Adrian Cozma (PNL), despre mini-terenul de golf de la Vila Lac 3: „Au făcut trei găuri cu burghiul de mână. Ce e așa de complicat?”
Liderul PNL Satu Mare Adrian Cozma a declarat, miercuri la Digi24, referitor la mini-terenul de golf cu trei găuri de la Vila Lac 3 din Primăverii al președintelui Klaus Iohannis că este posibil să fi fost făcute de mână cu burghiul, probabil chiar de către șeful statului. Liberalul a mai precizat că este normal să fie gazonul tuns frumos, adăugând „și eu am tuns gazonul acasă”.
Adrian Cozma, lider PNL Satu Mare: Eu nu sunt în apropiata președintelui și nu sunt jucători de golf, dacă ăsta e subiectul, însă este clar că ce am văzut din imaginile pe care le-ați prezentat, am văzut un gazon într-adevăr frumos. Cred că e de bun simț că toată lumea să aibă un gazon în jurul casei. Nu cred că e o extravaganță. De asemenea, acele găuri despre care vorbim de golf nu sunt făcute cu excavatorul, să necesite investiții mari. Și nu cred că e o filozofie foarte mare. Am mai văzut și eu pe la tv. Sunt găuri cât mingile de ping pong, iar gazonul oricum ar fi trebuit tuns pentru că așa se întreține o gospodărie. Au făcut trei găuri cu burghiul de mână, iar viitorul președinte poate să le astupe. Eu nu înțeleg de ce ne mirăm atât de tare. Peste un an o să vedeți poate altceva. Poate noul președinte o să vrea altceva. E firesc să fie așa.
Anca Suciu, jurnalistă Digi24: Rareș Bogdan a dat vina pe coropișnițe. Spuneți că aceste găuri au fost făcute cu burghiu?
- Iohannis a organizat teren de minigolf și la vila din București, nu numai la Neptun
Mai mult, pe digi24
Publicitate și alte recomandări video