anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 12.08.2022

Admiterea la facultati ilegala? "Universitățile au fost forțate să încalce legea", spune senatorul Oprea

GALERIE
dumitru oprea
  • dumitru oprea
- +

Senatorul iesean Dumitru Oprea a atras atentia ca admiterea la facultati se bazeaza pe un sir de nereguli care ar putea scoate invatamantul universitar romanesc de la masa europeana. El s-a adresat ministrului Educatiei: "Prin Ordinul Ministerului Educației nr. 3544/2013, Cadrul general de organizare și desfășurare a admiterii în ciclurile de studii universitare de licență, de master și de doctorat pentru anul universitar 2013-2014, chiar din primul rând al acestuia, v-ați plasat în afara Legii Educației Naționale din 2011. Invocați legalitatea actului emis de dumneavoastră, prin trimiterea la Art. 142, care, culmea, la alin. 3., scrie foarte clar: "Condițiile de admitere, inclusiv cifrele de școlarizare, trebuie făcute publice în fiecare an, de către universități, cu cel puțin 6 luni înainte de susținerea concursului de admitere." (subl. ns.).

 
Publicarea Ordinului în Monitorul Oficial a fost la data de 18 aprilie 2013, ceea ce face nul conținutul lui, întrucât este o încălcare evidentă a legii susmenționate, prin nerespectarea termenului de 6 luni înainte de concurs. Pentru toate ciclurile de studii, admiterea are loc în iulie, august sau septembrie. Mai mult, astăzi au fost republicate Anexele 1 și 2 ale proiectului de Hotărâre de Guvern privind acreditarea domeniilor de studii universitare de master, a programelor de studii și a numărului maxim de studenți ce pot fi școlarizați în anul universitar 2013-2014, în condițiile în care la multe universități admiterea deja s-a încheiat.
 
 
Ați generat un lanț de fărădelegi și, totodată, de nedumeriri, întrucât universitățile au fost forțate să încalce legea, încercând să respecte ordinul emis de MEN. Numeroși candidați au constatat că regulile admiterii s-au schimbat pe ultima sută de metri, că au dispărut instituții de învățământ superior sau programe de studii.
Dar, la fel de grav este articolul din ordin care stipulează că "un candidat poate fi admis și înmatriculat ca student la cel mult două programe de studii concomitent, indiferent de instituțiile de învățământ care le oferă". Este inadmisibil! Este sfidat sistemul european de credite transferabile, care prevede că, într-un an academic, un student poate acumula 60 de credite. Tânărul român însă, ca efect al acestei prevederi, este un veritabil "făt-frumos". Acumulează într-un an cât occidentalii în doi.
 
Într-o zi de 24 de ore, studenții noștri trebuie să studieze 25.7 ore ca să acumuleze creditele obligatorii pentru cele două programe de studii concomitente. Ce credibilitate să mai aibă diplomele noastre?
În concluzie, domnule Ministru, vă rugăm nu ne scoateți din Uniunea Europeană, prin astfel de ordine!", este 
"Scrisoarea a II-a" adresată Ministrului Educației, prof. univ. dr. Remus Pricopie
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Liviu Dragnea să ne ierţi

Liviu Dragnea să ne ierţi

Dosarele deschise cu greu de procurori împotriva suspecţilor de abuz şi alte infracţiuni se tot înfundă. Unele se închid, mai nimeni nu e vinovat de nimic. După fumul gros de la gazele jandarmilor din 10 august, peste evenimentele din piaţă se aşază ceaţa unei justiţii inerte. Ceaţa persistă şi azi, dar azi ştim deja multe şi lucrurile deja nu mai par ceea ce păreau pe-atunci.

opinii

O limbă din prefabricate

Alexandru CĂLINESCU

O limbă din prefabricate

Un fenomen frapant care se petrece astăzi este ceea ce aş numi proliferarea prefabricatelor. Nu e ceva nou, dar devine tot mai accentuat şi, pentru cine ţine la expresivitatea limbii, tot mai supărător. Spun „prefabricate” pentru că e vorba de cuvinte şi formule luate de-a gata şi puse uneori în cele mai neaşteptate contexte. Au făcut de pe acum o glorioasă carieră la televiziune, politicienii şi jurnaliştii le rostesc cu o voluptate solemnă, convinşi că impresionează publicul printr-un limbaj elevat.

Tehnologie şi muzică (2)

Neculai SEGHEDIN

Tehnologie şi muzică (2)

Chitarele electrice au pătruns în România în anii '50-'60, odată cu muzica rock-and-roll, devenită, apoi, muzica rock. Bineînţeles că limitările ideologice ale vremii nu permiteau o dezvoltare pe scară largă a culturii rock, un curent muzical care era o expresie a libertăţii de exprimare şi care utiliza mijloace de expresie artistică nemaivăzute până atunci. Însă, cu toate barierele de comunicare cu vestul, tinerii din România, în special studenţii, erau la curent, atât cât se putea, cu noile orientări muzicale occidentale. Pe lângă aceste constrângeri, mai apărea o problemă, aceea a instrumentelor muzicale, care presupuneau o tehnologie nouă, aveau costuri ridicate, se procurau greu şi nu se fabricau în ţară.

Nebuna de la Rhornfield Hall

Codrin Liviu CUȚITARU

Nebuna de la Rhornfield Hall

Meritul „intertextului” lui Jean Rhys este acela de a reconfigura un personaj schematic (în forma sa iniţială) şi de a-i conferi dimensiune psihologică. Fantoma lunatică „Bertha” devine, în acest roman postmodern, sensibila şi nevropata „Antoinette”, victima unui univers rigid şi extrem de neconcesiv cu inadaptaţii.

pulspulspuls

Zilele trecute am celebrat patru ani de la această semnătură istorică a premarelui. Fie primit (ştiţi voi unde)!

Zilele trecute am celebrat patru ani de la această semnătură istorică a premarelui. Fie primit (ştiţi voi unde)!

Iacătă, stimaţi telespectatori, că, graţie unei vigilenţe sporite a unui amic de la presa concurentă din târg, am intrat şi noi în posesia unei fotografii document. 

Caricatura zilei

Isărescu și calul

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.