Administrația Trump negociază dur pentru resursele Ucrainei: Au amenințat că o lasă fără Starlink

sâmbătă, 22 februarie 2025, 13:20
2 MIN
 Administrația Trump negociază dur pentru resursele Ucrainei: Au amenințat că o lasă fără Starlink

Negociatorii americani care presează Ucraina pentru a oferi Statelor Unite acces la esențiale ale țării au evocat posibilitatea de a-i tăia accesul la sistemul de internet prin satelit Starlink al lui Elon Musk, potrivit a trei surse Reuters.

Accesul Ucrainei la Starlink, deținut de SpaceX, a fost adus ca argument în cadrul discuțiilor dintre oficialii americani și ucraineni ce au avut loc după ce Volodimir Zelenski a refuzat propunerea inițială privind resursele ucrainene venită din partea secretarului Trezoreriei SUA, Scott Bessent, au declarat sursele.

Starlink oferă o conexiune la internet esențială pentru Ucraina devastată de războiul rusesc și pentru armata Kievului.

Chestiunea a fost invocată din nou joi în timpul întâlnirilor dintre Keith Kellogg, trimisul special al SUA pentru Ucraina, și Zelenski, a declarat una dintre surse, care a fost informată cu privire la discuții.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Au amenințat că o lasă fără „Steaua lor Polară”

În timpul întâlnirii, Ucrainei i s-a spus că riscă oprirea iminentă a serviciului dacă nu ajunge la un acord privind mineralele esențiale, a declarat sursa, care a solicitat anonimatul pentru a discuta despre negocierile închise.

„Ucraina funcționează pe baza (serviciului) Starlink. Îl consideră steaua lor polară. Pierderea Starlink … ar fi o lovitură masivă”, a declarat sursa.

Zelenski a respins solicitarea inițială administrației președintelui Donald Trump, care viza obținerea a 500 de miliarde de dolari din bogățiile minerale ale Ucrainei pentru a răsplăti Washingtonul pentru ajutorul din timpul războiului. SUA nu a oferit și garanții de securitate, și-a motivat Zelenski refuzul.

Apoi, vineri, președintele ucrainean a spus că reprezentanții Kievului și Washingtonului lucrează la un acord, iar Trump a declarat că se așteaptă ca un acord să fie semnat în curând.

Expert: „Pierderea Starlink ar schimba total regulile jocului”

Musk a trimis de urgență mii de terminale Starlink în Ucraina pentru a înlocui serviciile de comunicații distruse de Rusia după februarie 2022. Salutat ca un erou în Ucraina, Musk a restricționat ulterior accesul cel puțin o dată în toamna anului 2022, pe măsură ce a devenit mai critic față de gestionarea războiului de către Kiev.

Melinda Haring, membru senior al Atlantic Council, a explicat că Starlink a fost esențial pentru operarea dronelor ucrainene, un pilon cheie al strategiei militare a Kievului.

„Pierderea Starlink ar schimba total regulile jocului”, a declarat Haring, menționând că Ucraina se află acum la paritate 1:1 cu Rusia în ceea ce privește utilizarea dronelor și a obuzelor de artilerie.

Ucraina are o gamă largă de drone cu capabilități diferite, de la drone maritime și drone de supraveghere la vehicule aeriene fără pilot cu rază lungă de acțiune.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii