Acnee: când este necesar tratamentul cu antibiotice?
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 25.07.2021

Acnee: când este necesar tratamentul cu antibiotice?

GALERIE
acnee
  • acnee
- +

Ana, din Iaşi: „Am acnee şi am încercat tot felul de creme, loţiuni de la farmacie, dar fără efect. Iar cineva mi-a spus că e posibil să am nevoie de tratament cu antibiotice. E adevărat? Cum se tratează corect acneea? Vă mulţumesc“ 

Corneliu Dobre, medic dermatolog în cadrul Clinicii de Dermatologie a Spitalului „Sf. Spiridon“ Iaşi: „Subliniez de la început că tratamentul pentru acnee trebuie să fie recomandat de un medic specialist în urma unei consultaţii. Asta pentru că există mai multe medicamente cu prescripţie folosite pentru tratamentul acneei. De exemplu, retinoizii: aceştia sunt derivaţi de vitamina A (preparate topice - creme care se aplică pe piele) şi care intervin în procesul de regenerare epitelială.
Există şi produse care se administrează oral (se înghit) folosite în special în formele severe. Când se recomandă utilizarea de retinoizi: anumitor forme de acnee de cele mai multe ori cele cu hipersecreţie de sebum, cu sebum retentiv (foarte consistent) şi însoţit de inflamarea porului (orificiului de eliminare) al glandei sebacee. 
 
Automedicaţia poate face mai mult rău decât bine
 
Contraceptivele orale sunt destinate contracarării efectului hormonilor androgeni şi din acest motiv se adresează numai femeilor. Folosirea lor se face simţită după 2-4 luni. În funcţie de forma bolii, după examinarea pacientei şi examenul ecografic al ovarelor în colaborare cu un medic ginecolog, medicul dermatolog decide dacă pacienta trebuie să ia sau nu anticoncepţionale. Antibioticele există atât sub forma preparatelor topice, cât şi a produselor cu administrare orală. Principalul efect este înlăturarea „bacteriei Propionibacterium acnes“.
 
Antibioticele nu intervin asupra altor factori cauzatori ai acneei şi din acest motiv tratamentul poate dura săptămâni şi chiar luni până să apară primele rezultate. Tratamentul cu antibiotice este necesar atunci când numărul foliculilor infectaţi este mare. Durata tratamentului este variabilă, în funcţie de medicamentele folosite şi de severitatea bolii. Subliniez însă că înainte de a începe orice tratament este bine să întrebaţi medicul despre durata şi şansele de succes ale acestuia. Cel mai bine ar fi să vă prezentaţi la un consult şi în urma acestuia dermatologul vă poate recomanda un tratament care să vă ajute într-adevăr. Nu uitaţi că automedicaţia poate face mai mult rău decât bine.
 
Când se agravează acneea
 
Multă lume crede că acneea este cauzată de o igienă deficitară. Însă, de fapt un „exces de igienă“ favorizează acneea. Săpunurile sau alţi agenţi de spălare utilizaţi pe pielea cu comedoane duc la uscarea excesivă a acesteia şi deci la creşterea retentivităţii sebumului şi scăderea elasticităţii orificiului glandei sebacee. În cazul în care vă spălaţi pe faţă foarte des, acneea se agravează. Pe de altă parte, este evident că trebuie să vă spălaţi pe faţă chiar dacă aveţi acnee: trebuie s-o faceţi doar cu apă caldă şi ştergerea să se facă doar prin tamponare, utilizând un prosop curat şi uscat.
Asta concomitent cu tratamentul corespunzator pentru acnee. O altă idee falsă este că acneea este cauzată de o dietă deficitară. Nu există la ora actuală nici o dovadă care să indice vreo legătură între regimul alimentar şi acnee. Însă, trebuie ştiut că excitantele - alcoolul, cafeaua, băuturile care conţin cofeină, alimentele picante, ciocolata - au un efect de favorizare a acneei.
De asemenea, fumatul favorizează acneea. Dacă aveţi impresia că un anumit aliment determină apariţia coşurilor soluţia este foarte simplă: renunţaţi la acel aliment. Totuşi, trebuie subliniat încă o dată că, în condiţiile în care acneea este tratată corespunzător, nu trebuie să vă faceţi nici o grijă în legătură cu alimentele pe care le consumaţi“. 
 
Ce nu trebuie să faceţi în caz de acnee 
 
Există o serie de reguli pe care pacienţii cu acneee trebuie să le respecte pentru a nu agrava boala. Astfel, specialiştii atenţionează asupra a ceea ce nu trebuie făcut în cazul acneei: nu trebuie utilizate substanţe degresante; nu trebuie utilizate preparate cu sulf; nu trebuie utilizate săpunuri antibacteriene; nu trebuie folosite preparate antibiotice locale decât altele cu eritromicină sau clindamicină, iar acestea pot fi folosite numai la recomandarea medicului; nu trebuie prescrise regimuri, studii clare arătând inutilitatea lor; nu trebuie făcută vaccinoterapie, studii clare arătând inutilitatea lor în acnee; nu trebuie utilizată radioterapia din cauza riscurilor tardive; nu trebuie utilizate în exces farduri, fonduri de ten şi pudre; în nici un caz nu se vor adresa pacienţii cosmeticienelor. 
 
„Atunci când dereglarea hormonală reprezintă agentul cauzator principal, acneea e în general însoţită de exces de pilozitate în zone nedorite!“
 
 Tratamentele locale includ loţiuni, creme sau geluri cu acţiune antibacteriană şi de reducere a secreţiei de sebum. „Aceste tratamente nu rezolvă însă întotdeauna problema de fond, în situaţia în care acneea are origine hormonală. Uneori acneea poate, într-adevăr, avea ca origine un exces de androgeni (hormoni bărbăteşti) la femeie sau o sensibilitate crescută a pielii acneicei la androgeni. Sursa principală de testosteron a femeii este ovarul, care în cadrul sindromului de ovare polichistice poate aduce în circulaţia generală un nivel suprafiziologic de androgeni.
 
Blocarea secreţiei ovariene de androgeni, precum şi terapia directă de blocare a acţiunii androgenilor la nivelul pielii se pot realiza prin intervenţii farmaceutice din cele mai variate. Se utilizează frecvent preparate contraceptive care pun în repaus ovarul şi care conţin şi produşi cu efect antiandrogenic (ciproteron acetat sau drospirenona), precum şi alte medicaţii antiandrogenice (finasterid, spironolactona etc.) Pentru reţetă şi schema de tratament cel mai bine este ca persoana în cauză să se adreseze medicului de familie sau unui ginecolog“, arată prof. dr. Dumitru Brănişteanu, medic endocrinolog în cadrul Clinicii de Endocrinologie a Spitalului „Sf. Spiridon“ Iaşi.
 
Acneea nu este întotdeauna cauzată de excesul de hormonii bărbăteşti. Pot apărea factori cauzatori multipli (sensibilitate particulară a pielii la alergie şi infecţii locale, fond genetic). „Atunci când dereglarea hormonală reprezintă agentul cauzator principal, acneea e în general însoţită de hirsutism (exces de pilozitate în zone nedorite - buza superioară, linia albă ombilicală, fese, coapse, spate etc.) De obicei, specialistul care trebuie consultat mai întâi pentru acnee este dermatologul, care, atunci când suspectează un fond discrin (adică perturbări hormonale ce pot influenţa tenul) poate apela la colaborarea cu un endocrinolog“, explică dr. Brănişteanu.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce mai rămâne din idealurile olimpice

Nicolae GRECU

Ce mai rămâne din idealurile olimpice

O mega-competiţie internaţională cu sportivi aleşi pe sprânceană, pe baza unor calificări la sânge şi în urma căreia cel mai bun trebuie să câştige cel mai mult.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (4)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (4)

Autorul continuă evocarea unor ani din anotimpul paradisiac al copilăriei şi adolescenţei petrecute pe malurile Dunării.

A fi creştin ieri şi azi

pr. Constantin STURZU

A fi creştin ieri şi azi

În viaţă experimentăm mult şi, cel mai adesea, ne alegem cu un gust amar, cu un gol în suflet. Chiar şi când suntem curioşi să aflăm cât mai multe dintr-un domeniu sau altul, ajungem la concluzia că toată ştiinţa noastră nu valorează, în faţa morţii, nici cât o ceapă degerată. Ba chiar şi când avem curiozitatea de a interacţiona cu anumite persoane, riscăm uneori prin a sfârşi dezamăgiţi.

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ioan STANOMIR

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ceea ce criza sanitară a impus, în mod dramatic şi poate ireversibil, este politica fricii. Creşterea fără precedent a controlului statal, invadarea unor teritorii care păreau până atunci de neatins, vocaţia domesticirii cetăţenilor, toate acestea sunt simptomele răului pe care administrarea pandemiei l-a născut în societăţile noastre. Liberul-arbitru şi drepturile constituţionale au fost constant şi agresiv erodate. Frica, iar nu prudenţa, a dominat.

pulspulspuls

Noi tabere la liberali: bam-bam! Iaşul pare acum chiar pe lângă

PULS

Noi tabere la liberali: bam-bam! Iaşul pare acum chiar pe lângă

Când credeau şi liberalii noştri de la Iaşi că măcar pe jumate tot or să fie în tabăra câştigătoare, căci oricum jumatea lui Muraru merge cu Cîţu, iar jumatea lui Alexe se duce cu Orban, hop că dinspre Bucureşti vin veşti care răstoarnă toată calimera de la Iaşi.

Caricatura zilei

Răzbunarea lui Bill

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.