Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Aceşti copii sunt nişte eroi. Renunţă la orice bucurie pentru şcoală. Dăruiţi-le o bicicletă! CAMPANIE „ZIARUL DE IAŞI“: biciclete pentru elevii navetişti!

GALERIE
tibanacopii sarmani din tibana (1)copii sarmani din tibana (2)copii sarmani din tibana (3)copii sarmani din tibana (4)copii sarmani din tibana (5)copii sarmani din tibana (6)copii sarmani din tibana (7)copii sarmani din tibana (8)copii sarmani din tibana (9)copii sarmani din tibana (10)
  • tibana
  • copii sarmani din tibana (1)
  • copii sarmani din tibana (2)
  • copii sarmani din tibana (3)
  • copii sarmani din tibana (4)
  • copii sarmani din tibana (5)
  • copii sarmani din tibana (6)
  • copii sarmani din tibana (7)
  • copii sarmani din tibana (8)
  • copii sarmani din tibana (9)
  • copii sarmani din tibana (10)
- +

Copiii din Iaşi încă mai merg pe jos mulţi kilometri până să ajungă la şcoală. În comuna Ţibana sunt cei mai mulţi astfel de copii. Pentru a ajunge la liceu, se strâng din toate satele de la marginea comunei. Doar 30 dintre cei 242 de copii care vin la şcoală sunt din satul Ţibana. Restul se pornesc, în fiecare zi, pe jos, chiar şi cu o oră jumătate mai devreme pentru a putea ajunge la timp. Cei mai norocoşi merg doar doi sau trei kilometri. Însă pe elevii din Vadu Vejii îi despart nouă kilometri de liceu.

Tot ce trebuie să faceţi este să vă adresaţi la numărul de telefonul indicat mai jos sau la adresa de e-mail: redactie@ziaruldeiasi.ro. Totodată, pentru cei care nu au posibilitatea transportului unei biciclete la sediul „Ziarului de Iaşi“ (strada Smârdan nr. 5, în intersecţia Bucşinescu), vom putea asigura noi acest transport dacă solicitantul ne lasă o adresă sau un număr de contact. Tot ce trebuie să facă este să sune la 0232/271.271.

Mirela Onofrei are 16 ani, este în clasa a XI-a şi obrajii îi arată ca două roşii în pârg. Şi doar a fost în pauză pe afară. În unele ierni, când vine de acasă, după nouă kilometri de mers pe jos, picioarele îi sunt atât de înghe­ţate încât abia îşi revine când se face ora prânzului şi trebuie să se întoarcă înapoi acasă. Ca să poată ajunge la primele cursuri, de la ora 08.00, fata pleacă de acasă la 06.30, trezindu-se cu jumătate de oră mai devreme. Se îmbracă, ghiozdanul îl are pregătit cu o seară înainte, ciuguleşte ceva de mâncare, şi porneşte în marş forţat spre liceul de la aproape zece kilometri depărtare. Şi Mirela nu e singură. Ca ea sunt peste 150 de copii de la liceul din Ţibana care au de mers măcar patru kilometri pe jos până să poată ajunge la şcoală. „A fost o iarnă, îmi aduc aminte, în care a nins atât de tare încât nici măcar că­ruţele nu mai mergeau spre noi ca să pu­tem să avem urme pe care să păşim şi a trebuit să ne facem noi propriile urme“, spune fata cu o resemnare ce o vede ca fiind normală. Li s-a propus de atâtea ori un micro­buz încât nici măcar nu mai tresar atunci când dinspre minister sau inspectorat se mai aude câte o veste nouă că le-ar veni vreo maşină. Şi oricum, pe ei nu i-ar ajuta, fiindcă drumul spre Vadu Vejii părăseşte şoseaua după câţiva kilometri, mai trece printr-un alt sat, pe drum de ţară care atunci când plouă „nici cizmele nu ne mai ajută, e noroi până la genunchi, ne murdărim şi ne udăm toţi“ şi apoi traversează un câmp şi o pădure. La­vinia Livadaru, o fată slăbuţă, cu părul şaten lung căzându-i în trepte pe umeri, se consi­deră, din punctul acesta, norocoasă. Ea nu trebuie să se trezească dimineaţă la prima oră pentru că ea, fiind în clasa a XI-a, are ore după-amiază. Aşa că poate mânca liniştită prânzul acasă înainte de a se porni pe drumul care se şerpuieşte spre şcoală. Doar că seara, când se întoarce, în special toamna sau iarna, la ora 18.00 amurgul deja se aşază bine peste sate. Şi ea trebuie să se întoarcă, în cel mai bun caz cu o lanternă în buzunar, de cele mai multe ori cu unul sau doi colegi cu care este în acelaşi an, dar de suficiente ori singură, prin pădure, spre casă. „La început era mai greu că nu cunoşteam pe nimeni, nu a­veam cu cine să vin, acum mai am prieteni, colegi şi le-a fost mai uşor şi părinţilor ştiind că nu mai vin singură. La început însă venea fratele meu cu mine.“

Au abandonat şcoala din cauza distanţei

„Şi prin câmp oricum nu e nicio casă, nimic, e doar câmp cât vezi cu ochii.“ Lui Adrian probabil că i-a fost cel mai greu, deşi e unul dintre cei mai mari băieţi care vin din Vadu Vejii, acum în clasa a XI-a. Anul trecut a trebuit să vină singur aproape tot timpul fiindcă mulţi dintre colegii lui care veneau la şcoală până la urmă au renunţat la şcoală şi nu au mai venit. Pentru că acesta este un fenomen comun pentru elevii din comuna Ţibana. Procentul abandonului creşte odată cu numărul kilometrilor, iar Adrian îşi aduce aminte că şi-a văzut numărul colegiilor subţiindu-se de la lună la lună în clasa a noua. Aşa a păţit şi Vlad, care doar ce a intrat în sala de clasă unde eram adunaţi, cu sprâncenele acoperite cu o pojghiţă albă, subţire, mulţumindu-şi în gând pentru soarele care s-a ridicat după ora 10.00. Coleg de clasă cu Adrian şi de uliţă în sat, are un frate şi două surori. Venea la un moment dat împreună cu fratele său la şcoală, dar acesta din urmă a renunţat, nu a mai vrut. „E foarte mult de mers şi foarte rar ne mai aduce câte o căruţă. Ce să zică părinţii când s-a lăsat fratele meu de şcoală? L-au lăsat în pace dacă el nu a mai vrut.“ „Până la urmă, părinţii ne în­ţeleg dacă alegem să renunţăm la şcoală“, spune Mirela din banca de vizavi. Cei patru din faţă mea mai au cel mult zece colegi care se pornesc în fiecare zi, câte nouă kilometri spre şcoală. Însă mai au în Vadu Vejii alţi 20, poate 30 de prieteni care veneau cândva la şcoală, dar au renunţat.

Liceul cu peste 200 de elevi navetişti

Liceul din Ţibana este, fundamental, unul al navetiştilor. Dintre cei 242 care vin acolo, 50 de la şcoala profesională şi 192 din clasele IX-XII, doar 30 sunt din satul Ţibana. Cei mai „norocoşi“ vin din do­uă sate mai apropiate, Poiana Mânăs­tirii şi Poiana de Jos, până unde sunt cel mult trei kilometri. Problema este însă că distanţa aceasta o străbat şi mulţi copii care nu au ajuns încă în clasa a V-a. Cei din satele mai îndepărtate ale comunei au şcoli cu clasa I-VII mai în apropiere, dar la liceu tot în Ţibana trebuie să vină. Astfel, patru copii din clasa a IV-a vin trei kilometri pe jos, singuri, din cele două sate mai apropiate şi 12 din  clasa I îi aduc părinţii, pe rând, tot trei kilometri, din Moara Ciornei. Însă, conform reprezentanţilor şcolii, 150 de studenţi merg cel puţin patru kilometri ca să ajungă la ore. Pentru că la Ţibana vin copii de la Gâr­beşti, patru kilometri depărtare, Alexeni, cinci, Runcu, şase şi Vadu Vejii, nouă. Un caz mai special în reprezintă copiii din Domniţa, „un sat sărac în general, cu atât mai puţin în ceea ce priveşte felul în care pot ajunge copiii la şcoală“, po­vesteşte Petrică Diaconu, fost director al liceului, actual lider al sindicatului profesorilor. „Satul e lung, deci pot să meargă fie patru, fie opt kilometri, însă trebuie să vină în principiu pe marginea drumului, nu sunt trotuare, nu sunt cărări, vin pe asfalt. Mă mir că nu s-a întâmplat nici o grozăvie până acum, pentru că maşini nu se poate spune că nu trec şi drumul e, pe porţiuni, îngust.“

Primii pe lista pentru un microbuz

Conducerea liceului se străduieşte de ani de zile să obţină din partea ministerului un microbuz cu care să îi poată duce pe copii spre case. Aceştia susţin că le-ar fi îndejuns şi un singur microbuz pentru că satele nu sunt îndepărtate unele de celelalte, dar există o distanţă considerabilă de la Ţibana până la ele. În 2012 existau câ­te­va microbuze care puteau să ajungă şi la Liceul tehnologic de industrie alimentară Ţibana, însă cele două s-au oprit la Miro­slava şi la Dagâţa. Iar cel de la Dagâţa, dat fiind faptul că posturile au fost blocate şi nu s-a putut angaja un şofer, „a stat un an de zile în curtea primăriei până a fost trimis înpoi“, susţin reprezentanţii liceului. Directorarea, Roxana Popa, explică faptul că a făcut demersuri de la minister pentru a obţine un microbuz dar că, până acum, nu au primit niciun răspuns. „Am făcut tot ce era necesar. Momentan, suntem cotaţi de Inspectoratul Şcolar Jude­ţean ca fiind prima şcoală care va primi în momentul în care ele vor fi disponibile. Au fost renunţări mari din partea ele­vilor în urmă cu trei-patru ani, dar acum s-au remediat şi nu mai este cazul. Aşteptăm, cu sprijinul inspectoratului, dar nu depinde doar de ei. Din ianuarie, dacă nu se întâmplă nimic, continuăm cu adresele trimise la minister, pentru că, dacă nu le trimiţi, ajung să creadă că ţi-ai rezolvat problema şi noi suntem departe de a o rezolva. Dar campaniile precum cea a dumnevoastră este un prim pas“, a explicat directoarea. La mij­locul lunii noiembrie, Inspectoratul Şcolar Judeţean a anunţat că şcolile dn judeţ cer alocarea unui număr de 57 de microbuze, iar că, în vârful listei, se află comune a­pro­piate de Iaşi, precum Tomeşti, Bâr­nova sau Leţcani, dar şi Ion Neculce, Cot­nari, Belceşti, Popricani, Bivolari, Drăguşeni, Gorban, Scobinţi sau Lespezi.

Conducerea IŞJ a explicat însă că primirea tuturor acestor microbuze este aproape imposibilă, mai ales în condiţiile în care o bună parte dintre maşinile care sunt deja în uz s-au defectat şi trebuie înlocuite. „Evident că este nerealist să ne imaginăm că toate solicitările vor fi onorate. Oricum, într-o comună mare, un singur microbuz cu 16 locuri este insuficient pentru navetă. Iar într-un judeţ care are 140.000 de elevi şi preşcolari trebuie să existe atenţie suplimentară pentru această problemă“, a explicat prof.dr. Carmen Gavrilă, inspector şcolar general, la începutul lunii trecute.

Cum donez?

Puteţi ajuta un elev necăjit nu neapărat cu o bicicletă nouă, ci şi cu una folosită, dar încă funcţională. De asemenea, se pot dona şi sume de bani, fie ele mai mici sau mai mari, din care se vor achiziţiona tot biciclete.

Campania „Biciclete pentru elevii navetişti“ nu se adresează numai celor care vor să doneze unui copil o bicicletă nouă. Toţi ieşenii care au în casă, în boxă sau în balcon o bicicletă funcţională, şi de care consideră că se pot lipsi, sunt aşteptaţi să o ofere, prin intermediul nostru, unui copil care se va bucura enorm că nu va trebui să renunţe poate la şcoală din cauză că are prea mult de mers pe jos. Bicicletele sunt menite să înlesnească naveta elevilor mai ales în perioadele în care vremea o permite. Pentru aceasta, orice bicicletă, fie ea de adult sau pentru un copil de minimum 10 ani, este binevenită. De asemenea, ieşenii care vor să contribuie la această campanie, dar nu au o bicicletă de donat, iar una nouă este prea costisitoare pentru posibilităţile lor, pot face o donaţie în bani indiferent de sumă. Orice sumă, oricât de mică, va fi pusă într-un cont din care, la finalul campaniei, înainte de Crăciun, se vor cumpăra de asemenea biciclete. Tot ce trebuie să faceţi este să vă adresaţi la numărul de telefonul indicat mai jos sau la adresa de e-mail: redactie@ziaruldeiasi.ro. Totodată, pentru cei care nu au posibilitatea transportului unei biciclete la sediul „Ziarului de Iaşi“ (strada Smârdan nr. 5, în intersecţia Bucşinescu), vom putea asigura noi acest transport dacă solicitantul ne lasă o adresă sau un număr de contact. Tot ce trebuie să facă este să sune la 0232/271.271.

Bicicletele vor fi împărţite apoi în satele în care problema navetei este cea mai acută, criteriile în funcţie de care se va face împărţirea fiind rezultatele şcolare, dar şi distanţa faţă de şcoală.

Încă o campanie de donare de biciclete pentru copiii de la Dagâţa

Mai există o campanie lansată pentru a oferi biciclete elevilor care nu reuşesc să ajungă la şcoală din cauza numărului mare de kilometri care îi despart de unitatea de învăţământ. Sub titlul „Prima bicicletă... de Crăciun“, aceasta este organizată de Asociaţia „Pro Bike Addiction“, iar organizatorii îşi propun să strângă atât bicicletele bune, cât şi cele care nu funcţionează, dar pot fi recondiţionate. Pe acestea le vor dona copiilor din Dagâţa, care merg în jur de opt kilometri pe jos până la şcoală.

Campania se află deja în derulare, a început pe 12 noiembrie şi se va încheia la sfârşitul acestei săptămâni, pe 15 decembrie. Cei de la „Pro Bike Addiction“ vor duce bicicletele pe care au reuşit să le recondiţioneze pe data de 20 decembrie copiilor.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri