anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 19.08.2022

Actorul Bill Murray va lansa, vara aceasta, un album de muzică simfonică

GALERIE
Bill Murray
  • Bill Murray
- +

Actorul Bill Murray va lansa, vara aceasta, un album de muzică simfonică, intitulat ”New Worlds”, ce va cuprinde compoziţii semnate de Gershwin, Schubert şi Bach, precum şi câteva piese din musicalul ”Poveste din cartierul de vest”, informează The Guardian.

Starul hollywoodian în vârstă de 66 de ani va cânta şi citi din Mark Twain, Walt Whitman şi Ernest Hemingway, iar muzica va fi interpretată de trio-ul violoncelistului Jan Vogler. Pe album îşi vor da concursul, alături de Vogler, violonista Mira Wang şi pianista Vanessa Perez. Potrivit New York Times, proiectul va susţine concerte în America de Nord pentru a explora teme ca istoria şi identitatea americană.

Bill Murray a declarat că această colaborare a fost o provocare, mai scrie cotidianul american. ”New Worlds” nu este primul proiect muzical în care s-a implicat actorul. El va lansa, cu ocazia Record Store Day, sărbătorită sâmbătă, materialul ”Happy Street”, la care a colaborat cu Paul Shaffer, directorul muzical al emisiunii ”Late Night with David Letterman”.
 
Născut pe 21 septembrie 1950 în oraşul Evanston, din statul american Illinois, Bill Murray s-a remarcat în emisiunea de satiră şi umor ”Satuday Night Live”, difuzată de postul NBC. A apărut în acest show TV de comedie din 1977 până în 1980, după care a fost invitat în numeroase rânduri. A interpretat un malefic îngrijitor de teren de golf în ”Caddyshack”, un expert în fenomene paranormale în ”Vânătorii de fantome/ Ghostbusters” şi un mafiot în ”O femeie drept răsplată/ Mad Dog and Glory”. S-a remarcat şi în alte filme de succes, precum ”Ziua cârtiţei/ Groundhog Day” şi ”Rushmore”.
 
Bill Murray a fost nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal graţie evoluţiei sale din filmul ”Rătăciţi printre cuvinte/ Lost in Translation”. A câştigat un Glob de Aur şi două premii Primetime Emmy. Actorul a fost distins cu premiul Mark Twain pentru umor american (Mark Twain for American Humor), un trofeu anual ajuns la cea de-a 20-a ediţie, acordat de Kennedy Center for the Performing Arts.
    

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Admitere nouă, obiceiuri vechi

Ioan Alexandru TOFAN

Admitere nouă, obiceiuri vechi

În lipsa unor criterii ferme cu privire la viaţa academică şi a unor planuri solide de viaţă, absolvenţii de liceu nici nu au la îndemână prea multe temeiuri pentru a decide ce vor studia ca studenţi. Astfel, argumentul îmbulzelii devine oarecum convingător.

opinii

Modernitatea şi postmodernitatea alienării

Codrin Liviu CUȚITARU

Modernitatea şi postmodernitatea alienării

Fugi, Rabbit (şi toată seria pe care o deschide) reprezintă o parabolă a alienării în universul postindustrial, publicarea sa în română căpătând, încă din 2008, cu un an înaintea morţii scriitorului, o neaşteptată legitimitate culturală în contextul prezentului.

Perpetuum praedictionem

Bogdan ILIESCU

Perpetuum praedictionem

The best way to predict the future is to create it. (Cel mai bun mod să prezici viitorul este să îl creezi.) Peter Drucker

Provincialismul trufaş al capitalei

Florin CÎNTIC

Provincialismul trufaş al capitalei

Într-una dintre postările sale educative de pe FB, Dan Alexe sublinia că toţi avem accent şi că cel valah, „dă Bucureshti”, e unul dintre cele mai caraghioase, graiul obişnuit al respectivilor aborigeni fiind şi plin de greşeli de acord. Căci a fi provincial nu e o chestiune de plasare geografică, ci de educaţie, nu?

pulspulspuls

Concediu la secret pentru famiglia premarelui? Unul pe două direcții

Concediu la secret pentru famiglia premarelui? Unul pe două direcții

’Neaţa bună, dragi cetitori! Am vrut pe astăzi să vă spunem una faină cu premarele Mihăiţă al nostru, dar n-o mai spunem căci, din ce am auzit, omul și-a trimis famiglia în concediu. 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.