Afacere de îţi stă mintea-n loc: Familia „nr. 3“ din Primărie foloseşte zeci de hectare nerevendicate

duminică, 27 octombrie 2013, 15:42
5 MIN
 Afacere de îţi stă mintea-n loc: Familia „nr. 3“ din Primărie foloseşte zeci de hectare nerevendicate

Citiţi şi vă cruciţi cum poţi face avere folosind funcţia publică şi bunurile altuia. Unul dintre cei mai controversaţi funcţionari publici din judeţul Iaşi este reclamat la Parchet de un medic că i-ar fi adus un prejudiciu de 50.000 de euro. Doctoriţa Lidia Traciuc a sesizat anchetatorii că ar fi cumpărat un teren de 10 ha însă, când a încercat să-l exploateze, a găsit o altă cultură, aparţinând soţiei secretarului din oraşul Târgu Frumos, Mihai Tucan (foto). Potrivit documentelor înaintate anchetatorilor de medic, familia Tucan ar fi folosit terenul respectiv fără a avea un contract de arendă. Mai mult, însuşi Tucan ar fi eliberat o adeverinţă prin care ar fi susţinut în fals că tarlaua de pământ era nefolosită. Acuzaţiile sunt negate de secretar, care spune că soţia sa a lucrat pământul în mod legal. Mihai Tucan a fost implicat în trecut în mai multe scandaluri legate de folosirea terenurilor nefolosite din Târgu Frumos. Acesta a obţinut şi sume importante de la APIA de pe terenurile respective, chiar dacă în declaraţia sa de avere acestea nu se regăsesc.

Acuzaţii grave aduse familiei unui funcţionar public din judeţul Iaşi. Secretarul oraşului Târgu Fru­mos, Mihai Tucan, este acuzat de un doctor că ar fi consemnat în fals faptul că un teren din extravilanul oraşului nu este folosit deşi pe respectiva parcelă avea înfiinţată o cultură de grâu chiar soţia funcţionarului. Medi­cul Lidia Traciuc, de la Spitalul de Urgenţă din Bârlad, solicită de la întreprinderea soţiei secretarului Tucan suma de 50.000 de euro, bani ce ar reprezenta prejudiciul produs de imposibilitatea înfiinţării unei culturi de paulownia cotevisa, un tip de arbuşti cu creştere rapidă şi cotaţie foarte bună pe piaţă.

Secretarul, afaceri cu nevasta

Potrivit acţiunii de chemare în judecată formulată de Lidia Tra­ciuc, obţinută de reporterii „Zia­rului de Iaşi“, doctoriţa ar fi cumpărat la finele anului 2012 o suprafaţa de 10 hectare din ex­travilanul oraşului Târgu Frumos. Înainte de a perfecta tranzacţia cu proprietarul pământului, medicul ar fi primit de la Primăria din Târgu Frumos o adeverinţă prin care se atesta că suprafaţa respectivă nu era arendată. Hârtia ar fi fost semnată, potrivit acţiunii înaintate Judecătoriei, de către se­cretarul primăriei oraşului, Mihai Tucan. „Terenul a fost cumpărat exclusiv în scopul înfiinţării unei plantaţii de arbuşti tip Pau­low­nia EU Cotevisa, un arbust teh­nic cu o foarte bună cotaţie pe piaţă (lemnul său este folosit la fabricarea de mobilier de lux, n.r.). Arbuştii au fost cumpăraţi la data de 26 aprilie 2013 de la o societate de profil, după o ana­liză a solului şi a amplasamentului geografic al terenului. În mo­mentul în care s-au făcut veri­ficările de natură tehnică, terenul se afla în proprietatea re­clamantei“, susţine Lidia Tra­ciuc în documentul citat. În momentul în care s-a deplasat la faţa locului, doctoriţa a avut parte de o mare surpriză, constatând că pe su­prafaţa respectivă exista deja o cultură de grâu deţinută de Întreprinderea Individuală Tucan Ma­riana, condusă de soţia secretarului Mihai Tucan, cel care eli­berase adeverinţa că terenul ar fi liber.

Ulterior, mai susţine doctoriţa Traciuc în documentul citat, ar fi solicitat familiei Tucan să desfiinţeze cultura de grâu de pe cele 10 hectare, însă s-ar fi lovit de refuzuri succesive.

Două cereri la APIA pe acelaşi teren

În acţiunea ce a ajuns deja pe rolul Judecătoriei Paşcani se mai arată că pe terenul respectiv ar fi fost înregistrată şi o solicitare de acordare a unor subvenţii de la APIA. Cererea de finanţare ar fi fost înregistrată de întreprinderea soţiei lui Mihai Tucan. „Această situaţie a fost confirmată în mo­mentul în care reclamanta a în­registrat declaraţia de suprafaţă la data de 30.05.2013, moment în care a constatat că pe aceeaşi suprafaţă apare o declaraţie făcută de Tucan Mariana – Întreprindere Individuală“, se mai arată în acţiunea doctoriţei.
Mihai Tucan a precizat ieri că a renunţat la solicitarea de la APIA la scurt timp după izbucnirea scandalului. Acesta are însă o altă versiune a poveştii şi sus­ţine că întreprinderea soţiei sale ar fi exploatat terenul în mod legal. „Acuzaţiile acestea nu sunt adevărate. Pentru acel teren a existat un contract de arendă cu fostul proprietar şi totul s-a desfăşurat în mod legal“, a spus Tucan. Doctoriţa Lidia Traciuc suţine că prejudiciul de 50.000 de euro ar fi fost produs prin imposibilitatea plantării ar­buştilor. „Pierderea este evidentă, întrucât reclamanta deja contractase livrarea puieţilor de paulownia, pentru care plătea 37.200 de euro. Astfel, a fost obligată ca în scurt timp să caute un alt teren, liber, pe care să-l cumpere în alte condiţii, în regim de urgenţă, pentru înfiinţarea culturii pomicole“, se mai arată în documentul citat.

Pe lângă acţiunea de acordare a despăgubirilor, surse juridice susţin că pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani ar fi fost înregistrată şi o plângere penală împotriva familiei Tucan. Secretarul din Târgu Frumos ar fi cercetat şi de DNA într-un dosar ce vizează obţinerea în mod frau­dulos a unor fonduri de la APIA, de pe terenuri pentru care familia Tucan nu deţinea documente legale. În declaraţiile de avere din 2011 şi 2012 ale lui Mihai Tucan nu apar sume pe care acesta sau soţia sa le-ar fi realizat prin obţinerea unor subvenţii de la APIA.
 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii