Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Actorul Nicolas Cage este pe cale de a se căsători pentru a patra oară

GALERIE
Nicolas Cage
  • Nicolas Cage
- +

Actorul american Nicolas Cage a depus actele necesare pentru a obţine un permis de căsătorie, confirmând astfel zvonurile care spuneau că urmează să oficializeze relaţia cu iubita sa, specialista în machiaj Erika Koike, relatează contactmusic.net.

Cererea a fost depusă sâmbătă, la instituţia juridică din districtul Clark al statului american Nevada, în numele actorului şi al Erikăi Koike. Dacă documentul va fi validat, cei doi se vor putea căsători oricând, timp de un an de la data aprobării. Deşi cei doi au preferat să îşi ţină legătura departe de ochii publicului, existenţa unei relaţii între actor şi machieuză a fost confirmată în aprilie 2018. Atunci, Cage şi Koike au fost văzuţi împreună în Puerto Rico, unde actorul, în vârstă de 55 de ani, filma pentru o nouă peliculă.

Căsătoria cu Erika Koike va fi a patra soţie pentru Nicolas Cage. Actorul a mai fost căsătorit cu actriţa americană Patricia Arquette între 1995 şi 2001, cu Lisa Marie Presley, fiica lui Elvis Presley, între august şi noiembrie 2002 şi cu fosta chelneriţă Alice Kim între 2004 şi 2016. În cei peste 30 de ani de carieră, Nicolas Cage a realizat peste 40 de filme, printre care se numără "Leaving Las Vegas/Părăsind Las Vegas-ul" (1995), care i-a adus un premiu Oscar pentru interpretare, şi "Wild At Heart/Suflet sălbatic" (1990), în regia lui David Lynch, recompensat cu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes. În 2010, actorul a filmat în România pentru pelicula "Ghost Rider - Spirit of Vengeance/Ghost Rider: Demonul răzbunării", care a fost lansată în 2012. Nicolas Cage a revenit în România şi în 2014 pentru a lucra la filmul "The Dying of the Light", în regia lui Paul Schrader.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri