VIDEO - Cazul Rancea: Cum a fost amorsată "bomba". Detalii despre afacerile incriminate
Ancheta judiciara la Opera Nationala Româna Iasi a debutat exploziv. 11 persoane implicate au (...)
citeste totjoi, 04.03.2021
Acţiunile Gabriel Resources s-au prăbuşit luni cu până la 70% la bursa din Toronto, după ce au deschis la 1,1 dolari canadieni pe unitate, compania recomandând la începerea şedinţei de tranzacţionare prudenţă.
Imediat după deschidere titlurile au urcat uşor la 1,11 dolari, pentru ca apoi să coboare brusc până la un minim de 0,41 dolari pe unitate, cu 70% mai jos decât cotaţia de deschidere.
Ulterior, cotaţiile s-au întors până la 0,70 dolari pe acţiune, iar scăderea este de 52,38% la ora transmiterii acestei ştiri. La această cotaţie, Gabriel Resources are o capitalizare de 268,8 milioane de dolari canadieni (195,3 milioane de euro).
Volumul tranzacţiilor cu acţiuni Gabriel Resources este luni de peste 8,9 milioane de titluri, cu mult peste nivelul obişnuit, de ordinul câtorva sute de mii de titluri, potrivit datelor de pe site-ul bursei din Toronto. Vineri, spre exemplu, volumul tranzacţiilor a fost de 435.103 acţiuni, iar cotaţia de închidere a fost 1,47 dolari canadieni pe unitate.
Potrivit datelor bursei din Toronto aferente ultimilor cinci ani (septembrie 2008-septembrie 2013), acţiunile Gabriel Resources erau cotate în 6 decembrie 2010 la un maxim de 8,6 dolari pe unitate, iar cel mai redus nivel al perioadei a fost atins pe 19 decembrie 2008, de 1 dolar pe unitate.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că soluţia pentru proiectul Roşia Montană este respingerea în regim de urgenţă a acestuia la Senat, apoi şi la Cameră, adăugând: "Şi cu asta, basta!".
Ponta a spus că, având în vedere poziţiile exprimate de grupurile politice, soluţia în cazul acestui proiect este de a fi respins urgent la Senat, iar apoi şi la Camera Deputaţilor.
Premierul a mai spus că în cazul proiectului Roşia Montană a dorit ca Guvernul să nu aibă o răspundere asupra acestuia, pentru a nu plăti despăgubiri, însă a precizat că "în mod sigur" compania canadiană va intenta un proces şi cel mai probabil se vor plăti despăgubiri.
Anterior, preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu a declarat luni că el consideră că proiectul exploatării de la Roşia Montană nu poate fi susţinut şi, în opinia sa, acesta ar trebui respins, el apreciind că sentimentul public contrar e mai important decât datele tehnice.
Mediafax
Cuvinte cheie: + acţiuni, Gabriel Resources, prăbuşit, bursa, Toronto
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Să râdem sau să plângem cu Chirica? Noi am dat cu basca de pământ
Digitalizarea lui Chirica: 2 milioane de euro, din 6,7 miliarde disponibile
Digitalizarea lui Chirica: 2 milioane de euro, din 6,7 miliarde disponibile
Un şofer inconştient a băgat-o în belea şi pe proprietara maşinii pe care o conducea
O pensionară a furat bijuterii din casa unei femei de 84 de ani şi a plecat la Cluj
Ce au descoperit poliţiştii când au oprit un şofer cu geamurile acoperite de zăpadă
Regizorul filmului "Berliner” şi un actor principal vin la premiera de mâine de la Iaşi
Unul dintre tâlharii care jefuiau bătrâni cere clemenţa Înaltei Curţi
Numărul elevilor infectaţi cu noul coronavirus se menţine constant
Delgaz înlocuieşte mai mulţi kilometri de reţea în municipiul Iaşi
Beatrice Rancea, trimisă acasă de ministrul Culturii. Detaliile „picante” din jurul cazului!
Avansurile făcute concubinei prietenului l-au costat viaţa. Povestea unei petreceri de groază
Pentru că a ratat o finanţare, Primăria Popricani a refuzat să plătească studiul de fezabilitate
Proiect educaţional de peste 3,5 milioane lei, aproape de final
Un proxenet specialist în metoda "lover boy" va înfunda puşcăria
Primul contract pentru şoseaua Uricani-Cicoarei, semnat ieri. Când vom circula pe centura uşoară?
Primele imagini cu medicul Cătălin Denciu, rănit în incendiul de la Piatra Neamţ
Bogdan Mara anunţă că problemele financiare de la Astra Giurgiu s-au rezolvat
Eşec pentru Boloni în Cupa Greciei: Panathinaikos a fost eliminată de PAS Giannina
Antreprenorul ieşean Tiberiu Stoian a luat cu “sacoşa” un milion de euro de la “Imperiul Leilor”
Bode: Doar în ultimii 5 ani au plecat în pensie peste 30.000 de angajaţi din structurile MAI
Şumudică: Cred că astăzi am ajuns la despărţirea de Rizespor. Nu vreau să-mi pierd viaţa pe bancă
Florin Cîţu: Sunt foarte mulţumit de Valeriu Gheorghiţă în campania de vaccinare
Partea bună a pandemiei: Emisiile globale de CO2 au scăzut cu 7% în 2020
Kelemen Hunor sare în ajutorul lui Viktor Orban după ce partidului acestuia a fost exclus din PPE
Meciurile de pe Arena Naţională, de la Euro-2020, s-ar putea desfăşura cu spectatori
Cutremur de magnitudinea 6,3 în centrul Greciei. Se anunță replici importante
Județul Iași, pe locul al șaselea după numărul de cazuri noi de COVID
4.278 cazuri noi și 77 de decese din cauza COVID în ultimele 24 de ore
L-a ajutat soția pe criminalul din Onești? Avea coliere de imobilizare în geantă
Autorul dublei crime de la Onești a fost detubat și poate vorbi. Ce va urma?
A murit bărbatul găsit în apartamentul care ardea dimineață în Alexandru
Unul dintre bărbați, ucis mult mai devreme? Imagini și informații de groază!
Citu a cerut o ancheta rapida la Onesti, iar vinovatii sa plateasca
Sampania Moet inlocuita cu un vin la festivitatile de premiere din circuitul Formulei 1
India vrea să atragă Tesla, oferind costuri de producţie mai mici decât în China
Sugari: problemele de somn cresc riscul unor tulburări emoţionale
Buletin românesc fals cumpărat de un moldovean cu 280 de euro
Patul criminalului din Onești este păzit de patru polițiști. Vor urma audierile în curând
Tinitusul, zgomotul din urechi care îţi poate face viaţa imposibilă
Soția unuia dintre bărbații uciși este asistentă medicală în secția unde e tratat criminalul
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Codrin Liviu CUȚITARUEschive |
Alin ANDRIEȘEconomisirea în timpul pandemiei |
Florin CÎNTICSaboţii lui Claude (III) |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.