Administraţia Biden anunţă că-l susţine pe Guaido şi că nu vrea să negocieze cu ”dictatorul” Maduro
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Administraţia Biden anunţă că-l susţine pe Guaido şi că nu vrea să negocieze cu ”dictatorul” Maduro

GALERIE
Juan Guaido
  • Juan Guaido
- +

Administraţia lui Joe Biden anunţă că Statele Unite îl recunosc pe liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido drept preşedinte legitim al acestei ţări din America Latină şi exclud să negocieze cu Nicolas Maduro, pe care-l etichetează drept un ”dictator”, relatează Reuters.

Noua administraţie democrată îndeamnă totodată la organizarea unor alegeri libere şi echitaile în Venezuela, în contextul în care realegerea lui Nicolas Maduro în 2018 este considerată ”frauduloasă” atât de către Washington, cât şi de către alte ţări.

Unul dintre principalele obiective ale Washingtonului este ”să ţintească reprezentanţii regimului şi pe acoliţii lor implicaţi în fapte de corupţie şi încălcări ale dreprturilor omului”, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat, Ned Price, în acest prim anunţ cu privire la abordarea noii administraţii faţă de Caracas după instalarea lui Joe Biden la putere.

"Nicolas Maduro este un dictator”, a subliniat Ned Price. ”Administraţia Biden-Harris vrea să susţină o tranziţie paşnică şi democratică a puterii în Venezuela, prin alegeri prezidenţiale şi legislative libere şi echitabile”, a anunţat el.

Aceste declaraţii sugerează că administraţia democrată urmează să continue, într-un fel sau altul, campania de sancţiuni lansată de către fostul preşedinte republican Donald Trump - în pofida faptului că această abordare a eşuat să-şi atingă obiectivul de a-l îndepărta pe Nicolas Maduro de la putere. Ned Price nu a evocat însă sancţiuni petroliere similare celor impuse de administraţia Trump acestei ţări membre OPEP şi nu a îndemnat, , spre deosebire de fosta administraţie, în mod explicit la plecarea sau înlăturarea de la putere a lui Nicolas Maduro.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Zboară, Puiule, zboară! Şi cu ce ne ajută că a zburat?

Cosmin PAȘCA

Zboară, Puiule, zboară! Şi cu ce ne ajută că a zburat?

Într-o ţară în care trenurile care transportă butuci la export stârnesc mai multe lacrimi pe Facebook decât imaginile cu pacienţii de la terapie intensivă, un astfel de subiect ar fi trebuit să scandalizeze opinia publică şi să producă un cutremur în structurile de putere din Palatul Victoria şi „conacul” din Modrogan.

Filmuletul zilei

opinii

Canonizare

Codrin Liviu CUȚITARU

Canonizare

„Dispariţia mea fizică devenise o urgenţă istorică... Iată că pigmeii mă venerează în sfârşit! Îmi pun numele pe plăcuţe, îmi sculptează chipul, îmi ridică osanale. S-a făcut dreptate. Acesta a fost dintotdeauna raportul real dintre mine şi ei! Ei, muritorii prosternaţi în admiraţie pentru adevăratul maestru, eu, olimpianul - nu bietul Hermes, ci Zeus, cum ar trebui de fapt să mă cheme, dacă ai mei ar fi fost un pic mai inspiraţi!”

Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie* - Capcana Facebook

Bogdan ILIESCU

Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie* - Capcana Facebook

„Reality is merely an illusion, albeit a very persistent one./ Realitatea este doar o iluzie, deşi una foarte persistentă” - Albert Einstein

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Florin CÎNTIC

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Ultima decadă a lunii aprilie marchează pentru mine două comemorări speciale ale unor figuri intelectuale româneşti de care s-a întâmplat să mă ocup şi care s-au săvârşit din viaţă una după alta, chiar dacă la un secol distanţă: Vasile Conta (21 aprilie 1882) şi Mircea Eliade (22 aprilie 1986).

pulspulspuls

Iar dumnezăieşte Cîţu la adresa Iaşului. De data asta chiar are şi de ce

Iar dumnezăieşte Cîţu la adresa Iaşului. De data asta chiar are şi de ce

Filmuleţul cu ameninţarea auditului la adresa şefilor de la Romsilva din judeţe puşi de PSD ca să-şi dea demisia şi să lase locul celor de la PNL, difuzat alaltăieri de băieţii de la Recorder, cică a picat cum mai prost nu numai pentru Gelu Puiu, băiatul de mingi al lui Flutur bucovineanul încă de pe vremea când era şef de ocol la Cârlibaba, cel care dădea telefoanele, sau pentru Alexe de la Iaşi, şeful lui, ci mai ales cică pentru PNL şi Cîţu. 

Caricatura zilei

Urare

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.