Şi l-am sfătuit să ia o decizie nu analizând greutăţile cu care se confruntă sau piedicile care apar, ci privind la rezultatele frumoase, la cele bune pe care le-a realizat. Iar după acest moment de reflecţie, dacă va dori să împlinească o altă lucrare, dacă simte chemare pentru altceva, atunci da, să-şi schimbe locul de muncă.

Avem prea adesea tendinţa de a ne judeca viaţa şi de a lua decizii mai degrabă în funcţie de elementele negative, decât de cele pozitive. Sigur că există situaţii în care realmente atmosfera este irespirabilă şi e limpede că se impune o schimbare. Dar, de multe ori, sunt ispite. Mai ales când împlinim ceva bineplăcut lui Dumnezeu, vrăjmaşul ne atacă. Iar Domnul mai îngăduie şi astfel de atacuri, pentru a crea momente în care noi să căutăm mai mult spre El, să fim mai sârguincioşi, să ne deschidem spre şi mai mult har. Să ne încredinţăm că nu trebuie să ne temem de nimeni şi de nimic! „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul” (Psalmi 117, 6) - chiar şi când prin om lucrează duhurile întunericului. Şi, de obicei, chiar aceste duhuri sunt în spatele răutăţii omeneşti.

Cele relatate mai sus seamănă cu ceea ce se întâmplă la nivelul lumii de azi. Sunt tot felul de întâmplări care mai de care mai debusolante, mai tulburătoare, mai îngrijorătoare. Copleşiţi de evenimente şi de unele informaţii care circulă prin presă, creştinii ajung să deznădăjduiască şi chiar să se certe între ei. De ce? Pentru că reper nu le mai este Dumnezeu, ci propria cugetare. Devenim prizonierii unei logici omeneşti, una reducţionistă şi săracă de sens. Ne lăsăm antrenaţi într-un vârtej informaţional, hrănindu-ne cu ştiri şi cu opinii, mai mult decât cu dumnezeieştile cuvinte ale rugăciunii.

Veţi spune: „Dar nu vedeţi cu ce ne confruntăm? Aceasta este realitatea în care trăim!”. Şi v-aş da dreptate. Aşa este, chiar şi dând la o parte cantitatea uriaşă de informaţii neverificabile, tot rămân suficient de multe cele care sunt adevărate şi care deja ne afectează. Le simţim pe propria piele, cum se spune. Dar la mijloc sau în joc este întotdeauna şi o alegere a noastră. Nu e vorba niciodată despre o fatalitate, ci despre o provocare în care alegem liber ce (vrem să) devenim. Să mă explic.

Într-una dintre predicile ţinute în ultima parte a vieţii, Mitropolitul Antonie de Suroj ne oferă un mod de a verifica relaţia noastră cu adevărul, oricare ar fi el: „Atunci când suntem puşi în faţa adevărului, în orice formă ni s-ar prezenta, dacă nu putem exclama: «Cât este de frumos!», el nu a ajuns la inima noastră. Poate că ne-a atins mintea, se poate să fim capabili să explicăm analitic de ce o propoziţie este adevărată, dar nu ne-a făcut părtaşi ai acelui adevăr” („Eşti creştin sau doar bisericos? Cuvântări despre trăirea autentică a credinţei”, Editura Doxologia, 2020, p. 85). Aşadar, nu este de ajuns să spui: „iată un adevăr”! Trebuie să examinezi şi care este relaţia ta cu acesta. Poţi spune, de exemplu: „lumea este condusă de forţe oculte, care vor să ne distrugă pe noi, creştinii”. Şi acesta e un adevăr căruia îi poţi găsi referinţe nu doar în evenimente recente, ci chiar în Evanghelii: „vine stăpânitorul acestei lumi” (Ioan 14, 30); „pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte” (Ioan 15, 19). Dar acesta nu este un adevăr în faţa căruia să exclami: „Cât este de frumos!”. E un adevăr trunchiat. Pentru a-l completa, mai trebuie să adăugăm şi astfel de afirmaţii: „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33); „Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară” (Ioan 12, 31). Astfel conturat, avem adevărul în faţa căruia să exclamăm: „Cât de frumos lucrează Domnul în lume! Ce nădejde creşte în sufletul meu ştiind că, deşi putem fi supuşi la multe necazuri şi prigoane, totuşi întru El vom birui mereu!”.

Adevărul „tău” ce impact are asupra ta? Te oboseşte? Te chinuie mereu? Te mânie? Sau, dimpotrivă: te întăreşte, te odihneşte, te revigorează? Dacă nu-i poţi vedea frumuseţea înseamnă fie că nu e adevăr, ci minciună, fie este un adevăr trunchiat - adică tot din aria falsităţii. E nevoie să căutăm, mai ales în aceste vremuri, ceea ce un gânditor antic numea: „inima caldă a adevărului bine rotunjit”. E singurul care ne „va face liberi” (Ioan 8, 32). Restul sunt informaţii.