luni, 27.03.2023
Adrian Popa (31 de ani) este gata să îmbrace, din nou, tricoul FCSB-ului într-un meci oficial. Împrumutat de vicecampioana României de la Reading până la finalul acestui sezon, mijlocaşul poate debuta chiar în meciul cu Poli Iaşi.
Anunţul a fost făcut de noul director sportiv al echipei, Narcis Răducan: "Adi Popa a semnat, e cu noi la Piteşti. A intrat în programul echipei, e luat în calcul pentru meciul cu Poli Iaşi", a declarat acesta, pentru Digi Sport. Răducan a fost ”instalat” la FCSB după ce Mihai Stoica a decis să plece de la vicecampioana României.
În 2017, Reading le plătea celor de la FCSB 600.000 de euro în schimbul lui Adrian Popa. Formaţia din Championship l-a împrumutat pe acesta la Al-Taawon şi la Ludogorets.
Trei titluri, o Cupă a României şi o Supercupă a cucerit Adi Popa în precedenta perioadă la FCSB. Mijlocaşul a mai trecut pe la Poli Timişoara, CS Buftea, Gloria Buzău, Universitatea Cluj şi Concordia Chiajna. ”Mă simt foarte bine. Pot oferi multe echipei” ”Putem spune că m-am întors acasă. Am stat şi m-am gândit la ce este mai bine pentru mine şi am ajuns la concluzia că este cel mai bine să revin. Să joc din nou. Am făcut pregătirea, nu am jucat însă niciun meci oficial.
Cuvinte cheie: + Adrian Popa, FCSB, Poli Iasi, Universitatea Cluj, Concordia Chiajna
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Profită acum de oferta de lansare Renault Austral full hybrid prin programul Rabla 2023 (P)
Un serial ZdI: Cine conduce Iaşul? Azi, viceprimarul Cezar Baciu, un veritabil trântor de lux
Inegalităţi pe piaţa muncii, îmbătrânire demografică şi digitalizare în România
Trei zile de foc pentru liceeni. Astăzi începe simularea Bacalaureatului
Pe un zugrav ieşean pachetul de ţigări îl va costa 10.000 de euro. Întâmplare de pomină
FOTBAL - Politehnica joacă vineri cu Buzăul. Repetiţie cu Botoşaniul sâmbătă în Copou
Xi şi Putin vor să forţeze schimbări în lume „cum nu s-au mai văzut în ultima sută de ani”
Distracţie aşteptată pentru handbaliste. Urmează meciul decisiv, de la Roman
Două înfrângeri în trei zile la handbal masculin. Nicio şansă de promovare
Burse de cercetare prinvind istoria şi viaţa culturală ieşeană. Cine se poate înscrie?
VIDEO Cozi imense de mașini spre aeroport. Disperați, călătorii coboară și aleargă pe jos
VIDEO/FOTO O tornadă a ras un orășel de pe fața pământului în SUA. 23 de morți și zeci de răniți
Iaşi - Oraşe desfiinţate, comune orăşenizate. Ce decizii ar trebui luate după ultimul recensământ?
Concediu în Grecia: tarife cu 10% mai mari decât anul trecut. Sezonul începe de Paște
VIDEO Cum s-a răzbunat o amantă în ziua în care iubitul ei s-a căsătorit cu alta
Exclusiv! Hoții au dat lovitura în bazarul din Iași. Locul este nepăzit
VIDEO Tur virtual în ”micul Vatican” de la Iași. Cum și cât se extinde Ansamblul Mitropolitan
Cele cinci tipuri de soacră. Interesantă analiză a unui cunoscut psiholog ieşean
Cât durează recuperarea banilor pentru polițele RCA de la Euroins
FOTO Exact asta lipsea polițiștilor: un camion. Va merge prin țară precum caravana ”Din Dragoste”
Hitozukuri, eșecul statului nipon într-un proiect de inginerie socială
Premieră galactică la Iaşi, cu maşina lui dom’ premare în prim plan. Iacătă unde a pus-o!
Amical de fotbal cu Botoşani şi un soi de antrenament oficial pentru handbaliste
Donald Trump ameninţă cu “moarte şi distrugere” dacă este condamnat
Copil de 9 ani, atacat de câinele unei vecine pe o stradă din inima capitalei
Paul Rusesabagina, eroul filmului "Hotel Rwanda", va fi eliberat din închisoare
Şase persoane, arestate preventiv în cazul de trafic de droguri din Bacău
ONU acuză Ucraina şi Rusia că au ucis zeci de prizonieri de război
Japoneza Kaori Sakamoto a câştigat din nou titlul mondial la patinaj artistic
Cum poţi curăţa cana electrica? Ce trucuri folosesc gospodinele?
Starul Tom Brady a devenit acţionarul campioanei en-titre din WNBA
Euro se depreciază cu 1% faţă de dolar, pe o piaţă fragilizată de către bănci
O femeie de 72 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc. Ea a murit la spital
Alexandru LĂZESCUXi şi Putin vor să forţeze schimbări în lume „cum nu s-au mai văzut în ultima sută de ani” |
Nichita DANILOVMetamorfozele de zi şi de noapte ale lui Florin Faifer |
Michael ASTNERRomânia fericită |
Ciprian IFTIMOAEIInegalităţi pe piaţa muncii, îmbătrânire demografică şi digitalizare în România |
Premieră galactică la Iaşi, cu maşina lui dom’ premare în prim plan. Iacătă unde a pus-o! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.