anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 25.05.2022

Aeroportul Iaşi urcă pe podiumul naţional

GALERIE
aeroport
  • aeroport
- +

Cu toate restricţiile pandemiei, Aeroportul Iaşi urcă în topul traficului de pasageri şi depăşeşte Timişoara, fiind acum după Bucureşti şi Cluj.

Un vis mai vechi al celor de la Aeroportul Iaşi s-a împlinit taman pe fondul pandemiei. În 2021, prin aerogara ieşeană au trecut mai mulţi pasageri decât prin cea din Timişoara. Aşa cum am relatat ieri, traficul de pasageri a fost la Iaşi de 639.532 de persoane îmbarcate şi sosite. Pe Aeroportul „Traian Vuia”, au fost procesate documentele a 629.353 de pasageri.

Aeroportul din Timişoara a fost lider până în 2012 între aerogările regionale, fiind depăşită în anul următor de Cluj-Napoca. Traficul clujean s-a instalat de atunci autoritar în vârful topurilor anuale. În 2021, de exemplu, fluxul de călători de aici a fost mai mare decât cele din Iaşi şi Timişoara însumate.

Din datele furnizate de Asociaţia Aeroporturilor din România lipsesc cele privind Aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni), care înregistrează de obicei de peste două ori mai mulţi pasageri decât trec prin toate aerogările din ţară.

Celelalte două aeroporturi din Moldova sunt în Top 5: Bacău, cu aproape 380 de mii de călători, şi Suceava, cu peste 346 de mii. Urmează Sibiul, 280,6 mii pasageri, şi Craiova, cu 191,5 mii. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Vârful adversităţii

Lucian DÎRDALA

Vârful adversităţii

Aşa cum o sugerează semnale venite în ultima vreme din multe ţări, inclusiv din Australia, ofensiva chineză pe frontul comerţului şi investiţiilor este extrem de intensă. Şi, din câte se pare, Beijingul se aşteaptă la o contraofensivă de acelaşi calibru: elementul politico-militar este fundamental, dar singurul front deschis în prezent este cel economic.

opinii

Liţă Chiţălău şi lupta pentru pace

Florin CÎNTIC

Liţă Chiţălău şi lupta pentru pace

Eram în clasa a XII-a de liceu, în 1980, când a ajuns la noi, pe filierele dirijate de Securitate - care tocmai se antrena pentru societatea de consum controlată de ea - cel mai recent album Pink Floyd. Era o operă rock, care ducea la cel mai înalt nivel compoziţiile „cu mesaj” şi geniul interpretativ al uneia dintre cele mai mari trupe de rock progresiv din istoria genului. Mai ales că vorbea despre libertate!

Epoca lui „Davai ceas, davai palton”

Radu PĂRPĂUȚĂ

Epoca lui „Davai ceas, davai palton”

Vorba asta este ştiută şi răsştiută de români, până şi de ultimul ţăran semianalfabet, căruia rusnacii i-au jefuit totul din casă şi i-au violat fetele. Cine se face că nu ştie de politica de rapt rusă, acum după atâţia ani, şi nu e convins de asta, să am iertare - e un ticălos. Şi, în forme diverse, şi alte popoare au cunoscut acestea, căci nu numai românii n-au putut evita „Sfânta Rusie” ticăloasă (apropo, nici o ţară din lume nu se mai autointitulează „sfântă”, sfânt e un atribut al Divinităţii) şi ceatlăul rusesc. Iar acum, în anul de graţie 2022, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a pus capac la toate - sfidează toate ţările, Uniunea Europeană... însă vom reveni la asta.

Mariana Cioromila: Du-te, tinere, până atingi limita potenţialului tău

Alex VASILIU

Mariana Cioromila: Du-te, tinere, până atingi limita potenţialului tău

Întrerup însemnările despre interviurile lui George Enescu pentru a schiţa portretul artistului de teatru liric Mariana Cioromila, înălţată în Zborul Înalt la 18 mai.

pulspulspuls

Managerul şmardoi Grămadă, pus să lucreze la darea de seamă

Managerul şmardoi Grămadă, pus să lucreze la darea de seamă

Au luat-o băieţii în derâdere la început, dar auzim că, după olecuţă de reflecţie caldă la o berică rece, peste uichend, le-a mai venit mintea la cap. 

Caricatura zilei

Băsescu a pocnit, de data asta, o mașină

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.