anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Comunicat de Presă

ACVO și ApaVital, alături de comunitate. Unitatea mobilă ATI, branșată la rețeaua de apă în timp record și fără costuri

GALERIE
unitatea mobila_1
  • unitatea mobila_1
- +

Asociația ACVO, cu sprijinul companiei ApaVital, a contribuit la punerea în funcțiune a unității mobile ATI, instalată de curând în curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase  "Sfânta Parascheva",  prin executarea lucrărilor de branșare la rețeaua interioară de apă potabilă și de apă caldă, respectiv racordarea la rețeaua interioară de canalizare. Lucrările au fost realizate cu cheltuieli proprii într-un interval de timp record: în doar trei zile, echipa ApaVital a efectuat săpăturile, operațiunile de branșare/racordare și a readus amplasamentul la forma inițială. 

”Am înțeles chiar de la început importanța unității mobile ATI pentru întreaga comunitate, așa încât lucrările necesare pentru branșare și racordare au fost trecute pe lista cu priorități a companiei. Colegii noștri s-au mobilizat exemplar, timpul de execuție fiind cel mai scurt posibil.  Este un gest de solidaritate firesc în această perioadă care ne încearcă greu pe toți,  dar mai ales pe medicii din prima linie și pe pacienții lor”, a precizat dr.ing. Mihail Doruș, Președintele Asociației ACVO și Directorul General al companiei ApaVital. 

Unitatea mobilă ATI a fost adusă de la Botoșani la finalul lunii martie, lucrările pentru branșare și racordare fiind  finalizate pe 1 aprilie. Aceasta are capacitatea de îngrijire pentru un număr de 12 pacienți, fiind de un real ajutor pentru echipa de medici de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași.

”Unitatea mobilă ATI este o adevărată gură de oxigen pentru sistemul de sănătate ieșean în această perioadă în care numărul de pacienți în stare gravă și foarte gravă continuă să crească.  Este esențială acum atât pentru medici, cât și pentru întreaga comunitate, reprezentând un real suport pentru secțiile ATI din spital. Evident, fără branșarea la rețeaua interioară de apă potabilă și de apă caldă și racordarea la rețeaua interioară de canalizare, unitatea mobilă ATI nu ar fi putut funcționa. Apreciez promptitudinea, seriozitatea și profesionalismul de care au dat dovadă conducerea ApaVital și ACVO și echipa care s-a ocupat de realizarea acestor lucrări, mai ales că aceastea au fost făcute fără costuri pentru noi și într-un interval scurt de timp. Nu este prima dată când sunt alături de Spitalul de Boli Infecțioase, am primit un ajutor financiar și anul trecut, chiar la debutul pandemiei”, a precizat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași.  

Asociația ACVO a sprijinit anul trecut Spitalul Clinic de Boli Infectioase "Sfânta Parascheva" și Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu” cu suma totală de 20.000 de lei.  Asociația ACVO a fost înființată de către compania ApaVital, la începutul anului 2018, pentru a da viață proiectelor sale de responsabilitate socială și de implicare în comunitate. Câteva dintre temele importante din agenda pe care asociația și-o propune sunt dezvoltarea urbană, protecția sustenabilă a mediului, spiritul civic și spiritul de colaborare între oameni, evoluția personală și autocunoașterea.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Asupritori, paraziţi şi ipocriţi

Cătălin ONOFREI

Asupritori, paraziţi şi ipocriţi

Cât de bine îi cunoaştem pe cei din jurul nostru?

opinii

Agua!

Briscan ZARA

Agua!

Dacă nu ar fi fost lumea aceasta modernă în care transportul dintr-un loc în altul să fie foarte facil, iar alimentele şi apa să poată fi aduse repede dintr-o regiune în alta, cu siguranţă am fi intrat într-o perioadă de foamete cruntă. Război, boală şi foamete, triada care a urmărit întreaga istorie omul precum lupii. Şi trebuiau mereu să fie trei ca să devină mortale, de nesuportat. Şi dacă ultimele două apar din motive naturale, primul ni se datorează în totalitate.

Nu căuta cheile sub veioză

Cristina DANILOV

Nu căuta cheile sub veioză

Am atât de mulţi cunoscuţi care spun cu toată convingerea că obiceiurile lor alimentare - a mânca prăjituri noaptea, de pildă - se datorează faptului că părinţii lor nu i-au hrănit aşa cum trebuia şi nu le-au insuflat obiceiuri alimentare sănătoase. Şi stau şi sortează, ca pe nişte boabe de fasole, amintirile din copilărie, cum nu aveau voie să se ridice de la masă până nu terminau de mâncat grişul cu lapte sau cum erau alergaţi cu papucul prin curte când aruncau sub masă carnea din ciorbă la pisici. A devenit un fel de sport, mulţi caută cauzele dependenţei de alimente, de alcool, de ţigări, de dragoste, de droguri, în copilărie şi, după un search profund concluzionează: „mama e de vină că sunt supraponderală”, „tata e de vină că eu beau”.

Slavă lui Rabelais

Nichita DANILOV

Slavă lui Rabelais

Vom intra într-o epocă în care resursele de materii vor conta la fel de mult ca şi tehnologia. Epoca energiei ieftine, după cum spunea un comisar european, a luat sfârşit. Epoca revendicărilor abia a început.

pulspulspuls

Care este strategia PSD la locale şi ce învârte Maricel Popa la manivela partidoiului

Care este strategia PSD la locale şi ce învârte Maricel Popa la manivela partidoiului

Gata, astăzi am ajuns la antepenultimul episod din seria „Ce s-a discutat la Şcoala politică de vară de pe Bahlui”, o relatare fidelă a discuţiilor care au avut loc timp de o săptămână în târgul nostru pe teme politice locale. 

Caricatura zilei

Suspensii speciale

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.