenumăratele posibilități care i se ofereau pe tavă de-a fura și a înșela și a minți. Și încetul cu încetul a cedat. A reușit!…

Azi e marți. Mulți tocmai am pus ștampila pe vechi sau viitori corupți. O grămadă de bani dintre cei pe care noi îi dăm sub formă de taxe și impozite se vor duce cu siguranță în buzunarul lor prin intermediari în mod complet ilegal și imoral. Dar nu avem de ales, altă formă de organizare socială nu există, s-a demonstrat asta în ultimele milioane de ani de când am pus la punct tot sistemul în care trăim. Și toți suntem la fel, toți putem fi ceilalți pe care îi acuzăm, toți ne-am putea pierde buletinul, vorba cântecului, și, dacă l-am schimba între noi, nu s-ar prinde nimeni.

 

Briscan Zara este scriitor și publicist

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii