
Agenți ruși au sabotat mașini în Germania pentru a păta reputația Verzilor înaintea alegerilor

Agenți ruși s-ar putea afla în spatele sabotajului care a afectat sute de mașini în mai multe regiuni din Germania în decembrie anul trecut cu scopul de a păta reputația Partidului Verzilor, și nu activiștii pentru climă, așa cum se bănuia până acum, potrivit unui articol publicat miercuri în săptămânalul Der Spiegel, informează EFE.
Potrivit unor surse din cadrul forțelor de securitate, aproximativ 270 de mașini particulare au fost sabotate în Berlin, Brandenburg (est), Bavaria și Baden-Warttemberg (sud) la sfârșitul anului trecut, țevile de eșapament fiind astupate cu spumă poliuretanică. De asemenea, pe autoturisme au fost lipite autocolante cu sloganul ‘Be Greener’ (‘Fii mai verde’) și cu fotografii ale ministrului economiei și candidat al Partidului Verzilor, Robert Habeck, ceea ce, la acea vreme, a stârnit indignare pe rețelele de socializare la adresa acestui partid.
Însă, în realitate, conform surselor citate de publicația germană, a fost vorba de o campanie deliberată, orchestrată de la Moscova cu scopul de a crea disensiuni și de a stârni animozitate împotriva Verzilor, una din forțele cele mai favorabile acordării de sprijinul militar Ucrainei.
Potrivit informațiilor publicate în Der Spiegel, poliția suspectează cel puțin trei presupuși sabotori, originari din Germania, Serbia și Bosnia-Herțegovina, care ar fi fost recrutați prin canalele de socializare și ar fi primit câteva mii de euro în schimbul avarierii vehiculelor.
Serviciile germane de informații au avertizat de mai mult timp că Rusia ar putea încerca să influențeze campania electorală înaintea alegerilor legislative din 23 februarie. AGERPRES
Publicitate și alte recomandări video