Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Acuzaţiile procurorilor în cazul fraudei de la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iași

GALERIE
Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iași
  • Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iași
- +

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 09.07.2015, până la data de 06.09.2015, față de inculpații:

DUMITRU GICĂ și ACOJOCĂRIȚEI ADRIANA-ANCA, consilieri în cadrul A.F.I.R. - Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iași, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită,

MERCAȘ VASILE și MERCAȘ GHEORGHIȚA cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
-dare de mită (3 infracțiuni) și
-folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

CIAUȘU NICU-IRINEL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În ordonanțele de dispunere a controlului judiciar se arată că, există date și indicii rezonabile care conturează următoarea stare de fapt:

Începând din anul 2011, inculpatul Ciaușu Nicu Irinel a depus la A.F.I.R. - Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iași mai multe documente în care a menționat în mod nereal că este beneficiarul proiectului întocmit în numele Întreprinderii individuale “Ciaușu Nicu Irinel”, în baza cărora a obținut în cadrul măsurii 112 – Instalarea tânărului fermier, o finanțare în valoare de 10.000 euro. În realitate, beneficiarii reali ai acestui proiect erau inculpații Mercaș Vasile și Mercaș Gheorghița.

La data de 23 ianuarie 2015, inculpații Dumitru Gică și Acojocăriței Adriana-Anca, în calitate de consilieri în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iași, cu ocazia unui control efectuat la ferma respectivă situată în localitatea Moșna, județul Iași, au pretins și primit suma de 400 de lei fiecare, de la inculpații Mercaș Vasile și Mercaș Gheorghița, pentru ca aceștia să nu constate eventuale nereguli.

Cu ocazia efectuării controlului, cei doi consilieri au ridicat mai multe documente, printre care și Registrul Jurnal de Încasări și Plăți și Registrul Inventar.

În data de 26 ianuarie 2015, inculpatul Dumitru Gică, i-a cerut inculpatei Mercaș Gheorghița să depună documentele menționate mai sus la Administrația Finanțelor Publice a Comunei Răducăneni și să le înregistreze cu o zi înainte sau cel mai târziu în ziua în care a fost efectuat controlul ferma respectivă (23.01.2015), lucru pe care aceasta din urmă l-a și făcut, ulterior depunând acele documente la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iași.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare ( în cazul inculpatului Ciaușu Nicu-Irinel),
e) să nu depășească limita teritorială a județului Iași, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent (în cazul inculpaților Acojocăriței Adriana-Anca, Dumitru Gică, Mercaș Vasile și Mercaș Gheorghița),
f) să nu se apropie de persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu acestea,
g) să nu desfășoare activitatea sau însărcinarea în îndeplinirea căreia se presupune că a comis fapta pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv aceea de consilier în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iași în cazul inculpaților (în cazul inculpaților Acojocăriței Adriana-Anca și Dumitru Gică).

Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpaților Ciaușu Nicu-Irinel, Mercaș Vasile, Mercaș Gheorghița, Dumitru Gică și Acojocăriței Adriana-Anca li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri