Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Aflăm pe 11 decembrie dacă Legea descentralizării este constituţională

GALERIE
curtea.constitutionala
  • curtea.constitutionala
- +

Curtea Constituţională a stabilit că va dezbate în 11 decembrie sesizarea privind neconstituţionalitatea prevederilor din Legea descentralizării.

PDL a depus, sâmbătă, sesizare la CCR privind neconstituţionalitatea unor prevederi din legea descentralizării pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea, documentul fiind semnat de 70 de deputaţi, informa un comunicat al partidului, transmis în urmă cu două zile AGERPRES.

Sesizarea a fost depusă la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, în document menţionându-se că legea privind descentralizarea încalcă dispoziţiile constituţionale din articolul 1 (aliniate 1,3,4 şi 5), articolul 61 (aliniat 1), articolul 102 (aliniat 1), articolele 120-122, articolul 114 şi 136.

Sesizarea atrage atenţia, printre altele, asupra procedurii de asumare a răspunderii de către Guvern pe acest act legislativ, în condiţiile în care CCR a reglementat în 2009 că Guvernul îşi poate angaja răspunderea numai ca excepţie şi dacă structura majorităţii parlamentare s-a schimbat de la momentul alegerilor.

Potrivit comunicatului PDL, legea încalcă principiile fundamentale ale descentralizării şi principiile constituţionale în ce priveşte purtătorii autonomiei locale care sunt consiliile locale şi primarii, în timp ce Consiliul Judeţean este coordonator al activităţii acestora.

'O descentralizare reală, autentică, eficientă şi eficace ar fi însemnat ca multe dintre serviciile prevăzute a fi transferate la consiliile judeţene să fie în responsabilitatea consiliilor locale, odată cu transferul resurselor aferente, dar numai după elaborarea şi aprobarea unor standarde de cost specifice, precum şi după modificarea prevederilor legale în materie', se spune în sesizare.

PDL susţine şi că proiectul încalcă articolul din Constituţie care consacră unitatea statului român.

"Procesul de descentralizare propus prin această lege este de natură să pună în cauză caracterul unitar al statului român, precum şi asigurarea coerentă a conducerii generale a administratiei publice, în respectul Constituţiei şi în limitele legii. (art. 1 alin. (1) şi (3), precum şi a art. 102 alin. (1) din Constituţia României)", se menţionează în sesizarea democrat-liberalilor.

Totodată, aceştia consideră că legea permite transfer de proprietate între unităţile administrativ-teritoriale fără hotărâre de Guvern, iar acest lucru reprezintă o încălcare a legii privind proprietatea publică şi privată, care este materie de drept constituţional prin articolul 136 din legea fundamentală.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că proiectul privind descentralizarea este "o lege pentru baroni, nu pentru primari", motiv pentru care democrat-liberalii vor depune o sesizare de neconstituţionalitate la CCR şi vor iniţia şi o moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Ponta.

Ulterior, vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a anunţat vineri, la Bistriţa, că partidul său nu a reuşit să strângă semnăturile necesare pentru a depune moţiune de cenzură la Legea descentralizării asumată de Guvern, motiv pentru care vor recurge la o moţiune simplă.

Guvernul şi-a asumat marţi răspunderea în faţa Parlamentului pentru legea descentralizării, premierul Victor Ponta afirmând că prin acest act normativ serviciul public vine mai aproape de cetăţean.

Premierul Victor Ponta a prezentat Parlamentului obiectivele descentralizării, în absenţa parlamentarilor PDL. Liderul deputaţilor democrat-liberali, Mircea Toader, a motivat în debutul reuniunii Camerei Deputaţilor şi Senatului că parlamentarii PDL nu participă la şedinţa în care Guvernul îşi angajează răspunderea asupra legii descentralizării deoarece doresc o dezbatere reală în Parlament. (Agerpres)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri