
Naționala va debuta la Euro 2024 împotriva Ucrainei, pe aceeași arenă pe care Germania a făcut instrucție cu Scoția
Întrebarea pe care o pun microbiștii noștri cei mai hâtri și pesimiști (pardon, realiști!) înaintea debutului tricolorilor de la München contra Ucrainei este ce rol va juca trupa lui Edi Iordănescu în piesa care se joacă pe „Allianz Arena”? Cumva, rolul Scoției în fața panzerelor înfuriate? Cei mai optimiști suporteri speră la un rezultat de egalitate care să le dea curaj băieților în lupta pentru calificarea în optimi, lucru teoretic nu prea complicat; toată lumea știe că primele două clasate și patru din cele de pe locul III din cele șase grupe îndeplinesc acest deziderat.
Temele care îi îngrozesc pe suporteri
Două sunt temele care îi îngrozesc pe suporterii naționalei: valoarea net superioară a lotului condus de fostul mare atacant Serhi Rebrov și empatia generală față de o națiune atât de greu încercată.În privința jucătorilor ucraineni, cei mai mulți (13) sunt totuși din campionatul intern, iar dintre cei din campionatele puternice, stârnesc fiori cei doi piloni ai minunii de la Girona, golgeterul din La Liga, Artem Dovbîk și mijlocașul Viktor }îgankov. Se mai vorbește din Premier League de Oleksandr Zincenko de la Arsenal și Mîhailo Mudrîk de la Chesea, iar în ultima vreme, a ieșit la rampă portarul Andri Lunin, care a reușit cu brio să-l substituie pe marele Courtois în poarta Realului. Statistic, Ucraina are câte jucători în La Liga și Premier League și unul în Serie A. Vorbind despre unitate, cu toate că ipostazele nu se compară, stabilirea unei coeziuni în lot este atuul principal al minunii calificării și marea bilă albă a lui Edi.
De la ucraineni va lipsi aproape sigur fundașul stânga Mîkolenko, accidentat în amicalul cu R. Moldova, iar la noi, chiar dacă se spune că accidentații Burcă și Alibec se antrenează normal, probabil că Iordănescu nu va risca folosindu-i ca titulari. O formulă probabilă pentru acest meci ar fi: Niță-Rațiu, Drăgușin, Nedelcearu, Bancu-R.Marin, M.Marin, Stanciu-Man, Drăguș, Mihăilă.
Blanțul întâlnirilor România-Ucraina este favorabil tricolorilor
După cum am mai menționat, bilanțul întâlnirilor România-Ucraina este favorabil tricolorilor: trei victorii, o remiză și două eșecuri. Primul meci s-a disputat în 2002 la Constanța. Sub comanda lui Anghel Iordănescu, România a învins cu 4-1 (4-0), golurile noastre fiind marcate de Pancu 2, Dorinel Munteanu și Ganea. Ultimul meci a avut loc înainte de Euro 2016 la Torino și ucrainenii s-au impus cu 4-3 (1-1). Torje a deschis scorul, apoi adversarii s-au desprins la 4-1 Zozulia, |Zincenko, Iarmolenko, Konoplianka), iar în final, Alibec și Stanciu au stabilit scorul final. Cei sunt singurii jucători care se regăsesc și azi în lot, din acea formulă stabilită acum oprt ani de Iordănescu senior. Din echipa de atunci a Ucrainei, îi regăsim acum pe Sîdorciuk, Stepanenko, Zincenko și Stepanenko
Partida de luni va fi arbitrată de o brigadă suedeză condusă de Glenn Nyberg.
Citiți și: Germania a zdrobit selecționata Scoției în meciul de deschidere de la EURO 2024
Publicitate și alte recomandări video