Agent imobiliar din Roman, trimis în arest la domiciliu după ce a păgubit clienții cu 100.000 de euro

vineri, 21 martie 2025, 17:45
1 MIN
 Agent imobiliar din Roman, trimis în arest la domiciliu după ce a păgubit clienții cu 100.000 de euro

Un agent imobiliar din Roman este cercetat de procurori după ce ar fi înșelat mai mulți clienți, de la care a luat diferite sume de bani ca avans pentru cumpărarea unor apartamente, potrivit Știrile Pro TV.

Deocamdată, 14 persoane au depus plângere la poliție. Oamenii legii vorbesc despre pagube ce depășesc o sută de mii de euro, potrivit Știrile ProTV. 

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Bărbatul de 44 de ani, administrator al unei agenții imobiliare, ar fi încercat să vândă mai multe apartamente din Roman. A cerut în avans sume mari de bani pe care ar fi trebuit să le predea vânzătorului apartamentelor și să primească în schimb un comision. Agentul imobiliar și-ar fi însușit, însă, toți banii.

„Ar fi trebuit să cumpăr un apartament cu trei camere la preţul de 36.000 de euro. Mi s-a cerut iniţial avans de 2.000, urmând ca a doua zi să mai duc 8.000 de euro iar după să mai duc 15.200. În total am dat 25.200 plus comisionul care a trebuit să îl plătesc agentului”. a transmis una dintre persoanele păgubite.

Clienții vizionau apartamentele după care se întocmeau actele. Conform înţelegerii, oamenii plăteau avansul, urmând ca la final să achite restul banilor.

Etichete: agent imobiliar, roman, tepe

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii