Actul de proprietate la încheierea contractelor de energie nu mai este necesar
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

duminica, 17.10.2021

Actul de proprietate la încheierea contractelor de energie nu mai este necesar

GALERIE
contract energie
  • contract energie
- +

​Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE) a simplificat procedura de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice şi a înlocuit obligativitatea prezentării actului de proprietate cu o declaraţie pe propria răspundere, potrivit unui comunicat al instituției citat de Agerpres.

Astfel, încheierea contractului de furnizare a energiei electrice se realizează pe baza:

-acordului solicitantului exprimat în scris, aferent cererii de încheiere a contractului, sau telefonic, conform dispoziţiilor legale în vigoare;

-copiei actului de identitate/certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului al solicitantului;

 -declaraţiei pe proprie răspundere a solicitantului privind deţinerea unui drept locativ, cu precizarea calităţii sale (proprietar/coproprietar, unic moştenitor, comoştenitor, soţ, chiriaş, beneficiar rentă viageră etc); (privind faptul că nu există litigii locative cu privire la spaţiul pentru care se solicită încheierea contractului, iar în cazul în care se dovedeşte contrariul, exprimarea acordului pentru rezilierea contractului, cu posibilitatea actualizării declaraţiei, dacă este cazul, atât prin mijloace de comunicare la distanţă, cât şi prin acord tacit)

Altă schimbare se referă la detalierea conţinutului ofertei-tip şi a conţinutului ofertei din contractul de furnizare a energiei electrice în ceea ce priveşte elementele de preţ incluse, aşa cum se precizează şi în anexa nr.1 din Directiva (UE) 2019/944 a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iunie 2019 privind normele comune pentru piaţa internă de energie electrică şi de modificare a Directivei 2012/27/UE.

O ofertă-tip de furnizare publicată de furnizor pe pagina proprie de internet şi la punctul unic de contact nu poate fi modificată în perioada de valabilitate a acesteia, iar clientul final poate încheia contractul de furnizare a energiei electrice în baza ofertei-tip, dacă data transmiterii de către clientul final a cererii de încheiere a contractului în baza ofertei-tip este în perioada de valabilitate a ofertei-tip şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în aceasta, după caz.

Totodată, convenţia de consum încheiată de către furnizor cu clientul final devine obligatorie, datele de consum înscrise în aceasta vor fi utilizate şi pentru facturarea serviciilor de distribuţie în cazul în care nu este citit/autocitit indexul echipamentului de măsurare; datele de consum transmise furnizorului de către operatorul de distribuţie se stabilesc de către operatorul de distribuţie, după caz, pe baza consumului de energie electrică înregistrat la locul de consum în perioada similară a anului precedent sau a consumului de energie electrică determinat ţinând cont de cele mai recente citiri efectuate de operatorul de distribuţie; profilului de consum specific, determinat de operatorul de distribuţie pentru categoria respectivă de client final în cazul în care pentru locul de consum nu există istoric de consum.

Operatorii de distribuţie au obligaţia de a asigura accesul gratuit fiecărui client final şi al furnizorului acestuia la informaţiile din baza de date prin accesarea paginilor web ale acestora, astfel încât fiecare client final de energie electrică să îşi poată accesa propriul istoric de consum.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Drum bun, cale bătută

Nicolae GRECU

Drum bun, cale bătută

Dacă Mirel Rădoi nu poate fi întors la echipa naţională pentru probabilele meciuri de baraj, FRF poartă o mare parte de vină.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (VIII)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (VIII)

A venit acum momentul ca să dedic câteva paragrafe admirabilei lotci lipoveneşti, indisolubil legată în memoria mea afectivă de explorarea apelor Dunării, pentru pescuit sau în alte scopuri.

Câteva notiţe la final de pelerinaj

pr. Constantin STURZU

Câteva notiţe la final de pelerinaj

Într-un context atât de dificil pentru ţară, era firesc să întâmpine extrem de multe provocări şi gazdele pelerinilor Sfintei Cuvioase Parascheva.

Doctrina celor „două cetăţi”, de la medieval la modern sau de la mariaj fericit la divorţ zgomotos

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Doctrina celor „două cetăţi”, de la medieval la modern sau de la mariaj fericit la divorţ zgomotos

Sfântul Augustin (354-430) arăta că într-o societate există laolaltă, însă fără amestecare, o cetate terestră, imperfectă şi coruptă, şi o Cetate Celestă, superioară din toate punctele de vedere. Cetăţeanul trebuie să se supună rigorilor autorităţii laice până acolo unde moralitatea creştină a acestuia este încălcată. 

pulspulspuls

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Pentru că tot a făcut Şoşoaca cinste târgului care a ales-o anul trecut senatoare, venind la hramul Sfintei şi făcând şi olecuţă de circ, am zic că nu ar strica să vă prezentăm o fotografie mai de arhivă, din colecţia rară, că ar fi multe de comentat şi, mai ales, de băgat la cap dacă vrem să ştim de unde şi de către cine ne-a fost paraşutată pe listeaceastă revelaţie politică. 

Caricatura zilei

Artificii

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.