anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 02.07.2022

Afacerile fabricii de cărămidă Brikston Iaşi au urcat considerabil anul trecut

GALERIE
Brikston Iasi
  • Brikston Iasi
- +

Fosta firmă Ceramica a raportat anul trecut o cifră de afaceri mai mare cu 15% şi un profit în creştere cu o treime faţă de 2019.

Pro­ducătorul de cărămidă Brikston Construction Solutions SA (fosta Ceramica Iaşi), cumpărat la sfârşitul anului 2018 de către Grupul austriac Leier, a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 117,1 milioane lei (24,1 milioane euro), mai mare cu 15% faţă de anul 2019, când raporta 101,5 milioane lei (cca 21,5 milioane euro) la Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Profitul net a urcat şi el, ajungând anul trecut până la 33,5 milioane lei (6,9 milioane euro), mai mult cu aproape 29% comparativ cu anul 2019, când se cifra la 26 milioane lei (cca 5,5 milioane euro). Potrivit indicatorilor din bilanţ, stocurile ajunseseră la 39,1 milioane lei (8 milioane euro) la sfârşitul anului fiscal 2020, de la 21,6 milioane lei (4,5 milioane euro) la finalul anului 2019 (plus 81%).

Pe de altă parte, producătorul de cărămidă a renunţat la 22 de angajaţi în anul 2020, compania raportând un număr mediu de 187 de salariaţi la MFP pe anul trecut, pe când în anul anterior în fabrică lucrau 209 oameni. Brikston Construction Solutions SA este unul dintre principalii jucători pe piaţa de materiale pentru zidărie şi finisaje, cu o activitate de peste 45 de ani în domeniu. Grupul austriac Leier a intrat pe piaţa din România din anul 2004, prin înfiinţarea societăţii cu capital integral străin Leier Rom S.R.L. Ulterior, în 2006, au deschis o unitate de producţie de materiale pentru construcţii în judeţul Alba, unde sunt fabricate diferite elemente pentru zidărie şi cofraj din beton, pavele, borduri, elemente pentru sisteme de canalizare.

Cititi si: Cele mai profitabile companii din judeţul Iaşi. Primele zece au raportat un câştig de 80 milioane de euro

Pachetul majoritar de acţiuni Brikston Construction Solutions SA este deţinut de Leier Rom (98%). După preluarea Brikston în anul 2018, Grupul Leier a achiziţionat în anul 2019 un alt producător important de cărămizi, ţigle şi buiandrugi prefabricaţi din ţară, respectiv Siceram SA (Sighişoara). Cele două companii au fuzionat la începutul acestui an, activităţile de producţie continuând sub entitatea Brikston Construction Solutions SA.

Grupul Leier este activ în 7 ţări (Austria, Ungaria, Polonia, Slovacia, România, Croaţia şi Ucraina), având peste 40 de fabrici. Este pe piaţa materialelor de construcţii de 56 de ani.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Efectul mediatic David Popovici

Nicolae GRECU

Efectul mediatic David Popovici

Banii, decoraţiile şi capra vecinilor sunt subiectele la modă după performanţa tânărului înotător.

opinii

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (V)

Eugen MUNTEANU

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (V)

În ultimul foileton al seriei, autorul sintetizează efectele acţiunii curentului latinist din Transilvania asupra configurării conştiinţei identitare româneşti, în special în chestiunile de fixare a normelor limbii literare şi ale ortografiei româneşti moderne.

Crize, amăgiri şi limpeziri

pr. Constantin STURZU

Crize, amăgiri şi limpeziri

Între cei 12 ucenici mai apropiaţi, Mântuitorul a ales şi pe doi care aveau să comită acte de trădare cumplite: este vorba despre Iuda, cel care L-a vândut, şi despre Petru (Chefa), cel care s-a lepădat de trei ori de El, în mod public. Nu ştia Domnul pe cine alege? 

Marele plan urbanistic zonal

arh. Ionel OANCEA

Marele plan urbanistic zonal

Urbanismul este un instrument de planificare spaţială în scopul armonizării funcţiunilor vitale ale oraşului astfel încât forma, imaginea de ansamblu, să povestească despre frumuseţea comunităţii. Ideile urbanistice s-au născut o dată cu locuirea. Astăzi oraşul este un organism atât de complex, de sensibil, încât urbanismul ca disciplină de sinteză trebuie să fie o activitate permanentă, altfel apar fracturile, sincopele în evoluţia spaţiului cu efecte similare bolilor greu vindecabile.

pulspulspuls

Semnificaţii şi coincidenţe stranii legate de disputa mitropoliilor actuale şi viitoare

Semnificaţii şi coincidenţe stranii legate de disputa mitropoliilor actuale şi viitoare

Pentru că ieri am auzit că ne-au cam probozit olecuţă, amical, unele feţe bisericeşti din zona mitropoliei, pe motiv că n-ar fi Fluturelul bocovinean pe atât de isteţ şi influent pe cât ar vrea să pară în lumea asta preoţească, şi că elucubraţiunile alea ale lui cu mitropolie la Suceava n-ar trebui luate prea în serios, ei bine, pentru asta am zis că musai să mai venim cu ceva amănunte pe care unii prelaţi de la Iaşi, fie cu iertare, par a nu le fi sesizat. 

Caricatura zilei

Retragere din Insula Serpilor

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.